Ursul autohton este tot mai des în atenţia autorităţilor şi a populaţiei, fără ca acest lucru să fie în favoarea sa. Acum a ajuns subiect de discuţie inclusiv în Parlamentul European. Europarlamentarul UDMR Vincze Lorant a declarat că în Directiva Habitat adoptată la nivel european în anul 1996, ursul este trecut pe lista animalelor în pericol de dispariţie şi că, întrucât ţara noastră este un caz aparte, Uniunea Europeană va trebuie să amendeze acest document. Vincze Lorant a vorbit pe această temă într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş: "În Directiva Habitat ursul este în continuare pe lista animalelor în pericol, deşi în Europa putem vorbi despre acest fapt, România e un caz aparte. Articolul 16 din Directiva Habitat prevede că dacă animalele dăunează economiei, atunci trebuie luate măsuri şi aceste măsuri sunt vânătoarea sau relocarea. Dar eu nu am auzit ca cineva să vrea 100-200 de urşi în alte ţări, or dacă se relocă în România, distanţa de 20-30 kilometri este parcursă de urs şi se revine la situaţia iniţială. Deci vânătoarea e singura soluţie, cum e în Canada, nu noi inventăm roata sau că avem un lobby al vânătorilor, nu, e un demers al drepturilor omului (...) Dacă privim în ansamblu, viaţa omului trebuie să fie primordială, urşii s-au înmulţit prea mult şi se împing unii pe alţii în afara pădurii (...) Am propus un studiu de monitorizare, să se realizeze un management al faunei sălbatice în judeţele Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov, i-am invitat la faţa locului pe membrii Comisiei de Petiţii şi Mediu, să vină în România să vadă cum e. E un lucru să dezbatem în conferinţă şi alta e la faţa locului. Petiţia va ajunge la rolul Comisiei de Petiţii, foarte mulţi cetăţeni vor semna, ceea ce ne va da posibilitatea să o dezbatem. Cred că în perspectivă Uniunea Europeană va trebui să amendeze Directiva Habitat, pentru că a fost adoptată în 1996 şi e timpul să fie revăzută".
Europarlamentarul a arătat că săptămâna trecută, în Parlamentul European, a avut loc o audiere publică privind cererile civile de daune cauzate de lup în state precum Slovacia, Spania şi Germania, în prezenţa membrilor Comisiei pentru Petiţii, Agricultură şi Mediu şi că el a ridicat, în mod special, problema urşilor din ţara noastră, pe baza petiţiei depusă de comunităţile din judeţele Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov referitoare la creşterea atacurilor urşilor, soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale substanţiale. Deputatul european a spus că reprezentanţii consiliilor judeţene Mureş, Covasna, Harghita şi Braşov au solicitat un recensământ real al numărului de urşi, care faptic ar fi mai mare de trei ori decât arată cifrele de pe hârtie, stabilirea unei cote de intervenţie pentru împuşcarea exemplarelor periculoase sau posibilitatea organizării de vânători de urs controlate pentru restabilirea echilibrului şi o compensaţie rapidă şi corectă pentru pagubele cauzate de urşi. Vincze Lorant susţine că nu există un model european care ar putea fi transpus în această problemă, întrucât două treimi din populaţia de urşi din Europa se găseşte în ţara noastră şi că, întrucât este o situaţie unică, aceasta necesită o soluţie unică.
1. Trei pasi pentru rezolvarea problemei...
(mesaj trimis de Prostu satului în data de 10.12.2019, 15:43)
... si transformarea Romanicai intr-o tara civilizata:
1. Toti ursii sa fie impuscati si/sau dusi la gradinile zoologice, acolo unde e locul tuturor animalelor salbatice (mai putin al sobolanilor, care pot ramane in libertate, ca tot nu-i putem prinde).
2. Padurea sa fie taiata toata, ca sa scapam odata de toate scandalurile astea care nu fac bine imaginii tarii.
3. Spatiul astfel creat sa fie betonat si transformat in parcari, astfel incat sa fie in sfarsit respectat dreptul fundamental si inalienabil al omului la cel putin un loc de parcare.