Va rezista optimismul pieţelor în faţa celor mai mari presiuni inflaţioniste din ultimii 50 de ani?

Programul de stimulare economică anunţat de noua administraţie de la Washington, care ar trebui să compenseze cumva efectele blocării activităţii economice, a impulsionat semnificativ aşteptările inflaţioniste de peste Ocean, în condiţiile în care presiunile asupra preţurilor de la nivelul producătorilor erau deja foarte ridicate.

Ultimul raport de la Markit Economics privind activitatea din industria prelucrătoare a Statelor Unite arată că "presiunile inflaţioniste s-au intensificat, pe fondul întârzierilor din lanţul de aprovizionare, care au împins în sus preţurile materiilor prime".

Raportul similar de la Institute for Supply Management include o listă a materiilor prime şi materialelor care prezintă creşteri ale preţurilor, în timp ce lista scăderilor de preţ este goală.

Tendinţe similare ale preţurilor apar şi în rapoartele lunare de la Markit Economics pentru principalele economii din zona euro.

După o perioadă semnificativă în care producătorii au transferat puţin sau deloc aceste creşteri către consumatori, se pare că situaţia s-a schimbat, iar preţurile tot mai mari ale materiilor prime şi materialelor se văd tot mai mult în preţurile produselor finite.

O serie de analiştii consideră că amplificarea presiunilor inflaţioniste din SUA, mai ales pe fondul menţinerii în teritoriul negativ a dinamicii anuale a PIB-ului şi a dispariţiei unui mare număr de locuri de muncă, reprezintă un fenomen deosebit de îngrijorător.

În aceste condiţii, dar şi pe fondul aşteptărilor privind emisiunile masive de obligaţiuni guvernamentale pentru finanţarea pachetului de stimulare economică, randamentele obligaţiunilor americane de 10 şi 30 de ani au înregistrat creşteri puternice de la începutul anului, cu 17 puncte de bază, respectiv 20 de puncte de bază (vezi graficul 1).

"Există o şansă foarte bună pentru o surpriză inflaţionistă extraordinară în viitorul relativ apropiat", a declarat Paul Singer într-un interviu online preluat de Bloomberg, iar "preţul obligaţiunilor va avea o ajustare foarte semnificativă şi abruptă".

Fondul său de hedging, Elliott Investment Management, a înregistrat o creştere de 12,7% în 2020, conform datelor de la Bloomberg.

"Când cumperi ceva care nu are niciun randament şi poţi face bani doar când randamentul coboară de la zero la -5 sau -10, nu poţi spune că investeşti, ci doar că te angajezi într-o activitate speculativă", a mai subliniat Singer.

În opinia sa, "nimeni nu este pregătit pentru o revenire a inflaţiei din SUA la un nivel comparabil celui din anii "70", iar în aceste condiţii "investiţia în obligaţiuni pe termen lung este lipsită de sens".

O creştere neaşteptată şi accentuată a inflaţiei poate avea consecinţe deosebit de negative şi pentru pieţele de acţiuni.

Un alt investitor renumit, Jeremy Grantham, co-fondator la companiei de investiţii GMO, a declarat recent pentru Bloomberg că planul de redresare economică al noii administraţii americane va determina o ultimă creştere către noi maxime a cotaţiilor bursiere, urmată de o prăbuşire inevitabilă.

"Vom mai avea câteva săptămâni de intrare a banilor pe burse, iar apoi va veni o prăbuşire spectaculoasă", a declarat Grantham, deoarece "odată ajunşi la un astfel de nivel al super-entuziasmului, o bulă speculativă se va sparge inevitabil în următoarele luni, nu următorii ani".

Situaţia este cu atât mai fragilă cu cât banii intraţi pe burse sunt, o mare parte, împrumutaţi. Conform datelor de la Financial Industry Regulatory Authority (FINRA), organizaţia care reglementează activitatea brokerilor din SUA, valoarea totală a sumelor împrumutate pentru tranzacţii în marjă a crescut cu 55,9 miliarde de dolari în decembrie 2020, până la 778 de miliarde, o nouă valoare record (vezi graficul 2).

Din aprilie 2020, creşterea cumulată a fost de aproape 300 de miliarde, pe fondul unei creşteri record de 62,8 miliarde de dolari în noiembrie 2020.

Jeremy Grantham nu mai crede nici în capacitatea Federal Reserve de a opri sau inversa o cădere sincronizată a pieţelor, în condiţiile în care "dacă cineva crede că trăim într-o lume în care producţia nu contează şi este suficient să acopere totul doar cu hârtie, mai devreme sau mai târziu va reuşi imposibilul, adică să readucă inflaţia".

Iar o inflaţie comparabilă cu aceea din anii "70, care nu a fost "stinsă" decât după ce dobânda de politică monetară a depăşit 20%, va avea un impact dramatic şi asupra costurilor de finanţare şi a cursurilor valutare din economiile emergente.

Creşterea randamentelor din Statele Unite va determina o creştere a cererii pentru activele financiare de pe piaţa americană şi este posibil să asistăm la ieşiri masive ale investitorilor de pe pieţele emergente, care vor fi însoţite de deprecieri ale monedelor şi creşteri accentuate ale dobânzilor.

În aceste condiţii, dobânzile de politică monetară sau eventuale creşteri ale programelor de relaxare cantitativă din partea băncilor centrale din economiile emergente vor deveni irelevante.

Oare mai există "resurse", atât la nivelul investitorilor cât şi al consumatorilor, pentru a crede că acum este altfel, iar o eventuală accelerare a inflaţiei nu va fi decât un fenomen temporar?