UE vrea să investească 320 milioane euro în stimularea industriei energiei oceanice

A.I.
Ziarul BURSA #Internaţional #Energie / 14 noiembrie 2016

Uniunea Europeană (UE) intenţionează să investească 320 de milioane de euro pentru stimularea industriei energiei oceanice, aflată în dezvoltare, informează The Guardian.

Ţinta Uniunii Europene în urma investiţiilor este să ofere o zecime din energia consumată de întregul bloc european până în 2050, sub formă de energie oceanică.

Investiţia va lua forma unui fond de 250 de milioane de euro, plus un supliment de 70 de milioane de euro pentru asigurare, credite şi garanţii, în conformitate cu foaia de parcurs pentru canalizarea potenţialului valurilor şi energia mareelor, precizează sursa citată.

Întreaga sumă va fi furnizată de către UE şi statele sale membre şi ar trebui să funcţioneze ca un tampon pentru companiile care încearcă să parcurgă calea de la proiectele demonstrative la piaţa energetică.

De asemenea, Carnegie Wave Energy din Cornwall, Marea Britanie, a anunţat că a rezervat 9,6 milioane de euro sub formă de fonduri UE, care să permită conectarea primului proiect de energie oceanică la scară comercială al Angliei la reţeaua de energie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb