• Update 19:19
Pronunţarea sentinţei în dosarul "Valiza" va avea loc pe 4 iunie, arată sursele de presă.
• Update
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, azi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnarea lui George Becali la patru ani de închisoare cu executare pentru dare de miră şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, conform Realitatea.net.
...
Patronul echpei de fotbal Steaua, Gigi Becali, şi-a recunoscut vinovăţia în Instanţă, în Dosarul "Valiza", admiţând că a antedatat două documente pentru a putea justifica o sumă de bani, conform surselor de presă.
"Eu am falsificat, eu am făcut tot pentru a-mi lua banii. Zic hai să pun doi martori, Volcinschi şi Piţi. Piţurcă habar n-avea. I-am zis, hai că e un contract cu teren. A semnat şi a plecat. Doamnă judecător, hai să zicem că nu am falsificat, ci antedatat. Sună mai bine, nu mă condamnă [...] Am antedatat acele acte doar pentru a-mi recupera cei 1.700.000 de euro.", a declarat Becali.
În decembrie 2008, Gigi Becali a fost trimis în judecată în dosarul "Valiza" de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a început în jurul orei 12:45 judecarea recursului procurorilor anticorupţie în dosarul "Valiza", formulat după ce un alt complet de la instanţa supremă a dispus achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino.