UPDATE Premierul chinez: "Vrem să dublăm schimburile comerciale cu ECE în următorii cinci ani"

Ziarul BURSA #Companii / 26 noiembrie 2013

Premierul chinez: "Vrem să dublăm schimburile comerciale cu ECE în următorii cinci ani"

Update 15:25 Constantin: "Relaţiile între China şi ţările ECE nu reflectă pe deplin potenţialul real de cooperare economică"

Relaţiile între China şi ţările Europei Centrale şi de Est (ECE) nu reflectă pe deplin potenţialul real de cooperare economică, a declarat, astăzi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la atelierul destinat agriculturii desfăşurat în cadrul Forumului Economic şi Comercial China - Europa Centrală şi de Est.

"Deşi contextul economic mondial este deosebit de complex, relaţiile între China şi ţările Europei Centrale şi de Est sunt bune, dar nu reflectă pe deplin potenţialul real de cooperare economică. Prin dezbaterile de astăzi vizăm intensificarea investiţiilor şi facilitarea accesului companiilor europene pe piaţa chineză, în scopul reducerii deficitului comercial şi, implicit, stimularea dezvoltării economiilor noastre. Mi-ar face o deosebită plăcere ca reuniunea găzduită la Bucureşti să ofere soluţii dorinţelor noastre, agricultura fiind o industrie care poate contribui la dezvoltarea atât pe verticală dar şi pe orizontală a multor activităţi conexe, ce contribuie la oferirea de locuri de muncă şi construirea unui mediu rural modern", a afirmat Constantin.

El a precizat că ţara noastră a făcut paşi importanţi pentru a fructifica potenţialul de cooperare cu Republica Populară Chineză, recent fiind completat şi semnat cadrul juridic bilateral pentru exporturile de carne de porc şi bovine de reproducţie.

"România a făcut paşi importanţi pentru a fructifica potenţialul de cooperare cu Republica Populară Chineză. Am încurajat participarea agenţilor economici din România la târgurile organizate în China, iar recent s-a concretizat interesul comun de a creşte exporturile noastre de produse agricole şi animaliere pe această piaţă. Practic, prin activităţile realizate în 2012 şi 2013 s-a deschis comerţul cu carne de porc şi bovine vii pentru reproducţie între România şi China, anterior anului 1989 neexistând condiţii favorabile, iar după acest an nefiind finalizate procedurile necesare schimburilor comerciale. (...) Piaţa chineză este de asemenea interesată de creşterea investiţiilor în agricultura românească şi de importul de ovine din ţara noastră, având în vedere potenţialul existent de 14 milioane capete din care 9 milioane matcă apreciind ca potenţial pentru export un număr de 4-5 milioane capete", a spus Daniel Constantin.

De asemenea, ministrul a remarcat succesul programelor de promovare a vinului românesc în China.

"Doresc să remarc programele de promovare a vinului românesc în China care au fost încununate de succes. România produce vinuri de calitate superioară, recunoscute prin distincţiile primite la nivel mondial, o încununare a acestor merite fiind găzduirea in acest an al Congresului Organizaţiei Mondiale a Vinului", a adăugat Daniel Constantin.

România a înregistrat în ultima perioadă o creştere a vizibilităţii pe piaţa chineză, companiile locale fiind interesate să investească în principal în sectorul agricol din ţara noastră, datorită avantajelor oferite de mediul de afaceri, dar şi de statutul de membru al Uniunii Europene, a mai declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la atelierul destinat agriculturii din cadrul Forumului Economic şi Comercial China - Europa Centrală şi de Est.

----

Update 14:27 Traian Halalai, EximBank: "Piaţa chineză reprezintă o alternativă pentru exportatorii românii"

În contextul în care exportatorii românii doresc să diversifice destinaţiile de export, piaţa chineză reprezintă o alternativă, oferind oportunităţi extraordinare, a declarat Traian Halalai, preşedintele EximBank, în cadrul Forumului Economic şi Comercial China - Europa Centrală şi de Est, care s-a desfăşurat la Bucureşti.

"În contextul în care exportatorii românii doresc să diversifice destinaţiile de export, piaţa chineză reprezintă o alternativă, oferind oportunităţi extraordinare. Lucrurile au evoluat în direcţia bună - în ultimii ani, exporturile României către China s-au dublat, dar deficitul comercial rămâne uriaş. Suntem convinşi că având suportul EximBank, firmele româneşti pot reduce din acest deficit şi, de asemenea, credem că paleta produselor ce pot fi livrate pe piaţa chineză ar putea excede aria celor agroalimentare, mergând către zonele de nişă cum ar fi înaltă tehnologie şi software", a mai spus preşedintele EximBank România, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În ceea ce priveşte cooperarea cu instituţiile financiare chineze, EximBank România şi-a arătat întreaga disponibilitate pentru implicarea în proiecte care să contribuie la stimularea investiţiilor companiilor chineze în România, mai ales în contextul programului financiar susţinut de autorităţile chineze pentru întărirea cooperării cu statele din Europa Centrală şi de Est, ce beneficiază de o alocaţie financiară de 10 miliarde USD.

"Cooperarea dintre instituţiile financiare din România şi China reprezintă un pas de importanţă majoră în dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale şi, în acest context, analizăm împreună cu toate părţile guvernamentale implicate posibilitatea încheierii unui Acord de Cooperare Financiară cu China Exim Bank. Suntem deschişi să trecem pe acest nou nivel de cooperare mai ales că ambele instituţii dispun de o gamă diversificată de produse şi servicii specifice de susţinere a exportului şi investiţiilor în străinătate, deplin armonizate cu bunele practici şi reglementările internaţionale", a mai spus Halalai.

El a menţionat că intensificarea schimburilor comerciale dintre România şi China din ultimii ani a determinat în mod firesc şi formalizarea relaţiilor de cooperare între principalele instituţii financiare cu capital de stat din cele două ţări, al căror mandat constă în susţinerea tranzacţiilor internaţionale şi a proiectelor prioritare pentru dezvoltarea economiilor naţionale.

"Un prim pas l-a constituit semnarea în anul 2004 a unui acord-cadru de cooperare între Banca de Export-Import a României, EximBank România, şi Banca de Export-Import a Chinei, China Exim Bank. Odată cu semnarea acestui document, s-a deschis un canal transparent de comunicare în favoarea companiilor româneşti şi chineze care doresc să iniţieze relaţii de afaceri şi să le deruleze în condiţii de siguranţă şi predictibilitate", se mai arată în comunicatul băncii.

De asemenea, pentru susţinerea cu succes a tranzacţiilor bilaterale, în acelaşi an 2004, EximBank România a stabilit un parteneriat cadru şi cu Agenţia de Asigurare a Exportului din China, China Export and Credit Insurance Corporation Sinosure, instituţie similară în domeniul asigurării creditelor de export şi a investiţiilor în străinătate.

Extinderea mandatului EximBank România şi în sfera susţinerii proiectelor prioritare ale economiei româneşti, îndeosebi a proiectelor prioritare din infrastructură, energie, dezvoltare regională, a condus la semnarea în 2007 a Acordului-cadru de cooperare între EximBank România şi China Development Bank. Acesta a reprezentat un pas important pentru identificarea de soluţii financiare complexe, adaptate specificului acestor proiecte derulate de regulă în parteneriat public-privat.

----

Update 14:15 Niţă: Acordurile semnate cu chinezii vizează investiţii în energie de peste 5 miliarde euro

România a semnat ieri cu China patru documente cheie pentru dezvoltarea de proiecte cruciale în sistemul nostru energetic naţional. Constantin Niţă, ministrul delegat pentru energie, a declarat astăzi că aceste proiecte totalizează peste cinci miliarde de euro. Este vorba despre construcţia Unităţilor 3 şi 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, hidrocentrala Tarniţa, termocentrala de la Rovinari, modernizarea a două grupuri de la termocentrala Mintia.

Domnia sa a subliniat că speră ca aceste proiecte să se concretizeze prin semnarea contractelor în cursul anului viitor şi că acesta este doar începutul colaborării fructuoase cu China în domeniul energetic.

Potrivit ministrului Niţă, este foarte important că partea chineză a acceptat să participe la proiectele energetice în condiţiile de transparenţă ale Uniunii Europene. Domnia sa consideră că realizarea acestor mari proiecte va aduce independenţa energetică a ţării noastre şi va transforma România într-un exportator regional de energie.

(A.T.)

---

Update 12:46 Ponta: "Am discutat cu reprezentanţii Chinei despre măsuri concrete privind încurajarea turismului"

Premierul Victor Ponta a declarat azi, la Forumul Oamenilor de Afaceri China - Europa Centrală şi de Est, că au fost agreate linii de acţiune în baza documentului "Bucharest Guidelines", cu accent pe promovarea investiţiilor, cooperarea economică şi comercială, desemnarea anului 2014 ca an pentru promovarea investiţiilor. De asemenea, domnia sa a menţionat că au fost discutate şi aspecte privind măsuri concrete pentru facilitarea liberei circulaţii şi încurajarea turismului.

Astfel, Ponta a precizat: "Am încercat să prezentăm centrul şi estul Europei ca o regiune dinamică, o economie în creştere, cu potenţial de dezvoltare, cu proiecte importante în energie, educaţie. Ţările membre ale grupului ECE sunt atât membre ale UE cât şi ţări candidate, iar acest forum s-a constituit într-un efort complementar al cadrului general de relaţii strategice între UE şi China. Am agreat linii de acţiune în baza documentului < Bucharest Guidelines >, cu accent pe promovarea investiţiilor, cooperarea economică şi comercială, desemnarea anului 2014 ca an pentru promovarea investiţiilor şi afacerilor în relaţia China - ECE, încurajarea IMM-urilor, în baza unei platforme de cooperare China - ECE, constituirea unei asociaţii pentru cooperarea în domeniul agricol, încurajarea instituţiilor financiare din regiune".

