Un eşec convenabil

CRISTIAN PÎRVULESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 7 decembrie 2009

CRISTIAN PÎRVULESCU

Campania electorală pentru prezidenţiale a consemnat eşecul de etapă al politicii româneşti. După un război electoral pe cât de inutil, pe atât de periculos pentru democraţie, statul, controlat de grupurile private şi lipsit de reflexe elementare, este epuizat. La rândul său, societatea este dominată de confuzie. Când bate Vântul atât de tare cum se pare că s-a întâmplat în ultimul deceniu, politica nu este doar anulată, căci antipolitica ce îi ia locul distruge întregul eşafodaj instituţional. Aşa că, cei trei ani electorali care au accelerat o criză politică perpetuată de tentaţia personalizării puterii au pus politica între paranteze. Atât clientela, cât şi mediul de afaceri, atât partidele, dar mai ales cetăţenii, dovedesc lipsă de reacţie. Poate că ceea ce s-a întâmplat în această perioadă poate fi considerat un punct de plecare, dar se poate la fel de bine ca rezultatul să fie cel urmărit cu sistem de păpuşarii din umbră.

Pentru a acoperi o criză pe care au întreţinut-o din interes politic şi economic, prestidigitatorii au păstrat aparenţele democratice ale sistemului pe care l-au deturnat către post-democraţie. Nu doar în România criza s-a dovedit o bună scuză pentru a pune democraţiile, tot mai incoerente, în defensivă. Pentru ca societatea să nu observe şi să nu reacţioneze, regia spectacolului a accentuat caracterul emoţional al jocului politic. Prin această metodă postdemocraţia pune în evidenţă fenomene politice şi sociale care duc spre înlocuirea alegerilor reprezentative cu consultări electorale fictive şi nereprezentative. Nu e de mirare că parlamentarismul riscă să fie viciat până la transformarea sa în simplu accesoriu al unei puteri executive excesiv personalizate. Şi asta în condiţiile în care regulile constituţionale şi juridice nu mai sunt res-pectate nici de autorităţi, dar mai ales de actorii "privaţi", iar libertatea dezbaterii publice, fără a fi formal interzisă, a fost restrânsă prin aşa zise mecanisme de "piaţă".

Antipolitica şi postdemocraţia sunt fenomene generate în mare măsură de limitarea mai mult sau mai puţin discretă, dar foarte eficace, a libertăţii de expresie. Restrângerea continuă şi sistematică a spaţiului public a lăsat societatea la îndemâna grupurilor private. Şi, pe fundalul compromiterii parlamentelor devenite simple organisme nereprezentative de validare a legislaţiei impuse de grupurile de putere economică, dar şi în condiţiile transformării jus-tiţiei dintr-o putere într-un redută asediată, eşecul democraţiei reprezentative în faţa "democraţiei" mediatice a convenit de minune. Trans-formarea unei dezbateri între candidaţi într-un fel de turnir popularizat ca meciul cheie pentru calificare al naţionalei la Mondiale a făcut parte din tactica postdemocraţiei. Lipsa de reguli a transformat dezbaterea într-un meci de box thailandez în care toate loviturile sunt permise. Dar publicul unui astfel de meci nu e format din cetăţeni, ci din telespectatori.

Mizând pe spectacolul politic televizat şi pe amalgamul de pe internet, dar excluzând tot mai mulţi cetăţeni de la decizie şi repartizarea bunăstării, postdemocraţia şi antipolitica contribuie la permanentizarea crizei. Căci, postdemocraţia nu presupune instituţionalizarea vreunei noi forme de organizare politică, ci exprimă criza indusă a valorilor moderne. Nu e deci deloc întâmplător că pe fondul acestei crize atât de convenabile ceva ce seamănă mai mult cu un regim autoritar decât cu o democraţie se instaurează.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Excelent!

     

    Asta e subiectul zilei. Criza democratiei. Tranzitia catre ceea ce domnia voastra numiti "postdemocratie" si efectele ei asupra unui stat de drept neconsolidat si asezat oricum pe fundamente subrede si in genere, asupra unei societati destructurate sau in cel mai bun caz, nestructurate.  

     

    Criza valorilor "modernitatii" este o alta tema absolut cruciala. Disparitia moralei si izgonirea eticii din regulile jocului, dar si din continutul politicii sunt realitati care afecteaza, din pacate, nu doar pseudo-democratia romaneasca.  

     

    Acestea sunt plagile epocii in care traim. Indiferent ca ne aflam pe malurile Dambovitei, ale Potomacului, Tamisei, Rhinului sau Seinei.  

     

    Un pic de speranta ne mai ramane, atata vreme cat vocile de deasupra mocirlei gasesc loc sa se exprime.  

    Merci, Bursa, merci, Cristian Pirvulescu! 

    1. Spui mersi (ROMANESTE)" ilustrului" care vorbeste de statul controlat de grupurile private, dar care, in momentele cand multi romani asteptau un semnal de lamurire de la cei care au pretentia ca pot sa ne arate drumul drept, s-a alaturat fara nicio jena (desi am avut vaga impresie ca parca realiza cumva josnicia actului) celor care fara sa poata trea bine explica latrau intruna sarjele impotriva presedintelui statului, probabil in ideea ca da bine sa arate viitorului (imaginat ) presedinte ca "au pus si ei umarul sau mai corect ca s-au aflat si ei printre cozile de topor??. 

      Celui care asa cum bine spune , observand cat de tare bate VANTUL, a gasit de buna cuviinta sa ia vatraiul si sa scormoneasca in jar ca sa-l inteteasca si mai tare; asta asa ca sa ajute democratia. 

      Asta da analist; are tupeul sa ne spuna ca cetatenii dovedesc lipsa de reactie; nu domnule lipsa de reactie, de orientare si de bun simt i-au lipstit total lui Pirvulescu , cetatenii au fost cei care au reactionat si au dat palma peste obraz latrailor de la televiziuni, dintre care nu a lipsit si Pirvulescu. Am avut ocazia si sa-i admir anumite luari de pozitie, dar cand l-am vazut , pe ultima suta la Realitatea sau Antena 3, nu mai retin exact, in selecta companie a zelotilor, mi s-a facut scarba.

      Un asemenea aplaudaci nu merita sa mai scrie, nicidecum sa i se multumeasca. 

      Marsh de-acilea Parvulescule, te-ai facut de kakao

    Dle Tarfulescule, nu ne spui doua vorbe; poate ne explici ceva ?? 

    1. Poate ca-i "convenabil" asa. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb