Un an dificil

Nici nu a început bine noul an şi a devenit clar că politica va sta - atât pe plan intern, cât şi extern - sub semnul alegerilor prezidenţiale americane. Prin ordonarea şi executarea planului de eliminare a generalului Qassem Soleimani, Donald Trump a setat deja agenda internaţională a anului 2020. Indiferent dacă va degenera sau nu într-un război efectiv, situaţia din Orientul Mijlociu va avea consecinţe politice, dar şi sociale şi economice, asupra întregului mapamond, dar mai ales asupra Europei.

Când a decis să-l elimine pe Soleimani - un personaj carismatic, mai mult decât un comandat al unităţii Al-Quds (Ierusalim, în arabă şi persană) a forţelor speciale ale Gărzilor Revoluţionare iraniene vreme de două decenii, un autentic şef informal de stat care a fost strategul întinderii influenţei iraniene asupra Orientului Mijlociu de la Golful Persic la Mediterană - Donald Trump a declanşat un proces politic imprevizibil. Dacă preşedintele american a luat în calcul o schimbare de regim la Teheran - pe care o neagă formal - sau o întărire a câmpului anti-iranian în Irak, atunci, cel puţin pe termen scurt, s-a înşelat. Această operaţiune a făcut ca în acest moment toată lumea în Orientul Mijlociu să fie obligată să se ralieze poziţiilor iraniene. Mai mult, protestatarii anti-regim din Iran sau din Irak au condamnat atacul şi au participat la manifestaţiile de comemorare a lui Soleimani. Departe de a fi destabilizat, regimul iranian pare să fi fost întărit. Iar miza strategică a acestei operaţiuni care duce la escaladarea tensiunii din zonă nu are vreo justificare. Într-un moment în care Statele Unite se confruntă pe plan mondial cu China şi Rusia, Orientul Mijlociu este un câmp strategic secundar. Şi atunci de ce a fost ordonată această operaţiune?

O decizie atât de gravă, pe care - conform New York Times - cei doi preşedinţi anteriori, George Bush şi Barack Obama, n-ar fi luat-o din cauza riscurilor strategice - este legată de contextul politic intern din Statele Unite şi de situaţia candidatului Donald Trump. Confruntat cu o procedură de demitere, dar a cărei şanse de succes sunt cvasi-nule, preşedintele american pare a folosi această situaţie pentru a obţine un avantaj în vederea câştigării celui de-al doilea mandat. De aceea foloseşte o strategie electorală clasică, pe care o critica în 2011 şi 2013, mizând pe fervoarea patriotică a americanilor. Este o strategie neo-conservatoare tipică, influenţată de teoria duşman-prieten a lui Carl Schmitt. Ori Carl Schmitt, un simpatizant al nazismului şi un adversar al liberalismului şi al parlamentarismului, postula primatul politicului, împotriva dreptului, deoarece doar politica poate transforma dreptul dintr-o abstracţie într-o realitate concretă. El considera că ordinea politică este stabilită independent de drept, printr-o decizie suverană de a lupta împotriva unui adversar care a devenit inamic. Iar suveranul, care nu este poporul, ci şeful, este cel care are dreptul de a stabili cine sunt prietenii şi cine sunt duşmanii. E ceea ce încearcă Donald Trump astăzi când se prezintă ca încarnarea Americii, astfel că automat cei care-i sunt împotrivă devin duşmanii Statelor Unite. În felul acesta încercă să activeze clivajul clasic care împarte societatea între patrioţi şi anti-americani. Iar această tactică pare a porni de la temerea că în alegerile din 3 noiembrie se va confrunta cu Joe Biden, a cărui experienţă în relaţii internaţionale este recunoscută.

Dar toată această situaţie va avea consecinţe asupra politicii interne din multe state, inclusiv România. Nu doar pentru că baza militară de la Deveselu este un obiectiv strategic construit tocmai împotriva unei posibile agresiuni a Iranului, ci şi pentru că obiectivele politice ale preşedintelui Iohannis, şi implicit ale guvernului, nu vor putea face abstracţie de situaţia internaţională. Vor fi influenţate obiectivele privind reforma, în special cea administrativă, de această situaţie? Va mai fi tentat preşedintele şi guvernul de crearea condiţiilor pentru alegeri anticipate, singurele care ar putea aduce o majoritate reformatoare în parlament fără de care nimic important nu se va întâmpla? Deja, şi fără escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu, anul 2020 se anunţa un an dificil, dar acum imprevizibilitatea politică internă şi externă îl transformă potenţial annus horribilis.