Urlând la lună

MAKE
Ziarul BURSA #Politică / 15 februarie 2007

Urlând la lună

În discursul de ieri, ţinut în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, preşedintele Traian Băsescu a condamnat în proporţii egale parlamentari din PNL, PD, PSD şi foşti parlamenari PRM.

Băsescu şi-a exemplificat cu câteva cazuri afirmaţia că Parlamentul a fost atras în "realităţile corupţiei": "Legea iniţiată de un parlamentar pentru graţierea a circa 5.000 de infractori", a spus preşedintele. Traian Băsescu se referă aici la Nati Meir, deputat independent şi fost parlamentar în cadrul grupului PRM.

Preşedintele a amintit de legea "iniţiată de trei parlamentari" pentru modificarea legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Potrivit şefului statului, această lege "ar fi anulat practic cercetările penale privind 80 de persoane trimise în judecată şi ar fi anulat pentru totdeauna responsabilitatea celor peste 300 de firme şi persoane fizice care au luat credite de la Bancorex şi Banca Agricolă şi nu le-au mai returnat".

Cei trei parlamentari care au iniţiat această modificare a legii, trimisă spre reexaminare Parlamentului de către Preşedinte (pe 15 ianuarie 2007), sunt deputaţii PSD Tudor Mohora, Valer Dorneanu şi Florin Iordache.

Un al treilea grup de parlamentari vizaţi de Preşedinte sunt cei care au iniţiat propunerea legislativă 723 din octombrie 2006, pentru aprobarea unor măsuri financiare pentru IMM din industria berii. Potrivit lui Băsescu, prin acest proiect normativ (trimis, de asemenea, spre reexaminarea Parlamentului) "se creau facilităţi fiscale producătorilor de bere autohtoni". Cei şapte parlamentari care au iniţiat acest proiect sunt: Constantin Amarie din PSD, Cristian Adomniţei şi Cristian Boureanu din PNL şi Cătălin-Radu Drăguş, Graţiela Iordache, Mircea Man şi Petru Movilă din PD. (Cătălin Bălan)

Traian Băsescu nu a vorbit ieri la pereţi, aşa cum profeţise românul mare Corneliu Vadim Tudor când anunţase că PRM nu va participa la plenul Camerelor reunite programat pentru discursul preşedintelui.

Într-adevăr, nu doar PRM- iştii, ci nici parlamentarii PSD şi nici ai PC nu au venit să asiste la discurs, astfel că băncile Parlamentului au fost ocupate numai în jumătatea din dreapta, unde au luat loc PD-işti şi PLD-iştii fideli preşedintelui şi PNL-iştii siliţi de împrejurarea că Alianţa de la guvernare nu s-a rupt, încă, în mod oficial.

Nu, Băsescu n-a vorbit la pereţi. Dar, românul mare Vadim spusese şi că preşedintele va urla la lună. Iar aici s-ar putea să aibă dreptate. Pentru că chiar dacă fidelii l-au aplaudat în picioare la sfârşitul discursului, Băsescu a fost făcut harcea-parcea în comentariile politicienilor din opoziţie şi ale celor câtorva liberali pe care televiziunile şi i-au disputat să-i mediatizeze.

Dar, în mod nemeritat. Cel puţin aparent, discursul a fost bun şi puternic, arătând cu degetul spre corupţie şi corupţi în mod concret, spre alianţa dintre unii afacerişti şi unii politicieni, spre putregaiul din "clasa politică" (cine naiba o fi inventat expresia de "clasă politică"? - oare există şi "clasa artistică"?!).

Băsescu a vorbit despre ştergerea de datorii ale unor sute de companii, în mod discriminatoriu, atât în perioada guvernării PSD, cât şi în actuala guvernare. Băsescu a vorbit despre coruperea tinerilor politicieni, care calcă pe urmele bătrânilor adânciţi în rele. Băsescu a vorbit despre fracturarea comunicării informaţiilor privind fondurile comunitare care urmează să ne fie alocate, fractură care urmăreşte ca banii să ajungă la clientela politică.

Şi în final, Băsescu a anunţat că declanşează procedura pentru referendum naţional, în vederea stabilirii regulii votului uninominal (adică, la alegeri, să votăm politicieni, iar nu liste, în bloc, propuse de partide), regulă pe care preşedintele o creditează cu virtutea că ar reforma "clasa politică".

Un discurs bun. Puternic. Ţinut nu la pereţi, dar urlat la lună.

Pentru că majoritatea copleşitoare a Parlamentului îi este ostilă lui Traian Băsescu.

Motivele pe care opoziţia le-a invocat ca să-i boicoteze discursul şi să nu participe la reuniune sunt jenante: cum că parlamentarii au fost jigniţi când Băsescu a rostit expresia "politicieni care fac legi pentru infractori". Ca şi când n-ar fi avut dreptate. Ba chiar, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, deşi liberal (iar liberalii hotărâseră să fie prezenţi la discurs), şi-a anunţat absenţa, alături de PRM, PSD şi PC. Olteanu s-a dat dublu jignit, atât de afirmaţia generalistă a preşedintelui, cât şi de una care l-a vizat direct: că el, împreună cu liderul PSD Mircea Geoană şi vicepreşedintele PNL Norica Nicolai "au dus lichelismul la absurd", fiind cei mai mari duşmani ai celor doi români arestaţi în Irak de americani.

După votul de neîncredere aplicat ministrului justiţiei Monica Macovei alaltăieri, urlatul la lună de ieri sugerează către ce abis ne îndreaptă "clasa politică".

Este posibil ca Băsescu să fie nu un "preşedinte-jucător", ci, aşa cum a spus-o ieri Bogdan Olteanu, un "preşedinte-trişor". Mai nou, Băsescu a dat semne că o ia razna, a gafat.

Dar, deocamdată, vedem că ceea ce spune este corect, vedem că discursul său este îndreptat împotriva răului.

Iar, în ochii publicului larg, povestea preşedintelui este simplă: i-a deranjat pe boieri, iar boierii vor să-l dea jos şi pe el şi pe ministreasa justiţiei.

Iar, de aici, nu mai contează că imaginea acestei poveşti este creată prin manipulare sau dacă povestea este chiar adevărată.

Punct.

Dacă politicienii l-or da jos pe Băsescu, Băsescu câştigă. Dacă nu, tot aşa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb