Uniunea Europeană s-a rătăcit şi Planul de Redresare nu o poate aduce pe drumul cel bun

Planul european de redresare este promovat de autorităţile europene şi naţionale ca o soluţie miraculoasă pentru depăşirea "traumelor" economice ale pandemiei şi o şansă unică pentru intrarea într-o nouă etapă a dezvoltării în Uniunea Europeană.

Da, aceleaşi autorităţi, care au "păstorit" dezastrul de până acum, s-au transformat în etaloane ale competenţei, cinstei şi dăruirii pentru binele tuturor cetă­ţenilor Europei.

Aşa să fie oare? Nici pe departe. Reputatul economist german Jurgen Stark, fost membru în conducerea Bundesbank şi fost membru al conducerii executive a Băncii Centrale Europene, a acordat recent un interviu revistei Tichys Einblick, în care a subliniat că "Planul de redresare al UE este o înşelătorie care nu are nimic de a face cu pandemia".

Singurul său scop este "asumarea unor noi puteri la nivelul instituţiilor europene", iar una dintre cele mai grave consecinţe o reprezintă erodarea suveranităţii naţionale în domeniul politicii bugetare. În opinia lui Jurgen Stark, acest proces a început cel puţin din 2010, pe măsura adoptării diferitelor programe de salvare în zona euro. Astfel au apărut şi "profunde schimbări structurale şi instituţionale în zona euro şi în UE", iar toate acestea "au avut loc fără modificarea tratatelor existente, ale căror prevederi sunt în mod constant anulate şi ocolite".

Din păcate, toate aceste violări ale tratatelor europene sunt girate, în funcţie de "necesităţi", chiar de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, după cum a devenit evident în cazul programelor de relaxare cantitativă ale BCE.

"Cât de semnificativ va fi nivelul datoriei publice în viitor dacă datoria UE nu apare în cotele naţionale?", a întrebat Stark, iar apoi a declarat că este îngrijorat de promovarea politică a lipsei de transparenţă.

"Lipsa transparenţei cu privire la starea reală a finanţelor publice, fie ea în statele membre ale UE, dar şi la nivelul UE, este fatală", a mai subliniat fostul economist-şef al BCE.

Această lipsă a transparenţei fiscale pare că a devenit absolut necesară în prezent, astfel încât să fie menţinută iluzia că datoriile astronomice ale unor state din zona euro pot fi "administrate" şi reduse fără consecinţe negative grave.

"Acest gigantic program de reconstrucţie, promovat sub numele Next Generation EU, este folosit ca vehicul pentru a transfera mai multă putere la Bruxelles", a declarat economistul german, în condiţiile în care "nimeni nu vorbeşte despre cum pot dispărea banii în canale întunecate, iar la final să rămână doar datoriile".

Exemplul oferit de Stark a fost, după cum era de aşteptat, Italia. "Sumele alocate Italiei, de peste 200 de miliarde de euro, nu vor apărea nicăieri în statisticile datoriei italiene, iar acest lucru duce la formarea unei iluzii a datoriilor, care să permită finanţarea la costuri reduse", a afirmat Stark, care ulterior a avertizat că "nu trebuie subestimaţi cetăţenii, deoarece ei sunt conştienţi de ceea ce se întâmplă".

Premierul italian Mario Draghi a prezentat Planul de redresare în Parlament la sfîrşitul lunii trecute. Bloomberg scria atunci că "soarta Italiei depinde de Planul de redresare" sau că "Draghi pariază 261 de miliarde de euro pentru reproiectarea economiei Italiei". Şi Financial Times a scris că "destinul Italiei depinde de planul de redresare".

Astfel de pariuri sunt foarte simple şi deloc riscante pentru cel care le face, deoarece nu implică nici resursele proprii şi nici o cât de mică responsabilitate în cazul eşecului.

Mai mult, nu trebuie să uităm că politica monetară adoptată de Mario Draghi în perioada cât a fost preşedintele BCE a "facilitat" continuarea unor politici economice nesustenabile şi creşterea gradului de îndatorare al Italiei.

Acum este nevoie de Planul de redresare, în condiţiile în care noile credite acordate pentru "redresare şi rezilienţă" nu sunt contabilizate în datoria publică.

"Sunt sigur că implementarea planului va fi un succes", a declarat Draghi în Parlament, iar apoi a subliniat că "sunt sigur că onestitatea, inteligenţa şi grija pentru viitor vor prevala în faţa corupţiei, prostiei şi intereselor de grup", după cum scrie FT.

Dar unde au fost pînă acum onestitatea şi inteligenţa şi de ce ar apărea acestea ca prin minune în acest moment de răscruce?

Pe marginea articolului din cotidianul financiar, un cititor a "tradus" semnificaţia cuvintelor lui Mario Draghi: "este interesant cum spune, în cei mai politicoşi termeni posibili, că Italia este condamnată".

Autorul unui editorial din revista The Economist exprimă direct neîncrederea în capacitatea premierului italian de a face lucrurile să meargă, sub titlul "Iluzia Draghi", în timp ce publicaţia finlandeză Suomen Uutiset (Finnish News) scrie că "Italia este incapabilă de schimbare, iar premierul încearcă acum să schimbe UE şi să o transforme într-o uniune a transferurilor".

Aceasta este speranţa tuturor "faliţilor" din UE şi din zona euro, care cred că se poate trăi la nesfârşit din banii altora, ceea ce reprezintă o atitudine profund contradictorie spiritului european.

Jurgen Stark a ilustrat problema datoriilor nesustenabile din zona euro cu ajutorul celor mai recente date, care arată că BCE a cumpărat 95,5% din emisiunile noi de obligaţiuni ale guvernelor din zona euro de anul trecut, cu o valoare cumulată de 991 miliarde de euro. Din emisiunile noi ale Italiei din 2020, BCE a cumpărat 117,1%.

"Performanţa" a fost posibilă în urma lansării programului PEPP (Pandemic emergency purchase programme). "PEPP a condus la decuplarea pieţelor financiare de economia reală", a afirmat Stark, iar acum "este extrem de dificilă ieşirea din această dependenţă fatală", care "nu este posibilă fără ajustări masive ale pieţelor, respectiv prăbuşiri abrupte".

În cadrul interviului, Stark a abordat şi problema creşterii preţurilor. "După pandemie ne vom confrunta cu ameninţarea inflaţiei", a precizat economistul german, în condiţiile în care lipsa de acţiune din partea BCE "poate conduce la schimbarea abruptă a aşteptărilor inflaţioniste şi vom avea o creştere permanentă a inflaţiei".

Fostul economist-şef al BCE a mai subliniat că instituţia a devenit profund politizată, pe fondul numirii la conducerea băncilor centrale din zona euro a unui număr tot mai mare de politicieni, iar "dorinţa de control precis a dobânzilor este tocmai rezultatul acestei politizări". Stark a mai declarat că "acum există cinci foşti miniştri ai economiei sau finanţelor în Consiliul Guvernatorilor, care ar fi trebuit să fie un comitet de experţi".

În aceste condiţii, cei care mai subliniază că BCE este o instituţie independentă intră în categoria celor care promovează ştiri false de cea mai joasă speţă.

Pe fondul descrierii modului în care tratatele europene au ajuns să fie încălcate sistematic, Jurgen Stark l-a citat pe un fost judecător constituţional din Germania, Paul Kirchhof, care declara odată că "istoria euro este o istorie a încălcării permanente a legii".

De ce s-a apelat la "soluţia" eludării tratatelor europene fundamentale? Deoarece politicienii nu îndrăznesc să negocieze tratate noi, după cum spune Stark.

Cu toate acestea, nu doar că există, dar este şi promovată agresiv speranţa iluzorie că "rezilienţa" unei astfel de structuri poate fi crescută prin credite şi sume nerambursabile de cîteva sute de miliarde de euro.

Iar promovarea se face pornind de la premise false, în condiţiile în care "Germania se supraestimează, iar partenerii noştri din UE supraestimează capacitatea financiară a contribuabilului german", după cum a mai declarat Stark.

În opinia economistului german, în prezent s-a ajuns în stadiul în care "nici măcar nu se mai încearcă introducerea prin uşa din spate a proiectului guvernului central european", ci s-a trecut la uşa din faţă, iar "ceea ce trăim acum nu mai are nicio legătură cu Maastricht şi cu tratatele europene pe care Germania le-a aprobat".

Concluzia lui Jurgen Stark este că ne aflăm în mijlocul unei schimbări de sistem.

Din păcate, modul în care au înţeles autorităţile europene să facă această schimbare, prin mijloace profund nedemocratice, arată teama faţă de reacţia cetăţenilor.

Dar este suficientă punerea lor în faţa faptului împlinit? Sau "autorităţile" consideră că nu există motive de îngrijorare, în condiţiile în care pandemia poate fi prelungită pe termen nedefinit şi mai există şi soluţia taberelor de reeducare pentru cei care nu vor să vadă "lumina"?