Ultimii din Europa la tehnică agricolă

• Sărăcie: un tractor românesc trebuie să are o suprafaţă de opt mai mare ca unul occidental

• Din exportatori de tractoare, am ajuns importatori din Bulgaria sau

Belarus

• Producătorii autohtoni solicită Guvernului facilităţi fiscale pentru depăşirea crizei

La capitolul tehnică agricolă, ţara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană. Numai pentru a atinge o poziţie de mijloc în clasamentul agriculturilor performante din UE, ţării noastre i-ar trebui un efectiv de circa 350.000 de tractoare fizice, conform datelor puse la dis­poziţie de către Patronatul Constructorilor de Tractoare şi Maşini Agricole din România (PACMAR).

Desigur, pe viitor, investiţia nu ar părea imposibil de realizat dacă nu ne-ar costa circa 10.500.000.000 euro, suma fiind calculată la un preţ rezonabil de 30.000 de euro de tractor.

În prezent însă, parcul intern de utilaje agricole nu acoperă nici pe departe necesităţile sectorului. La capitolul număr de efective şi performanţă stăm extrem de prost comparativ cu agriculturile occidentate.

Statisticile arată că, la sfârşitul anului 2007, parcul de tehnică agricolă cuprindea 174.000 tractoare, 24.100 combine de cereale, 139.700 de pluguri, 82.900.000 de grape cu discuri şi 67.600 de semănători de diferite tipuri.

Datele furnizate de PACMAR arată că, în medie, în România, unui tractor îi revine să are o suprafaţă de teren de 110 hectare, aproape de opt ori mai mare ca media UE, estimată la 14,24 hectare.

Conform Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România (APIMAR), în ţara noastră, media suprafeţei de teren arabil (plus culturi permanente) pe tractor este de 54,11 hectare, iar pe combina de recoltat cereale, în vârful campaniei, de 102,6 hectare.

Spre deosebire, în Franţa, aceluiaşi tractor îi revin 15,49 hectare, în Marea Britanie 11,86 hectare, iar în Austria doar circa 4,4 hectare.

Poate în concepţia agricultorilor occidentali, faptul că lucrările agricole în ţara noastră se fac în continuare preponderent prin metodele tradiţionale, gen plugul sau sapa, nu este tocmai un lucru rău.

Numai că tot mai mulţi agricultorii din ţară practică tradiţia de nevoie şi nu mai simt nevoia de tradiţie.

În condiiţe actuale de criză, o problemă delicată o constituie şi cea a aprovizionării cu tehnică agricolă.

Privind producţia internă, este cunoscut faptul că pe vremea regimului comunist, statul român era un exportator net de tractorare.

În prezent însă, ţara noastră a ajuns importatoare netă de utilaje agricole atât din UE, SUA, China cât şi din state mai puţin dezvoltate ca Bulgaria sau Belarus.

Potrivit datelor PACMAR în ţara noastră au mai rămas doar 36 de societăţi producătoare de maşini agricole şi subansamble, în care activează 26.000 de salariaţi.

Printre cele mai importante societăţi amintim "MAT Craiova", "Mecanica Ceahlău", "IMUM Medgidia" etc.

Societăţile autohtone pot asigura, conform PACMAR, un efectiv de tractoare fizice de 1.500 pe an, iar per total, la capitolul utilaje agricole au potenţialul să asigure circa 70% din cererea potenţială.

Numai că şi aceste societăţile sunt şi ele afectate de criza economică şi financiară ca orice producător din ţară şi caută soluţii pentru a depăşi impasul.

Preşedintele PACMAR, Ionel Catrinoiu, ne-a declarat că producătorii de tractoare şi utilaje agricole resimt o scădere puternică a vânzărilor începând din luna noiembrie 2008 şi până în prezent.

"Efectete crizei au produs pierderi financiare, înrăutăţind situaţia economică a fiecărui agent economic, prin reducerea personalului, întârzierea plăţilor, amânarea investiţiilor sau scăderea cifrei de afaceri", a explicat Catrinoiu.

Liderul PACMAR a menţionat că organizaţia sa a solicitat Guvernului, pentru a depăşi perioada de criză, să acorde producătorilor de utilaje agricole un sprijin indirect, prin intermediul finanţării agricultorilor, ceea ce ar putea duce la deblocarea vânzărilor.

Catrinoiu a menţionat că pentru a sprijini achiziţia de utilaje agricole, sunt necesare atât facilităţi de natură fiscală pentru producători (reduceri de TVA şi impozite), dar şi un set de măsuri de natură financiară menite să sprijine agricultorul, cum ar fi acordarea de credite de către CEC femierilor cu dobândă redusă pentru achiziţia de utilaje.

Privind importurile, situaţia este destul de dificilă. Deprecierea monedei naţionale în raport cu euro, conform APIMAR, s-a resimţit în primul rând la achiziţia pieselor de schimb. În plus, contractele de leasing sunt în euro, ceea ce constituie o problemă în plus pentru agricultorii noştrii, la plata ratelor.

De asemenea, este cunoscut faptul că băncile sunt reticente faţă de agricultori, iar obţinerea de credite pentru achiziţia de utilaje agricole este un proces dificil.

Cu toate acestea, liderii APIMAR şi PACMAR estimează, pentru perioada următoare, că volumul de vânzări al tractoarelor şi maşinilor agricole va creşte, dar nesemnificativ.

Pentru acesta, cele două organizaţii solicită, printre altele, atât rezolvarea problemelor de la Agenţi de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit privind finanţarea prin sesiunile FEADR, blocate din lipsă de fonduri, cât şi deblocarea programului Rabla pentru tractoare şi aplicarea atât pentru persoanele fizice cât şi pentru cele juridice.

Un alt amănut îl constituie nevoia de modifcare a Codului Fiscal.

"Trebuie modificat Codul Fiscal privind colectarea TVA nu o dată cu factura utilajului, ci la încasarea ratei, având în vedere că utilajele au valori ridicate şi în proporţie de 95% din vânzări se fac prin rate", ne-a mai spus preşedintele PACMAR.