UPDATE Consiliul de Administraţie al CFR a fost revocat, pentru management defectuos

F.A.
Companii / 11 ianuarie 2014

Consiliul de Administraţie al CFR a fost revocat, pentru management defectuos

Update 16:38 Kubinschi: "Managementul CFR SA nu a fost nicidecum unul defectuos"

Florin Kubinschi, CFO Volksbank România, consideră că managementul CFR SA nu a fost "nicidecum unul defectuos", în condiţiile în care măsurile adoptate "până în prezent" au condus la respectarea de către CFR SA a obiectivelor şi ţintelor asumate de Guvernul României în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială.

"În urma informaţiilor publicate şi transmise de reprezentanţii mass-media, pe baza anunţului oficial al Ministerului Transporturilor de vineri, 10 Ianuarie 2014, conform căruia Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Companiei Naţionale Căi Ferate CFR - SA a hotărât revocarea din funcţie a membrilor Consiliului de Administraţie (CA), pe motiv că aceştia au exercitat un management defectuos, care a afectat situaţia financiară a companiei, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al CFR SA doresc să-mi exprim consternarea faţă de decizia AGA", se arată într-un comunicat semnat de Florin Kubinschi, fostul preşedinte al CA al CNCF CFR - SA.

Domnia sa menţionează: "Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, numit în conformitate cu prevederile OUG 109/2011, şi-a respectat în aceste aproximativ 9 luni de mandat angajamentele asumate faţă de instituţiile financiare internaţionale şi a adoptat o serie de măsuri operaţionale pe termen scurt, astfel încât CFR SA nu mai are, la ora actuală, nicio datorie la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale (somaj, sănătate şi CAS), comparativ cu data preluării mandatului, când compania înregistra datorii de 321 milioane lei la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale".

Managementul CFR SA şi-a asumat responsabilitatea unor măsuri fără de care situaţia dificilă a companiei nu se putea redresa, potrivit sursei citate.

"În acest context, menţionez că la 30 noiembrie 2013, compania înregistrează un profit brut în valoare de 51,6 milioane lei, faţă de o pierdere de 169,8 milioane lei prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pentru anul 2013, aprobat de AGA CFR SA. Rezultatul operational (EBITDA) realizat la 30 noiembrie 2013 (166,1 milioane lei) este cu 98,8% mai mare faţă de cel prevăzut în BVC rectificat pentru anul 2013 (83,6 milioane lei), aprobat de AGA CFR SA. Arieratele companiei la 30 noiembrie 2013 (1,1 miliarde lei) sunt cu 26,6% mai mici decât cele înregistrate la 31 martie 2013 (1,5 miliarde lei). Creanţele restante la 30 noiembrie (1,5 miliarde lei) sunt cu 26,9% mai mici faţă de cele înregistrate la 31 martie 2013 (2,1 miliarde lei)", adaugă Kubinschi.

El precizează că echipa managerială a CFR SA a îndeplinit toate condiţionalităţile scadente în anul 2013, care depindeau doar de măsurile implementate de companie, prevăzute în Acordul de Împrumut BERD 44.271, semnat de Compania Natională de Căi Ferate "CFR" SA şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

---

Adunarea Generală a Acţionarilor CFR SA, companie controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, a hotărât vineri revocarea din funcţie a membrilor Consiliului de Administraţie, pe motiv că aceştia au exercitat un management defectuos, care a afectat situaţia financiară a companiei.

"În acest sens, au fost constatate o serie de nereguli grave în actul de management al administratorilor, printre care menţionăm: neîndeplinirea obligaţiei de supraveghere şi control a executivului companiei, ceea ce a permis perpetuarea unor acte prejudiciabile pentru companie săvârşite de executiv şi constatate de organele de control, precum şi încălcarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor şi a altor prevederi legale", se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor.

Consiliul de Administraţie era format din Florian Raimund Kubinski (preşedinte, CFO Volksbank România), George Micu (membru, director general CFR SA), Enache Jiru (membru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor) şi Sebastian Tcaciuc (membru).

AGA a numit un nou CA, din care fac parte Ovidiu Petrişor Artopolescu, membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Victor Cionga, managing partner la AZ Capital Advisors, Florin Luca, consultant financiar, George Ciobănaşu, auditor financiar, transmite Mediafax.

Aceştia au fost evaluaţi şi validaţi de consorţiul de consultanţi alcătuit din PriceWaterhouseCoopers, George Butunoiu Group şi David & Baias.

În perioada următoare, Consiliul de Administraţie se va întruni pentru a alege noul preşedinte al CA. Adunarea Generală a Acţionarilor a pus în vedere noului Consiliu de Administraţie să analizeze de urgenţă modul de îndeplinire de către George Micu a îndatoririlor sale de director general interimar al societăţii.

"Chiar dacă întâmpinăm rezistenţă, dorim să fie clar pentru toată lumea că Ministerul Transporturilor a pornit un proces ireversibil de viabilizare economică a companiilor din subordine. Toate rezultatele controalelor efectuate vor fi trimise instituţiilor abilitate spre analiză, pentru a fi luate măsurile legale ce se impun, iar conducerea ministerului va lua decizii în consecinţă", a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.

Corpul de Control al Ministerului Tranporturilor a sesizat DNA şi Secţia Regională de Poliţie de Transporturi Bucureşti după un control la CFR SA, în urma căruia au fost constatate deficienţe de natură economică, administrativă sau organizatorică, precum şi indicii privind săvârşirea de infracţiuni.

Ministerul Transporturilor a dispus controale la CFR SA, Tarom, CFR Marfă, CFR Călători şi Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF, perioada analizată fiind ianuarie 2012 - septembrie 2013.

Controlul la CFR SA a fost finalizat în noiembrie, raportul de la Tarom este pe circuitul de aprobare, iar în cazul celorlalte trei companii, acţiunile sunt în derulare.

Rezultatele acţiunii de control de la CFR au fost consemnate în Raportul nr. 49627/04.11.2013, în cuprinsul documentului fiind menţionate deficienţele de natură economică, administrativă, organizatorică, precum şi aspecte care constituie indicii privind săvârşirea unor infracţiuni.

"Măsurile dispuse pentru remedierea deficienţelor de natură economică, administrativă şi organizatorică sunt în curs de implementare. Având în vedere aspectele constatate, ce constituie indicii privind săvârşirea unor infracţiuni, Direcţia Corpul de Control a sesizat organele abilitate ale statului (...) În acest sens, în luna noiembrie 2013, Corpul de Control a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia Poliţie Transporturi - Secţia Regională de Poliţie de Transporturi Bucureşti", mai arată reprezentanţii instituţiei.

CFR SA a transmis, joi, că neregulile semnalate în raportul Corpului de Control al MT cu privire la dispariţia unor vagoane din parcul centralizat al companiei fac obiectul unor dosare aflate deja pe rolul instanţelor, fiind deficienţe înregistrate de companie în perioada 2003-2004.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "Consiliul de Administratie" al Guvernului cand va fi revocat? 

    vin alti neispraviti,pe salarii mari,da cine plateste oalele sparte????tot poporul asta?pina cind????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb