URSULA VON DER LEYEN:  "Anexarea ilegală proclamată de Putin nu va schimba nimic"

F.D.
Internaţional / 30 septembrie 2022

"Anexarea ilegală proclamată de Putin nu va schimba nimic"

Anexarea ilegală proclamată de Putin nu va schimba nimic. Toate teritoriile ocupate ilegal de invadatorii ruşi sunt pământ ucrainean şi vor face întotdeauna parte din acest stat suveran", a afirmat Ursula von der Leyen, preşedintele CE, potrivit News.ro.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat astăzi, în cadrul unei ceremonii organizate la Kremlin, că populaţia din cele patru regiuni, Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk, a făcut o alegere istorică pentru generaţiile viitoare, referindu-se la rezultatul referendumurilor care, conform Rusiei certifică dorinţa de anexare. El invită Ucraina la masa negocierilor, subliiind însă că regimul de la Kiev va trebui să respecte "voinţa poporului".

"Ne vom proteja teritoriile folosindu-ne toate forţele şi vom face totul pentru securitatea oamenilor", avertizează liderul rus. Putin şi liderii pro-ruşi din cele patru regiuni au semnat decretele de anexare la Rusia în aplauzele celor prezenţi. Discursul preşedintelui rus, în care anunţă anexarea celor patru teritorii, rostit în faţa elitei politice de la Kremlin, a început cu o întârziere de 15 minute.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Te asteapta puscaria Ursula... Ciocul mic....

    1. Ce i-ai spus-o, acu merge si isi scrie demisia...

    Asa este, nu se schimba nimic. Aceste teritorii erau rusesti si vor ramane rusesti.

    Dar se schimba ceva. Ucraina devine mai mica, mai neputincioasa si evident mai vasala... Ucraina nu este suverana cand UE plateste notele de plata de peste 7 mld euro lunar. 

    1. Pe teren rusii iau bataie dar trolii merg din victorie in victorie.

      Asa cred ei, dar penibibilul le iese pe nas

      Da. Pierd rușinos. Iată că și-au anexat vreo patru provincii ca urmare a înfrângerilor umilitoare primite de la forțele binelui.

      Da. Habar n-au care sunt limitele provinciilor anexate. E un detaliu nesemnificativ pe care il stiu doar initiatii, in curand soldatii rusi vor iesi din Ucraina dar vor ramane cu o frumasa colectie de pliante cu Rusia Mare.

      Excelent raspuns

    Am vrut sa comentez și eu

    dar ați fost extrem de transanti

    și corecti 

    1. Si atunci de ce ai comentat, sa iti arati sustinerea fierbinte?

    Cucoana, ma gandeam sa schimbi macar meniul pe care vrei sa il servesti romanilor si.. cu viermi, lacuste greieri si celule umane. Ca romanii cu totii se intreaba, doamna VDL, ai probleme psihice, esti cum ar zice romanii, intreaga la cap. Ca nu pari sa fii.

    Acusi se vor aduna toti oamenii europeni intregi la minte si in Italia au inceput si te vor da jos si pe tine si pe cei care te sustin si care, ati declansat aceasta conspiratie impotriva umanitatii. 

    Ca daca Uniunea europeana inseamna porcariile pe care le-ati declansat si pe care credeti ca puteti sa le impuneti popoarelor euroopene, sa va ..uniunea.  

    Daca asa credeti ca o sa poate fi guvernata Europe Unita, inseasmna ca sunteti cu probleme mintale.

    Oricum, cucoana, noi oamenii intregi la minte, nu credem ca o sa-l vezi pe Dumnezeu. Dupa ce o sa iti sfarsesti viata. Ca doar nu esti deja nemuritoare.  

    1. Eu cred ca este si cam saraca cu duhul asa ca nu se stie unde va ajunge.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb