Vaccin anti-Ebola, aprobat de Comisia Europeană

Ziarul BURSA #Companii / 13 noiembrie 2019

Vaccin anti-Ebola, aprobat de Comisia Europeană

Comisia Europeană a adoptat decizia de a acorda companiei Merck Sharp & Dohme B.V autorizaţia de comercializare pentru producerea vaccinului împotriva virusului Ebola. Vaccinul, numit Ervebo, se află în proces de dezvoltare din 2014, de la izbucnirea epidemiei de Ebola din Africa de Vest. Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, vaccinul este deja utilizat, ca parte a unui protocol specific, pentru a proteja persoane expuse riscului infectării, precum asis-tenţii medicali sau persoane care au stat în preajma altora care aveau deja acest virus.

Decizia a fost luată în urma recomandărilor Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), care a evaluat beneficiile şi riscurile vaccinului. Decizia a fost luată, de asemenea, după anunţul recent privind testarea clinică a unui vaccin experimental împotriva Ebola, test care este în prezent în des-făşurare în Republica Democrată Congo, cu sprijinul programului de Cercetare şi Inovare al Uniunii Europene, Orizont 2020. Comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis, a declarat: "Descoperirea cât se poate de urgentă a unui vaccin împotriva acestui virus teribil a reprezentat o prioritate pentru comunitatea internaţională din momentul în care Ebola a apărut în Africa de Vest, în urmă cu cinci ani. Din acest motiv, decizia reprezintă un pas important în lupta pentru salvarea vieţilor în Africa, dar nu numai". Comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor şi Coordonator din partea UE în ceea ce priveşte Ebola, Christos Stylianides, a declarat, la rândul său: "Uniunea Europeană sprijină eforturile internaţionale de combatere a virusului Ebola pe toate fronturile, de la dezvoltarea unui vaccin până la asigurarea ajutorului umanitar pe teren. Vom continua să acordăm asistenţă atât cât este nevoie în lupta pentru combaterea epidemiilor". Dezvoltarea clinică a vaccinului Ervebo a fost lansată în timpul epidemiei din Africa de Vest, în urmă cu cinci ani. Procesul a fost posibil datorită cooperării cu actorii responsabili din domeniul sănătăţii publice, care includ institutele naţionale de sănătate, ministerele sănătăţii din Africa (în special din Sierra Leone, Liberia şi Guinea), precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Institutul Norvegian pentru Sănătate Publică şi organizaţia Medici fără Frontiere (MSF). Dezvoltarea vaccinului a fost susţinută prin două proiecte ale Iniţiativei pentru Medicină Inovativă (IMI), fondată prin programul UE de Cercetare şi Inovare Orizont 2020. Ebola este o boală rară, dar extrem de gravă, provocată de un virus cu acelaşi nume. Rata deceselor la pacienţii care au contractat infecţia variază de la 25% la 90% în ultimele epidemii. Cea mai mare epidemie de până acum a avut loc în Africa de Vest, între anii 2014 şi 2016, fiind înregistrate peste 11.000 de decese.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb