Ultimatum pentru Ucraina

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Internaţional / 19 februarie 2023

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Autorităţile de la Bucureşti au datoria ca neîntârziat să pronunţe un ultimatum la adresa Ucrainei. Cu alte cuvinte, să avertizăm Kievul că, dacă nu se conformează de îndată solicitărilor de la Bucureşti privind sistarea lucrărilor de adâncire a şenelului pe calea fluvială Bâstroe, România va aplica un set întreg de sancţiuni împotriva Ucrainei. Tot ce mai este necesar e să îi notificăm în legătură cu această situaţie chiar astăzi pe partenerii noştri euroatlantici. În caz că nu am făcut acest lucru deja.

Aliaţii noştri ucraineni au procedat perfid în legătură cu Canalul Bâstroe. Exact la fel cum au făcut şi în cea ce priveşte ticăloasa lege a minorităţilor sau în politica de reprimare împotriva preoţilor români din Ucraina. Pentru prima dată a fost declanşat un litigiu legat de Canalul Bâstroe la 11 mai 2004. Nu era niciun război atunci şi aveam, cum avem şi acum, un tratat de bună vecinătate cu Ucraina. Fără a notifica partea română sau instituţiile internaţionale care protejează Delta Dunării, ucrainenii au început pur şi simplu să dragheze Canalul. Acesta are o adâncime naturală de 2-3 metri. Pentru a-l face navigabil din perspectiva vaselor maritime, este necesară o adâncime minimă de cinci metri. Ignorând parteneriatul cu România, în 2004, Ucraina a început să dragheze în secret. După intervenţia fermă a instituţiilor internaţionale, lucrările au fost sistate în 2006. Iar acum, în plin război, Ucraina forţează din nou.

Sub aspect economic, interesul Ucrainei este legitim. Adâncind şenelul Bâstroe, Ucraina ar avea posibilitatea să-şi transporte cerealele direct din Marea Neagră până la Dunăre şi să le transporte astfel în Uniunea Europeană fără a mai depinde în vreun fel de partea română. Atâta doar că respectivele lucrări de dragare ar avea consecinţe catastrofale asupra întregului ecosistem al Deltei Dunării. Braţul Sulina, pe care se desfăşoară în prezent traficul, ar deveni impracticabil. În baza principiului vaselor comunicante, debitul de apă de pe braţul Sulina ar scădea direct proporţional cu creşterea debitului de apă pe braţul Bâstroe şi respectiv pe Braţul Chilia. Aceasta ar avea consecinţe economice dezastruoase pentru România. Dar dincolo de consecinţele economice, cele ecologice asupra ecosistemului Deltei Dunării ar fi de-a dreptul catastrofale. La această constatare au ajuns toţi oamenii de ştiinţă care studiază Delta Dunării şi toate instituţiile internaţionale care protejează acest bun unic din patrimoniul planetei.

Ca şi în 2004, autorităţile ucrainene au acţionat în mod pervers. Mai întâi au solicitat părţii române, primind acest acord, să permită executarea unor simple lucrări de întreţinere de natură să menţină Canalul Bâstroe la nivelul existent în ceea ce priveşte navigarea unor vase uşoare. După ce ministrul Transporturilor şi-a dat acordul, începând din toamna anului trecut, ucrainenii au declanşat într-o veselie operaţiuni zilnice de dragare în adâncime, astfel încât să se ajungă la minimum cinci metri necesari pentru navigarea vaselor mai mari. O înşelătorie în toată legea. Făcută zi de zi, luni întregi, pe sub nasul Adminstraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a Ministerului Mediului, a autorităţii din transporturi, a grănicerilor şi serviciilor de informaţii. Dacă nu au ştiut nimic, autorităţile de la Bucureşti sunt extrem de vinovate şi trebuie sancţionate la sânge. Dacă au ştiut şi nu au informat Guvernul, atunci sunt pur şi simplu trădătoare. Dacă Guvernul a fost informat, dar a omis să informeze opinia publică şi partenerii externi şi să reacţioneze cu promtitudine, ei bine atunci avem un Guvern care în mod cert nu reprezintă interesele României. Un Guvern care trebui înlăturat degrabă de la Palatul Victoria.

Astăzi însă nici premierul, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, şi nici nimeni altcineva nu mai poate pretinde că nu ştie despre ce este vorba. Şi ce altă soluţie mai există decât aceea de a formula în termeni cât se poate de severi un ultimatum la adresa autorităţilor de la Kiev? Care ar urma ca, în cel mult 24 de ore, să declare că se conformează, că regretă gravul incident pe care l-a generat şi că sistează de îndată lucrările pe Canalul Bâstroe. În caz contrar, Ucraina nu ar mai trebui să beneficieze de niciun fel de susţinere, nici militară, nici comercială, nici de altă natură din partea părţii române. Cu atât mai mult cu cât chiar ieri Dmitro Kuleba, şeful diplomaţiei de la Kiev, şi-a permis să-l mintă în mod sfruntat pe Bogdan Aurescu, şeful diplomaţiei de la Bucureşti, care a solicitat cuvenitele explicaţii părţii ucrainene. Concret, Kuleba a declarat că nu se fac lucrări de dragare în adâncime pe Bâstroe pentru a permite navigarea vaselor maritime. O minciună spusă cu seninătate. De vreme ce monitorizările deplasării zilnice a vaselor de dragare precum şi activităţile concrete ale acestora pe Canalul Bâstroe dovedesc din plin contrariul. Oare mai avem bărbaţi de stat la vârful României?

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Când a fost vorba de căsătoria prințului Ferdinand cu o boieroaica româncă, Elena Văcărescu, Catargiu care era șeful guvernului, i-a spus Regelui Carol I (unchiul lui Ferdinand):

    Majestate, aiasta nu se poate!

    Hai să ni-l închipuim pe domnul Ciuca sau Aurescu să își permită să spună așa ceva Majestatii Sale Zele I :)) ... că nu se poate mariaj între Ucraina și Delta Dunării (încă virgina :)) 

    1. Comentariu ca sa ma gadil...muuult uuumor! Nu te dezminti. Ce-am ras!

      .Intreb, nu dau cu bata...

    Bun,atunci noi trebuie sa facem niste diguri,ceva pe bratul Sulina si Chilia si sa le dam apa cu portia sau sa le dragam si noi tot pe principiul vaselor comunicante.Nu avem ce discuta cu ucrainenii fiindca sunt banditi,cui pe cui se scoate.La lucruri de genul acesta se pricep cel mai bine autoritatile romane,oare din ce motiv nu le pun in practica pentru binele tarii?Daca nu sunt bani,donam noi,nicio problema sau mai bine sa scoata ei din buzunar ca au furat destul.

    1. Să donam la fel ca "Dați un leu pentru Atheneu".

      Delta trebuie păstrată, măcar pentru a și face selfie generațiile care vor veni!  

      Delta trebuie pastrata macar sa aibe unde sa apara noi ostroave de pet-uri si gunoaie pentru generatiile care vor veni!

      Cam da.

    Pentru Zelenski suntem niste slugi,

    Delta Dunarii e a lor, 

    sa ne tinem gura si sa dam ajutoare ptr. Ucraina

    slava ukri  

    Din pacate, SRS nu tine cont ca in fruntea Coloniei ii avem pe "slugile slugilor" si "prostii prostilor"!

    1. Problema consta in faptul ca prostii prostilor ne iau pe noi de prosti.

      Si asta e adevarat!

    Romania este o colonie…. Guvernul number este al tarii ci al strainatatii… Rau am ajuns… Avem noroc cu rusii ca ne razbuna ei pe natia asta imputita si nazista de ukraineni….

    1. romania este o colonie...

      sovietii au ciuntit romania iar ukrainienii sunt de vina...  

      ii bat sovietii pe nazistii de ukrainieni si ne dau inapoi 

      cernautiul, insula serpilor si basarabia...

      rau am ajuns... 

      Da, sigur or sa ne-o dea noua, uitind ca de la noi au luat-o tocmai sa o dea RSS Ukr...

    Treba cu canalul e veche, din iulie 2022, si atinci nu a zis nimeni nimic, din slugărnicie față de UE

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb