Ultimele patru măsuri SAPARD vor fi acreditate pînă în ianuarie 2006

Eli Roman
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 4 noiembrie 2005

Banii alocaţi noilor măsuri depăşesc 214 milioane de euro

Acreditarea ultimelor patru măsuri din programul SAPARD va avea loc cel tîrziu în luna ianuarie 2006, deşi termenul iniţial avansat de autorităţi era toamna acestui an. "Am fost optimişti în ceea ce priveşte perioada acreditării, însă acest lucru nu a depins numai de părţile române ci şi rezultatul analizelor efectuate de responsabilii europeni", a declarat ieri, Samoilă Szabo, directorul general al Agenţiei Sapard, cu ocazia unui seminar organizat, la INDAGRA, privind agricultura românească în perspectiva aderării la UE.

Domnia sa estimează ca pînă în ianuarie 2006 cele patru măsuri din programul SAPARD să fie acreditate, astfel încît cei interesaţi să înceapă să depună proiecte. Agenţia SAPARD a primit o misiune de audit a Comisiei Europene în luna octombrie a acestui an, acreditarea urmînd să fie efectuată în funcţie de concluziile misiunii. Cele patru noi măsuri din programul Sapard sînt 1.2 - Îmbunătăţirea structurilor în vederea realizării controlului de calitate, veterinar şi fitosanitar pentru calitatea produselor alimentare, 3.2 - Constituirea grupurilor de producători, 3.3 - Metode agricole de producţie proiectate să protejeze mediul şi să menţină peisajul rural şi măsura 3.5 - Silvicultura. Suma de bani alocată noilor măsuri SAPARD va depăşi 214 milioane de euro, 75% reprezentînd Contribuţia Uniunii Europene, iar 25% a Guvernului. Beneficiarii vor contribui cu 120,88 milioane de euro doar în cazul unei singure măsuri 3.5 - Silvicultura, - în aceste condiţii suma totală pentru aceste patru măsuri ridicîndu-se la 335 milioane de euro. Silvicultura are alocată cea mai mare sumă - 127,25 milioane de euro (fără contribuţia beneficiarilor), 10% din sumă fiind destinată proiectelor de împăduriri, 5% - pentru înfiinţarea pepinierelor, 15% pentru îmbunătăţirea prelucrării primare a lemnului şi marketingului produselor forestiere, 20% pentru drumuri forestiere şi 50% din sumă pentru gospodărirea pădurilor. Potrivit spuselor directorului general al Agenţiei SAPARD, în urma semnalelor primite, silvicultura este cea mai aşteptată măsură. Termenul limită pentru cheltuirea fondurilor alocate în Programul SAPARD este anul 2008, dar pentru a ajunge la o absorbţie cît mai mare, pînă în decembrie 2006 trebuie depuse suficiente proiecte care să acopere alocările financiare. În ceea ce priveşte proiectele depuse pe cele şase măsuri deja acreditate, directorul general al Agenţiei a declarat că se află în derulare 1.700 de proiecte. În ultimele şase luni a fost înregistrată o creştere cu 50% a numărului de proiecte depuse la Agenţie. "Cu toate că pe cele şase măsuri există o dis-crepanţă între proiectele depuse pe sub-măsuri, unele fiind mai solicitate, iar altele nu, sumele alocate nu pot fi transferate de la o măsură la alta", a spus Szabo. Domnia sa a mai spus în final că agricultura are nevoie de fonduri pentru sectoare cît mai variate pentru a putea asigura o dezvoltare uniformă şi modernă a acesteia.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb