Unul dintre cei mai puternici rivali ai lui Lukaşenko, riscă 15 ani de închisoare

G.B
Internaţional / 22 iunie 2021

Unul dintre cei mai puternici rivali ai lui Lukaşenko, riscă 15 ani de închisoare

Parchetul belarus a cerut astăzi 15 ani de închisoare împotriva fostului bancher Viktor Babarîko, considerat unul dintre cei mai puternici rivali ai lui Aleksandr Lukaşenko înaintea lansării campaniei prezidenţiale din 2020, dar care nu a mai ajuns să candideze, întrucât a fost arestat, relatează portalul rusesc RBC şi agenţia de presă AFP, citată de Agerpres.

El a fost arestat oficial pentru corupţie, în realitate - potrivit presei ruse - din cauza faptului că era privit de Lukaşenko drept 'candidatul Moscovei' la alegeri, pe vremea aceea liderul de la Minsk acuzând Rusia de amestec în afacerile belaruse.

Rechizitoriul a fost pronunţat marţi, după patru luni şi jumătate de proces, potrivit unui jurnalist independent prezent la tribunal.

Babarîko, 57 de ani, intenţiona să se prezinte la alegerile prezidenţiale din august 2020 împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, dar acest fost bancher, considerat a fi cel mai serios concurent împotriva şefului statului, a fost arestat cu câteva săptămâni înainte de scrutin.

El este acuzat de KGB, serviciile de securitate din Belarus, că 'a primit mită într-o cantitate deosebit de mare de la un grup organizat' în perioada în care s-a aflat la conducerea Belgazprombank, o filială belarusă a unei bănci aparţinând gigantului rusesc de gaze Gazprom.

Parchetul a cerut marţi 15 ani de închisoare pentru acest cap de acuzare, potrivit media locale. Alţi şapte inculpaţi în acelaşi dosar, care au pledat 'vinovat' şi au depus mărturie împotriva lui Babarîko, riscă pedepse mai uşoare, de la trei la şase ani şi jumătate de închisoare.

Arestarea lui Babarîko în iunie 2020 a făcut ca echipele de campanie ale diferiţilor critici ai regimului să-şi unească eforturile şi să o susţină pe Svetlana Tihanovskaia, al cărei soţ - un cunoscut blogger - fusese şi el arestat. Serghei Tihanovski se află şi astăzi în închisoare, iar soţia sa cu cei doi copii mici ai lor - în exil, după ce l-a înfruntat pe Lukaşenko în alegeri.

Anunţul realegerii lui Lukaşenko a declanşat o mişcare de protest, care a scos în stradă timp de mai multe luni zeci de mii de oameni, însă a fost reprimată cu brutalitate de către regim.

Uniunea Europeană, SUA, Marea Britanie şi Canada au decis luni să impună sancţiuni pentru zeci de responsabili belaruşi şi companii având legătură cu puterea de la Minsk.

Un total de 78 de nume de oficiali şi opt entităţi au fost adăugate pe lista belaruşilor sancţionaţi pentru reprimarea opoziţiei şi deturnarea unui avion Ryanair, care survola Belarus la 23 mai, pentru a aresta doi dintre pasagerii săi, jurnalistul disident belarus Roman Protasevici şi prietena sa Sofia Sapega, de naţionalitate rusă.

Schimbarea puterii în Belarus ar putea să se producă după un scenariu similar evenimentelor din 1989 din România, iar aceasta nu ar fi în avantajul Rusiei, a declarat Viktor Babarîko într-un interviu acordat din închisoare portalului rusesc RBC săptămâna trecută, lansând un apel Moscovei să înceteze să-l mai sprijine pe Lukaşenko, chiar dacă-i pare rău de banii 'investiţi' în acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb