Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Timişoara, a fost prins în timp ce transporta, ilegal, peste 300 de litri de alcool dinspre Serbia spre ţara noastră, cu o autoutilitară pe care era aplicat semnul Crucii Roşii şi un girofar, lăsând să se înţeleagă că este vorba despre o ambulanţă, relatează sursele de presă.
Cei 333 de litri de alcool transportaţi în autoutilitară a fost ridicaţi în vederea continuării cercetărilor în dosarul penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală şi fals privind folosirea emblemei Crucii Roşii.