Unilever a anunţat astăzi un proiect nou, finanţat parţial cu fonduri europene, care va avea ca rezultat reducerea distanţei pe care camioanele companiei o parcurg pe drumurile europene, cu aproximativ 200 de milioane de kilometri până la sfârşitul anului 2014, arată un comunicat de presă.
Jan Zijderveld, Preşedintele Unilever Europa, afirmă: "Acest proiect reprezintă un pas important în atingerea obiectivelor Planului Unilever Pentru un Stil de Viaţă Durabil. Reducerea numărului de kilometri pe care camioanele noastre trebuie să îl parcurgă va conduce la o scădere majoră a impactului pe care business-ul nostru îl are asupra mediului. În acelaşi timp, la fel de importante sunt şi rezultatele de business ale acestei iniţiative, care demonstrează, încă o dată, strategia noastră de business de a integra sustenabilitatea în centrul activităţilor noastre. Acest lucru nu va conduce doar la reducerea amprentei noastre de carbon, ci şi la economii pe termen lung, ce ne vor ajuta să devenim mai eficienţi şi în ceea ce priveşte costurile".