Comitetul rus de anchetă anunţă joi că au arestat un cetăţean francez suspectat de culegere de informaţii despre activităţi ale armatei ruse, acuzat de faptul că a fost în mai multe rânduri în Rusia, timp de mai mulţi ani, şi s-a întâlnit cu cetăţeni ruşi, informează news.ro.
Comitetul, însărcinat cu dosare grave, anunţă că a deschis un dosar penal împotriva unui francez cu privire la încălcarea unei legi ruseşti privind "agenţii străini".
Comitetul precizează că deţinutul a încălcat o secţiune a legii care îi pedepseşte pe cei care nu se înregistrează ca "agenţi străini" şi care sunt implicaţi în "colectare ţintită de informaţii în domeniul activităţilor militare (şi) militaro-tehnice ale Federaţioei ruse".
"Aceste informaţii, dacă sunt obţinute de către surse străine, pot fi folosite împotriva securităţii statului", potrivit Comitetului rus de anchetă.
Potrivit aceleiaşi surse, bărbatul a venit în mai multe rânduri în Rusia, timp de mai mulţi ani, şi a ţinut reuniuni cu cetăţeni ruşi.
Capetele de inculpare se pedepsesc cu până la cinci ani de închisoare.
"El va fi inculpat într-un viitor apropiat, iar o măsură preventivă va fi aleasă", anunţă comitetul.
Ministerul francez de Externe nu a vrut să comenteze, scrie Le Figaro.
O înregistrare video scurtă, difuzată de către Comitetul de anchetă, surprinde un bărbat în blugi şi o cămaşă neagră arestat într-un restaurant.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.06.2024, 08:31)
abuzuri.