Uşor cu Brâncuşi pe scări

Marcarea în România a împlinirii a 135 de ani de la naşterea lui Brâncuşi a fost parazitată de o veste insistentă, de o iniţiativă care mă scoate pedes-tru pe drumuri, ca să vină rămăşiţele pămînteşti ale lui Brâncuşi acasă. Sau cel puţin asta îşi propune iniţiatorul. Probabil este un specialist în Brâncuşi şi a ajuns la concluzia că asta îi mai lipsea Sculptorului. Dar nu, omul este, aşa cum apare peste tot, de crezi că este o continuare a numelui său, "membru titular al Uniunii Scriitorilor din România". Să fiu scuzat, dar apartenenţa la un oengeu nu este argument în vreo dezbatere. Mai ales că domeniile sînt uşor diferite, una este arta plastică, alta literatura. Iar el este specializat nu în Brâncuşi, ci în... Nichita Stănescu, este un "apostol" sau un "împătimit" al poetului ploieştean, după cum scrie la gazete. Nu ştiu de unde vine obsesia pentru Brâncuşi, dar multă energie este cheltuită pe această apă de ploaie. În plus, "membrul titular al Uniunii Scriitorilor din România" are pasiunea onorabilă a mersului pe jos, mai ales în scopuri nobile, pe care şi le stabileşte singur. Dacă nu îl bagă nimeni în seamă, se supără. Faptul că nimeni din Târgu Jiu nu a văzut ros-tul unui mers pe jos de 25 de km pînă în Hobiţa l-a indignat în aşa hal că i-a făcut cu ou şi cu oţet pe gorjeni. De ziua lui Brâncuşi a vrut să facă un lanţ uman la Ateneu, format din 300 de oameni, dar nu au venit decît televiziunile, prilej de a-şi extinde tratamentul cu ingredientele de mai sus, ou şi oţet, la întregul popor român. De fapt, media este singura care îl bagă în seamă, chit că foloseşte un număr restrîns de noţiuni pentru a susţine o serie de idei extreme de îndoielnice. Orice persoană, nu neapărat jurnalist, ar trebui să se întrebe măcar dacă există vreo legătură logică între afirmaţiile şi idealurile persoanei. În schimb, un ziar prestigios şi naţional, îl declară "Omul zilei" pentru că ar fi plecat pe jos, spre Chitila, într-un marş care avea ca scop, nici mai mult nici mai puţin decît "de a promova cultura naţională şi de a readuce în actualitate marile culturi ale lumii care au îmbogăţit de-a lungul istoriei spiritul umanităţii". Culmea aiurelii este ideea de a strămuta în România rămăşiţele pămînteşti ale lui Brâncuşi. Şi argumente că tocmai asta nu trebuie să facem sînt multe, extreme de multe şi solide, dar toate se bazează pe logică, realitate şi realism. De aceea nu le afişăm decît la eventuala cerere a celor care nu le văd şi singuri.

Ca să rezumăm, Brâncuşi stă bine acolo unde l-a pus civilizaţia universală. Conaţionalii săi nu au făcut decît să-l tragă de picioare în jos, să-l aducă la micimea lor, în loc să încerce să se ridice măcar la glezna genialităţii lui. Nu am ştiut cum să ne purtăm cu operele lui, le-am retrocedat şi celor care nu le-au avut, iar Columnei recunoştinţei fără sfârşit i-am pus, cu bani grei, un fes piramidal. Mi-e şi frică să mă gîndesc ce am fi în stare să facem cu osemintele lui. Şi să recunoaştem, Brâncuşi nu a ţinut să fie înmormântat în România, mai ales că a murit de inimă rea pentru că Oprescu şi academicienii de atunci i-au refuzat donaţia. Le "mulţumim" că prin acest gest antinaţional au salvat "Atelierul lui Brâncuşi" pe care îl vedem acum, întreţinut bine şi cu gust, şi mai ales respectat şi apreciat, în faţă la Centrul Pompidou din Parisul unde meşterul din Hobiţa a trăit, a gîndit şi a creat mai tot ce înseamnă renumele său universal.

Singurul lucru pe care am putea să îl facem pentru Brâncuşi şi ar trebui să îl facem fără întîrziere - peste un an, în martie 2012, cînd se împlinesc 55 de ani de la moartea sa - ar fi o super-expoziţie, cum a tot avut Brâncuşi pe la străini, cuprinzătoare şi deşteaptă, fără urmă de patetism şi păşunism, cu catalog care te bagă în tăcere şi fribrilaţie, ceva uriaş, cum merită Brâncuşi la el acasă, dacă tot ne dăm vecin de bătătură cu Maes-trul.

