Actualizare 12:38 Doar un militar din cei doisprezece răniţi în timpul paraşutării a rămas internat în spital
Doar un militar din cei doisprezece care au suferit traumatisme în timpul operaţiunilor de paraşutare pe câmpul de lângă Baza 71 Aeriană de lângă Câmpia Turzii a mai rămas internat în spital, ceilalţi unsprezece fiind externaţi astăzi.
Potrivit comandantului Spitalului Militar Cluj-Napoca, Doina Baltaru, militarul care a rămas internat este diagnosticat cu contuzie la coloană, dar nu are fracturi. Militarul va mai rămâne internat în spital încă 24 până 48 de ore. Ceilalţi militari, care acum sunt externaţi, fuseseră internaţi după exerciţiu cu traumatisme uşoare, majoritatea fiind entorse.
------------
Un număr de doisprezece militari americani s-au rănit în timpul unui exerciţiu de paraşutare, în cadrul Swift Response 17-1, ce a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, transmite Agerpres.
Potrivit reprezentantului armatei americane, Brent M. Williams, din cadrul Operaţiunii Atlantic Resolve, ofiţer care se ocupă de comunicare, cei doisprezece militari care au suferit răni în urma paraşutării au fost internaţi la Spitalul Militar. În urma tratării medicale, zece vor fi externaţi în decurs de 24-48 de ore, iar alţi doi urmează să rămână internaţi pentru tratament şi observaţii.
Brent Williams a precizat că starea tuturor celor doisprezece militari este stabilă, iar rănile au fost minore.
Brent William a declarat: ''Acest tip de operaţiuni aeriene reprezintă un tip de antrenament foarte riguros, dar comportă un anumit nivel de risc. Liderii noştri fac eforturi să reducă acest risc şi să identifice măsurile de siguranţă şi să prevină aceste riscuri sau accidentele care se pot întâmpla, dar acesta este riscul. Am efectuat şi eu asemenea antrenamente, am sărit cu paraşuta din avion, nu este deloc o aterizare uşoară''.
El a subliniat că deşi reprezentanţii forţelor armate americane iau ''foarte în serios'' orice incident, oricât de minor, faptul că doisprezece militari din cei cinci sute, câţi au participat la operaţiunea aeriană, au suferit răni minore, este considerat ''un procent satisfăcător de mic''.
Exerciţiul din noaptea de vineri spre sâmbătă a presupus paraşutarea unui număr de cinci sute de militari pe baza de la Luna, din apropiere de Câmpia Turzii. Baza a fost locul desfăşurării altor două exerciţii care s-au desfăşurat vineri şi sâmbătă. În cadrul primului exerciţiu, nouă avioane Hercules C130 au paraşutat tehnică militară grea lângă bază, iar în cursul dimineţii de sâmbătă a avut loc un alt exerciţiu de asalt bazat pe un scenariu care presupunea înconjurarea şi ocuparea bazei aeriene.
Toate acestea au avut loc în cadrul exerciţiului Swift Response 17-1, exerciţiu de sprijin pentru exerciţiul multinaţional Saber Guardian 2017, la care au participat forţe şi mijloace din regimentele americane 143 Infanterie Texas şi 2 Cavalerie, respectiv opt sute de militari şi tehnica aferentă, din Forţele Aeriene Române, aeronave MiG-21 LanceR, IAR-330 Socat, personal şi tehnică aferentă, iar din Forţele Terestre Române au participat aproximativ o sută cincizeci de militari cu transportoare amfibii blindate şi sisteme de apărare antiaerienă Gepard.