La rândul său, premierul Chinei, Li Keqiang, a declarat: "Am avut un schimb profund de opinii şi am avut întâlniri bilaterale cu 15 premieri din ECE, prezenţi la Bucureşti. Am avut întâlniri săptămâna trecută cu Van Rompuy şi Barroso".

Totodată, domnia sa a precizat: "Am publicat un program Guidelines care urmează trei principii: < egalitate în tratamentul reciproc >, < beneficiul reciproc >, < cooperarea China - ECE merge în acelaşi sens cu cooperarea China-UE >".

De asemenea, oficialul chinez a precizat: "Am discutat cu premierul Ponta despre începerea unui grup de lucru asupra infrastructurii. Am avut o discuţie şi cu premierii ungar şi sârb despre începerea lucrărilor la o cale ferată care să unească Ungaria şi Serbia. Scopul este de a îndruma întreprinderile noastre să se cunoască reciproc".

Li Keqiang a subliniat: "Relaţiile China - UE şi relaţiile China - ECE sunt bazate pe respect reciproc şi egalitate, vom continua această abordare, pentru un parteneriat şi mai strâns".

---

Update 11:16 Liviu Voinea: "Invităm China să investească în eurobonduri româneşti"

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, i-a invitat pe chinezi să investească în eurobonduri româneşti denominate în lei. Domnul Voinea a declarat astăzi că România are şanse să obţină, anul viitor, un rating de ţară mai bun şi că doreşte să se împrumute mai ieftin pe termen lung.

Ministrul delegat pentru buget a prezentat oamenilor de afaceri chinezi o radiografie economică a ţării noastre, spunând că avem cea mai mare rată de creştere din ECE, un deficit mic şi o inflaţie mică şi că am stabilit o listă de mari proiecte de investiţii care vor avea prioritate la finanţare în următorii ani.

Liviu Voinea a mai declarat că România are printre cele mai scăzute fiscalităţi din regiune, cu forţă de muncă ieftină şi bine pregătită. Domnia sa a trecut în revistă şi schemele de ajutor de stat derulate de ţara noastră şi permise de UE.

(A.T.)

---

Update 11:10 Dan Şova: "România, centru informatic al relaţiilor europeano-chineze"

Dan Şova, ministrul pentru marile proiecte, a declarat că "România va deveni un canal preferat al cooperării ţărilor din Europa Centrală şi de Est cu China". De asemenea, domnia sa a mai spus că se doreşte ca ţara noastră să devină centrul informatic al Europei Centrale şi de Est în ceea ce priveşte aceste relaţii.

Ministrul pentru marile proiecte a afirmat: "Trebuie să ne concentrăm atenţia pe atragerea investiţiilor mari, pe termen lung. China este unul dintre cei mai mari exportatori de capital din lume şi suntem pregătiţi să implementăm programe investiţionale cu privire la dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Există oportunităţi importante de investiţii în turism, energie, agricultură, infrastructură şi sectorul IT&C".

Dan Şova a conchis: "Suntem pe drumul cel bun. Cred că de data aceasta vom avea succes, mai ales că suntem mai bine pregătiţi, mai inteligenţi şi mai transparenţi".

Totodată, Sun Chenghai, oficialul Guvernului Chinez, a declarat că relaţiile comerciale şi economice dintre China şi Europa Centrală şi de Est sunt în creştere şi că există un interes reciproc în ceea ce le priveşte. Domnia sa a declarat că dublarea comerţului bilateral dintre cele două părţi în următorii cinci ani se poate face "numai prin cooperare bazată pe încredere reciprocă".

(V.P.)

---

China şi-a propus să dubleze, în următorii cinci ani, valoarea schimburilor comerciale cu Europa Centrală şi de Est (ECE), a declarat, astăzi, premierul Chinei, Li Keqiang.

Domnia sa a precizat: "Alte direcţii strategice de dezvoltare sunt realizarea de mari proiecte de infrastructură în ECE, încurajarea turismului, dezvoltarea de mari proiecte energetice, inclusiv nucleare, dar şi în agricultură, unde ne dorim să importăm produse de bună calitate".

Oficialul chinez a subliniat că ţara sa este pregătită să respecte toate regulile europene în domeniul investiţiilor şi achiziţiilor publice, dar şi în domeniul finanţării.

Premierul Chinei a ţinut să menţioneze că speră că linia de finanţare de 10 miliarde de dolari acordată ECE va fi cheltuită cât mai curând şi că această sumă poate fi suplimentată dacă proiectele de investiţii se vor implementa repede. China îşi încurajează instituţiile financiare să-şi deschidă reprezentanţe şi sucursale în ECDE pentru susţinerea dezvoltării relaţiilor economice bilaterale cu această parte a Europei.

Premierul României Victor Ponta a declarat că mesajul său clar este că China şi ECE au o viziune comună de dezvoltare a relaţiilor economice şi că această viziune trebuie pusă în practică în perioada următoare. Domnia sa a subliniat că România trebuie să-şi valorifice, în aceste zile, potenţialul de dezvoltare a relaţiilor comerciale cu China, căreia i-am propus proiecte concrete pentru finanţare.

(A.T.)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb