Un membru al Grupului Bilderberg o "sfătuieşte" pe Angela Merkel să demisioneze imediat

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 iunie 2018

Un membru al Grupului Bilderberg o "sfătuieşte" pe Angela Merkel să demisioneze imediat
Călin Rechea

Reputatul profesor de istorie Niall Ferguson a acordat recent un interviu cotidianului german Die Welt, unde spune, nici mai mult nici mai puţin, că Angela Merkel trebuie să demisioneze imediat.

Vocea sa are o greutate aparte în cadrul elitei intelectuale din Vest, fapt recunoscut inclusiv prin invitaţia de a participa la întâlnirile anuale ale Grupului Bilderberg din 2016, 2017 şi 2018. În 2016, profesorul Ferguson a participat şi la Forumul de la Davos.

Printre cărţile sale traduse în limba română se regăsesc "Civilizaţia: Vestul şi Restul" (2014), "Marele declin: cum decad instituţiile şi mor economiile" (2014), "Ascensiunea banilor: O istorie financiară a lumii" (2016) şi "Imperiul. Cum a creat Marea Britanie lumea modernă" (2018). În prezent, Niall Ferguson este profesor de istorie la Universitatea Stanford, după ce a ocupat poziţii similare la Oxford şi Harvard.

Ultima întâlnire a Grupului Bilderberg tocmai a avut loc, în perioada 7 - 10 iunie 2018, la Torino, iar pe agendă s-au aflat subiecte precum inteligenţa artificială, rolul de lider mondial al Statelor Unite, comerţul liber, Rusia, lumea "post-adevăr", dar şi populismul din Europa.

În drumul său spre casă, Niall Ferguson a făcut o "escală" în Germania, iar interviul său a apărut pe site-ul publicaţiei germane în 12 iunie 2018.

Dialogul a început cu o întrebare despre perspectivele zonei euro, iar profesorul britanic a răspuns că "este mai uşor să părăseşti UE decât zona euro" şi că este posibilă o supravieţuire a uniunii monetare chiar şi în condiţiile destrămării UE.

Apoi a venit "bomba". "Dacă Angela Merkel v-ar cere sfatul, ce i-aţi spune?", a întrebat reporterul, iar răspunsul a fost că "trebuie să demisioneze imediat". De fapt, "Merkel ar fi trebuit să demisioneze mai demult".

În opinia lui Ferguson, "cancelarul Merkel poate intra în istorie ca şeful de guvern care are Europa pe conştiinţă", deoarece a făcut trei greşeli majore în ultimii ani.

Prima ar fi răspunsul întârziat în faţa crizei economice şi financiare şi amânarea recapitalizării băncilor.

A doua o reprezintă "contribuţia sa, în mare măsură, la faptul că autorităţile europene nu au reacţionat adecvat în faţa Primăverii Arabe", fenomen care a condus, ulterior, la criza refugiaţilor din 2015.

Politica "graniţelor deschise", pentru implementarea căreia Angela Merkel a făcut presiuni extraordinare asupra partenerilor europeni, este considerată de profesorul britanic unul dintre pricipalii factori ai votului "Da" în cadrul referendumului pentru Brexit şi a treia greşeală majoră a cancelarului german.

Profesorul Ferguson a publicat pe site-ul său, la sfârşitul lunii februarie 2018, când Germania încă nu avea guvern după alegerile din toamna trecută, un articol unde afirmă că "Angela Merkel va plăti pentru mama tuturor greşelilor", respectiv deschiderea graniţei în faţa imigranţilor.

În opinia profesorului britanic, "Angela Merkel a fost un dezastru politic", în ciuda numeroaselor laude din presa europeană şi de peste Ocean.

În timp ce The Economist o considera "europeanul indispensabil" în 2015, Financial Times o numea "persoana anului", iar revista Time a proclamat-o "cancelarul lumii libere".

Aceste laude sunt, pentru Ferguson, rezultatul unor "mari erori de judecată", în condiţia în care "Angela Merkel a făcut în 2015 cea mai mare eroare din istoria postbelică a Germaniei".

Despre Uniunea Europeană, profesorul Ferguson a declarat pentru Die Welt că "este cea mai slabă dintre marile puteri" şi a precizat că "UE nu este o organizaţie care să te conducă în secolul al XXI-lea".

Situaţia imigranţilor a devenit acum o problemă aşa de acută încât ameninţă până şi alianţa dintre CDU, partidul doamnei Merkel, şi CSU (Uniunea Creştin Socială) din Bavaria.

Financial Times a scris recent că disputa, generată de cererile imperative ale CSU privind oprirea fluxurilor de imigranţi, în condiţiile prăbuşirii partidului în sondajele din cel mai bogat land al Germaniei, poate "degenera într-o criză guvernamentală deschisă".

Horst Seehofer, ministrul de interne al Germaniei dar şi liderul CSU, i-a cerut cancelarului să permită poliţiei blocarea intrării pentru imigranţii care au cerut deja azil în altă ţară UE.

Angela Merkel a respins propunerea, deoarece "introducerea controalelor la graniţă va grăbi prăbuşirea sistemului Schengen".

În ultima zi de tranzacţionare a săptămânii trecute, o ştire preluată de mai multe publicaţii, conform căreia guvernul de la Berlin s-a dezintegrat, a condus la căderea accelerată a monedei euro.

Lucrurile s-au calmat după descoperirea "sursei", site-ul publicaţiei umoristice Titanic, însă calificarea "informaţiei" drept "ştire falsă" nu a oprit declinul indicelui DAX, care a încheiat şedinţa de tranzacţionare la minimul zilei.

Pe fondul divergenţelor tot mai mari dintre CDU şi CSU, a căror alianţă a atins venerabila vârstă de 70 de ani, Die Welt scrie că "Merkel şi-a pierdut rolul de salvator al Vestului", iar pieţele "se tem că Germania nu va mai reprezenta o ancoră de stabilitate", în condiţiile în care "Angela Merkel nu pare să mai fie garantul alianţelor stabile şi de încredere".

Pentru Wolfgang Munchau, director al firmei de informaţii şi analize economice Eurointelligence şi editorialist la Financial Times, ştirea privind ruperea coaliţiei guvernamentale nu pare să fie falsă, ci doar prematură.

Munchau consideră că Germania se confruntă deja cu o criză guvernamentală, după cum scrie pe contul său de Twitter, iar pe site-ul Eurointelligence, analistul german scrie că "vedem cum nesustenabilul nu mai poate fi susţinut" şi estimează că "supravieţuirea" actualului guvern este puţin probabilă, în condiţiile în care "până şi cei mai înfocaţi susţinători ai lui Merkel văd că se apropie sfârşitul jocului".

Dincolo de problemele interne acute ale ţării, este tot mai evident şi faptul că Angela Merkel a devenit o "piedică" în calea soluţionării disputelor dintre Statele Unite şi UE.

Tot Die Welt scria, în noiembrie 2016, că guvernul de la Berlin a donat bani publici Fundaţiei Clinton, iar acuzaţiile cu privire la intervenţia în campania electorală prezidenţială din SUA au apărut imediat.

Pe pagina de web a Fundaţiei Clinton, Ministerul Federal al Mediului din Germania apare pe lista persoanelor şi organizaţiilor care au "donat" între 1 şi 5 milioane de dolari.

Ministerul Mediului a negat acuzaţiile şi a precizat că destinaţia banilor a fost "împădurirea şi restaurarea peisajului în Africa de Est", după cum mai arată Die Welt.

Oare crede cineva acest lucru? Se poate, însă este sigur că Donald Trump nu crede şi nu uită acest "afront".

Având în vedere că populismul a fost un subiect al discuţiilor de la ultima întâlnire a Grupului Bilderberg, iar decizia cancelarului Merkel cu privire la imigranţi a alimentat puternic noua tendinţă politică din Europa, oare au decis elitele globale că a venit momentul unui "sacrificiu ritualic", prin care să se încerce "exorcizarea" populismului din "conştiinţa europeană", precum şi deschiderea unor noi "uşi" pentru relaţiile dintre SUA şi Europa?

Dar oare va accepta Angela Merkel să se retragă de bunăvoie sau este hotărâtă să meargă până la capăt, chiar dacă va submina iremediabil construcţia europeană?

"Vedem cum nesustenabilul nu mai poate fi susţinut. Până şi cei mai înfocaţi susţinători ai lui Merkel văd că se apropie sfârşitul jocului".

WOLFGANG MUNCHAU, director Eurointelligence şi editorialist Financial Times

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Nu am înțeles opinia autorului articolului.

    Ca ins care am citit câteva rafturi de istorici, Niall Ferguson e un autor de cărți de popularizare , rezumate ale altora, fără vreo teorie originala .  

    Care e opinia autorului articolului si referitor la ce e ?

    1. N-ai inteles pentru ca nu e. Ca ins care a citit, ar fi trebuit sa-ti dai seama, nu sa intrebi prosteste.

      Multumesc pt.apreciere.

      Nu ai luat în calcul și ipoteza că m-am prins si ca întrebăm retoric... 

      Multe art.ale d.Rechea sunt interesante, el subl.mereu problema.datoriilor mari , crizei structurale etc. 

      Care e un adevăr istoric de magnitudine uriașă ( afectează lumea dezv. si, indirect, pe restul). 

      Dar când se baga in politicianisme iese naspa. 

    Cand coalitia CDU-CSU se va rupe, Merkel va fi data la o parte de propriul partid pentru a putea reface coalitia. Inca are sustinere in propriul partid, dar nu la infinit. Haosul potential va fi declansatorul.

    Superb articolul!

    Îmi place treaba cu donarea banilor să facă împădurire în Africa.

    Vestul si restul cred că e o carte bună, titlul acesta face să te întrebi dacă te-ai născut unde trebuie sau "ai prins echipa slabă". 

    1. era varianta pentru care puteai sa obtezi. Varianta cu cultivarea vitei de vie a fost preluata de domnul Treichl si nu mai era in oferta.

      Gresesti; Varianta cu cultivarea vitei de vie a fost preluata de domnul Isarescu.

      Daca vrei sa te convingi, viziteaza-i podgoria (sau crama). Grija! zgarcit cum e s-ar putea sa nu te imbie cu un paharel.  

      pentru unii cu pretentii !

      Cum sa ,,obtezi" ?

      Cu siguranta puteai sa ,,optezi" ! 

      Nu, a spus "adevarul"; cand esti obtuz, obtezi. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb