UPDATE Statul a pierdut 7 miliarde de lei întrucât preţul pentru redevenţele petroliere nu a fost actualizat

A.C
Macroeconomie / 7 februarie 2018

Statul a pierdut 7 miliarde de lei întrucât preţul pentru redevenţele petroliere nu a fost actualizat

Actualizare 13:45 Reprezentanţii ANRM consideră că bursa de gaze este complet imatură

Asociaţiile de producători din sectorul de petrol şi gaze propun ca noul preţ de referinţă pentru stabilirea redevenţelor să ţină cont de bursa din România sau de preţul din contractele lor de vânzare, însă Agenţia pentru Resurse Minerale (ANRM) susţine că bursa românească este imatură, astfel că redevenţele trebuie calculate în funcţie de hub-ul din Austria.

ANRM a organizat astăzi o dezbatere publică pe tema actualizării preţului de referinţă la gazele naturale, în funcţie de care se calculează redevenţele petroliere datorate bugetului de stat de către companiile producătoare.

Aceasta, după ce instituţia a elaborat un proiect de ordin, potrivit căruia noul preţ de referinţă ar urma să ţină cont de cotaţiile de la bursa de gaze din Austria, respectiv hub-ul Baumgarten.

Reprezentanţii asociaţiilor din sectorul de petrol şi gaze nu sunt de acord cu propunerea ANRM.

Harald Kraft, reprezentantul ROPEPCA, a declarat în cadrul dezbaterii: "Preţul de referinţă trebuie să fie preţul de piaţă din România. Suntem de părere că o piaţă externă nu reprezintă piaţa din România. Nu avem nicio legătură cu hub-ul Baumgarten. Acolo gazele sunt vândute de mai multe ori şi nu este corect pentru plata redevenţelor"

Kraft a adăugat că nu este corect ca preţul de referinţă să ţintă cont doar de piaţa spot, aşa cum propune ANRM, întrucât pe această piaţă preţurile fluctuează extrem de mult.

La rândul său, Alexandru Maximescu, de la Federaţia Patronală de Petrol şi Gaze, a arătat că nu ar trebui introdus un preţ administrativ într-o piaţă liberalizată.

(D.I)

----------------

ANRM a organizat astăzi o dezbatere publică pe tema actualizării preţului de referinţă la gazele naturale, în funcţie de care se calculează redevenţele petroliere datorate bugetului de stat de către companiile producătoare.

Dorinel Ursărescu a declarat în deschiderea sesiunii de dezbateri: "Preţul de referinţă pentru calcularea redevenţelor nu a mai fost actualizat din 2008. Acest preţ este, la ora actuală, de 495 de lei pe mia de metri cubi. Între timp, piaţa a evoluat, au existat dereglementări în 2013 şi 2017. În această perioadă, din păcate, ANRM nu a avut disponibilitatea să ajusteze nivelul preţului de referinţă, astfel încât şi încasările la bugetul de stat să fie la nivelul pieţei".

Reprezentantul ANRM a afirmat: "Au fost două rapoarte ale Curţii de Conturi. Primul a evaluat activitatea ANRM în perioada 2006 - 2010, care a stabilit că, prin neactualizarea preţului de referinţă în condiţiile pieţei, a existat o neîncasare din redevenţe la nivelul anului 2010 de 2,407 miliarde de lei. Într-un control ulterior, din 2015, Curtea de Conturi a constatat din nou că, din neactualizarea preţului de referinţă, în perioada 2011-2015 diferenţa care trebuia încasată a fost de 4,671 miliarde de lei".

El a mai spus că ANRM a contestat aceste rapoarte, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză Curţii de Conturi.

Acesta a adăugat: "Statul român are nevoie de parteneri serioşi, dar un parteneriat serios presupune condiţii corecte pentru ambii parteneri. Este în interesul dumneavoastră ca aceste condiţii să fie corecte, să fie premisele unor contracte pe termen lung. Suntem deschişi la toate recomandările care vin din partea dumneavoastră".

Recent, ANMR a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin pentru modificarea metodologiei de stabilire a preţului de referinţă la gazele naturale în funcţie de care se vor calcula redevenţele datorate bugetului statului de către producători, care ţine cont de preţul gazelor la bursa din Austria.

Astfel, preţul de referinţă pentru gazele naturale extrase în România se stabileşte lunar, în funcţie de o formulă care include preţul mediu al tranzacţiilor efectuate în luna anterioară perioadei pentru care se calculează preţul de referinţă la Central European Gas Hub (CEGH) AG, operatorul hub-ului Baumgarten, unde acţionar majoritar este compania OMV, potrivit sursei citate.

În referatul privind fundamentarea propunerii, reprezentanţii ANRM au arătat că, în urma unei decizii a Curţii de Conturi, agenţia a încheiat un contract de cercetare şi consultanţă cu Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, pentru cercetări şi expertiză tehnică privind stabilirea preţului de referinţă al gazelor naturale extrase din România.

În martie 2017 a fost constituit un colectiv de lucru, care a propus două variante: varianta I - metoda preţului Platts, respectiv o evaluare pe baza preţului la închidere a unei burse externe afişat de revista Platts şi varianta II - metoda preţului la hub, respectiv o evaluare pe baza preţurilor şi a volumelor tranzacţionate la o bursă externă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. I-a pierdut sau ii mai recupereaza ?

    1. pierduti si ingropati

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb