Ultima vacanţă

Despre vacanţă, doar de bine. Cel puţin aşa am crezut, ba­zându-mă doar pe experienţele proprii.

Septembrie este luna în care se vorbeşte mult şi nostalgic despre ultima vacanţă. Întâmplări amuzante, aventuri, nemulţumiri, locuri fantastice, mese îmbelşugate, bani cheltuiţi pe cadouri sau aruncaţi în vânt, aproape totul este legat de cea mai recentă vacanţă din viaţa fiecăruia, inclusiv de absenţa acesteia, în, din păcate, foarte multe cazuri. În copilărie vacanţa însemna joacă, în tinereţe, distracţie, la maturitate, relaxare şi "încărcarea bateriilor", la vârsta a treia... încă nu cunosc personal, dar se spune că din toate câte puţin şi ceva în plus.

În ultima vacanţă, încheiată recent, am întâlnit un număr impresionant de oameni trecuţi de prima şi a doua tinereţe, care, vizibil, nu stăteau prea grozav din punct de vedere al sănătăţii (termenii ar putea fi alţii, dar zona este destul de sensibilă, aşa că mai bine îi las nefolosiţi). Cum mi-am petrecut concediul în septembrie, probabil aceasta a fost şi cauza uşorului dezechilibru demografic din zonele turistice prin care m-am perindat. Am admirat puterea de luptă a seniorilor, admiţând că în mine nu se găsesc, deocamdată, resorturile care să mă pună în mişcare în cazul în care m-aş confrunta cu atât de multe "limitări" fizice. Viaţa trebuie trăită, am zis ori de câte ori am asistat, din ce în ce mai uimit la diverse mici accidente, cele mai multe fiind pur şi simplu nişte dezechilibrări urmate de căzături, pe plajă, în magazine, la terase. Situaţia nu era chiar confortabilă, începusem să tresar, dar mă bucura că orice cădere era urmată de o ridicare.

Dintr-un fel de mâncare în altul am ajuns să discut, din ce în ce mai mult, cu un "şef de tavernă", român care, de ani de zile, lucra pe timpul verii fie în Grecia, fie în Cipru. Am abordat şi subiectul numărului mare de pensionari care fac turism. Mi-a livrat mai multe explicaţii, inclusiv una care m-a înfiorat prin tragismul romantico-financiar pe care îl conţinea: "Din păcate, pentru mulţi dintre ei e vorba strict de ultima vacanţă, în sensul de cea de pe urmă. Sună urât, dar aşa este, sunt mai mulţi decât ai crede care preferă să moară în vacanţă. Din diverse motive, inclusiv pentru că au asigurări foarte bune şi familia este scutită de multe necazuri legate de înmormântare.

Astfel, într-un an sunt plecaţi în vacanţă de 5-6 ori, mulţi susţin că e mai ieftin decât să stea acasă. Am lucrat la un hotel în Cipru şi nu exagerez, dar săptămânal aveam 1-2 decese din cauze naturale sau cum se spune pe la noi, de bătrâneţe. În general vestici, nu e cazul românilor, nu au nici măcar norocul ăsta". Al naibi noroc. Din cauza nodurilor în gât am renunţat la mâncare şi am decis doar să mă hidratez. Am căutat o a doua sursă, un ghid local, şi aceasta mi-a confirmat povestea, dar a refuzat să îmi dea prea multe amănunte susţinând că nu crede că e corect să vorbească despre acest lucru. Nu am insistat, totuşi eram în vacanţă.

În general sunt amabil, am devenit şi mai amabil. Sunt destul de tăcut, am devenit ceva mai vorbăreţ cu domnii şi doamnele care lucrau de mult timp în momentul în care eu păşeam pe porţile grădiniţei. Astfel am cunoscut pe cineva din Bucureşti, pensionar, venit singur în vacanţă. Semăna foarte mult cu un personaj celebru dintr-o serie italiană de filme: Fantozzi. Spunea multe bancuri şi cunoştea aproape totul, din experienţă, despre orice băutură alcoolică. La revenirea în ţară am călătorit cu acelaşi mijloc de transport. Ajunşi la destinaţie ne-am văzut fiecare de drumul său. Nu avea cine ştie ce bagaj, aşa că a luat-o cu paşi şovăitori înainte. Am preferat să aştept un taxi. A venit mai greu. După ce am parcurs câteva sute de metri, în faţa Gării Basarab era agitaţie. Pe trotuar, întins pe caldarâm, se afla domnul cu care mă intersectasem în ultima vacanţă. Inima îi obosise. Noroc şi ghinion, au fost primele cuvinte care mi-au trecut prin cap. Vacanţa se încheiase.