Rămînem în actualitate şi cu fapte bune, cu strădania merituoasă a casei Goldart de a aduce lucruri bune şi ceva lumină pe piaţa de artă de la noi. Licitaţia trecută a acestei case a propus şi o secţiune specială într-adevăr, în care oferta era donată, casa nu-şi lua comisionul şi totul se ducea în contul medical al maes-trului Alexandru Chira. Desigur, se mai pot face multe şi din partea donatorilor şi mai ales a cumpărătorilor, Goldart, în schimb, rămînînd la dispoziţia celor care s-au hotărît să cumpere o lucrare de artă cu bani sortiţi să îl ajute la sănătate pe unul dintre cei mai importanţi pictori români ai momentului. O plecăciune specială doamnei Paula Ribariu pentru donaţia sa, alături de tinerii şi foarte tinerii artişti plastici, precum şi pentru cei afirmaţi, cunoscuţi şi cotaţi, care au înţeles să-şi doneze lucrările proprii pentru această licitaţie specială, dacă nu chiar umanitară.

Din licitaţia de artă plastică obişnuită s-a afirmat Samuel Mützner cu un colţ de excepţie din grădina palatului reginei Maria de la Balcic. Minunata imagine merge direct la suflet iubitorilor de Balcic şi a celor pasionaţi de pictura marelui şi călătoritului nostru pictor. "Balcic, în grădina palatului" a depăşit estimarea superioară şi preţul de intrare în licitaţie, fiind adjudecată cu 72 de mii de lei. Nu a fost singura semnătură Samuel Mützner din licitaţie, celelalte două, portrete, rămînînd nevîndute.

În schimb, un autoportret de Băncilă, hirsut spre senectute, cu privirea crîncenă, a reuşit să fie adjudecat, cu 18 mii de lei, ajungînd pe locul doi al clasamentului zilei, la maaaare distanţă de Balcicul lui Mützner. Nici în acest caz nu este singura apariţie cu acest nume, un desen cu copil dormind, avînd ca principală calitate provenienţa din colecţia familiei, plecînd pentru 1,5 mii de lei.

Pe locul al treilea al clasamentului de etapă se clasează, cu 13,5 mii de lei, "Primăvara", o densă compoziţie semnată Satmary, acel Alexandru Satmary, fiu de legendă, el însuşi legendă, căruia îi datorăm revelarea Balcicului reginei Maria Întemeietoarea de Legendă. În acest entuziasm, mai că îţi vine să pleci pe jos pînă la Balcic, doar că regina Maria nu mai trebuie adusă în România de acolo şi la Balcic se poate ajunge şi cu maşina sau autocarul, cam ca la Montparnasse, la Brancusi.

La mică distanţă de ultima treaptă, dar în afara podiumului, s-a clasat o sculptură de bronz patinat, închis la culoare, numită "Pe plajă", de Oscar Han, localizată la Techirghiol. Estimată între 7,5 şi 8 mii de lei, micuţa sculptură a urcat la 13 mii de lei.

O altă sculptură vîndută la licitaţia Goldart de acum 8 zile a fost un "Tors" de Mihai Buculei, tot din bronz, care a plecat cu mult sub apreciere, la 6,5 mii de lei. La acest preţ s-a dat o "Iarnă în Bucureşti" de Octav Angheluţă, un artist-profesor exigent care aluneca hotărît spre uitare sau subevaluare. Deşi nu s-ar putea spune chiar că i-a ridicat aprecierea şi cota, să observăm organizarea unei remarcabile expoziţii cu album monografic dedicate pictorului, la Şuţu, nu foarte de mult. Fascinant şi cuceritor, un portret de copil semnat, dar nefinalizat, de Ipolit Strâmbu, a fost adjudecat la minimul evaluării, 6 mii.

Dacă podiumul aparţine clasicilor, restul clasificării, după preţul de vînzare, este un amestec de actuali şi foşti în viaţă. Dacă ne uităm şi la secţiunea umanitară a licitaţiei, vedem că artiştii cărora le sîntem contemporani se dau greu şi cu preţuri mici. Paula Ribariu apare şi în licitaţia de artă plastică programată şi s-a vîndut cu 5 mii de lei. Cele două "Ofrande" din vînzarea dedicată lui Alexandru Chira s-au vîndut cu 3,6 şi respectiv 2,2 mii de lei. Oferta umanitară e în continuare deschisă.