Actualizare 13:36 DGA: Profesorul de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prins în flagrant
Profesorul Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost prins în flagrant de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) în timp ce lua 450 de euro şi 450 de lei de la mai mulţi studenţi în scopul facilitării promovării examenului restant la materia "Mecanisme I şi II", informează un comunicat de presă al DGA.
Ulterior, ofiţeri de poliţie judiciară ai DGA Cluj, cu sprijinul Centrului Operaţional 3 Cluj-Napoca şi Structura Centrală, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, au efectuat două percheziţii la domiciliul şi în biroul profesorului.
În birou a fost găsită suma de două mii de euro, în bancnote de câte 50 de euro, dar şi mai multe plicuri cu numele unor studenţi.
DGA mai anunţă că se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.
-------------
Profesorul Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită, anunţă News.ro.
Profesorul a fost reţinut în urma percheziţiilor pe care ofiţerii DGA le-au făcut, ieri, în biroul său, dar şi la domiciliu.
În biroul lui, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au găsit două mii de euro în bancnote de câte 50 de euro, dar şi mai multe plicuri cu numele unor studenţi.
Ardelean a recunoscut că studenţii i-au lăsat bani, afirmând că i-a ajutat şi consultat în diferite ocazii.
Profesorul este acuzat de luare de mită, în cursul zilei de astăzi urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Ofiţerii DGA au anunţat că au efectuat ieri două percheziţii în biroul unui profesor de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, dar şi la domiciliul acestuia, în urma unei acţiuni de flagrant în timpul căreia acesta a primit 450 de euro mită de la mai mulţi studenţi pentru a promova restanţele.