Un ales afroamerican din Tennessee, exclus pentru că a manifestat în parlamentul local în favoarea unei mai bune reglementări a armelor de foc, îşi va ocupa temporar locul după un vot ieri, conform Agerpres.
Săptămâna trecută, Justin Jones, un ales democrat, a fost exclus din parlament, împreună cu un alt coleg, tot afro-american, pentru că s-a alăturat sutelor de manifestanţi din incinta parlamentului cu o săptămână mai devreme.
Ei cereau un control mai strict al armelor după un atac armat la o şcoală creştină din Nashville.
Un vot al consiliului din Nashville ieri seara l-a renumit temporar pe Justin Jones în funcţia sa înainte de organizarea unor alegeri speciale.
Excluderea acestor doi aleşi a cufundat America într-o luptă politică acerbă, între dezbaterea pe tema armelor şi acuzaţii de rasism.
Cu atât mai mult cu cât o altă aleasă democrată, Gloria Johnson, albă şi ameninţată cu excluderea din aceleaşi motive, a reuşit să-şi păstreze locul, alimentând acuzaţiile de rasism.
Preşedintele Joe Biden s-a implicat, invitându-i cei trei aleşi la Casa Albă.
Măsura excluderii unui ales este extrem de rară în Statele Unite. Parlamentul din Tennessee a exclus până în prezent, în istoria sa modernă, doar doi aleşi, în 1980 şi 2016.
Pe 28 martie, Audrey Hale, 28 de ani, a forţat intrarea într-o şcoală primară creştină din Nashville, Covenant School, cu două puşti de asalt şi un pistol, semănând moarte înainte de a cădea sub gloanţele poliţiei.
Tragedia, al cărei motiv rămâne necunoscut, a suscitat o vie emoţie şi a relansat dezbaterea privind circulaţia armelor de foc în Statele Unite, unde acestea reprezintă prima cauză de mortalitate pentru minori.