Vaccinare, campania de toamnă

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Sănătate / 20 septembrie 2023

Vaccinare, campania de toamnă

English Version

Toamna nu se mai numără bobocii, se fac liste cu persoanele vaccinate împotriva diverselor virusuri care se plimbă prin această lume. Germania a lansat la începutul acestei săptămâni campania sa de vaccinare de toamnă pentru prevenirea infecţiilor respiratorii, promovând administrarea unui "booster" (doză de rapel) actualizat contra COVID-19 doar în cazul vârstnicilor şi al persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Potrivit principalei autorităţi sanitare din Germania, Institutului Robert Koch, grupul naţional consultativ privind vaccinarea (STIKO), alcătuit din experţi independenţi, şi-a reiterat recomandarea conform căreia dozele de rapel, administrate în afara unei scheme standard de vaccinare împotriva COVID-19, ar trebui administrate numai unor anumite grupuri de persoane expuse riscului. "Persoanele de la 60 de ani în sus şi grupurile expuse riscului ar trebui să se vaccineze; dacă o fac împreună cu vaccinarea antigripală, cu atât mai bine", a declarat ministrul Sănătăţii Karl Lauterbach, care are 60 de ani şi care şi-a administrat luni un vaccin anti-COVID-19. Alegerea Germaniei de a viza doar vârstnicii, persoanele cu risc ridicat sau cu boli cronice, rezidenţii din centrele de îngrijire, profesioniştii din domeniul sanitar şi cei aflaţi în contact strâns cu persoane vulnerabile, se aliniază celei a altor ţări europene, cum ar fi Franţa, Italia sau Marea Britanie. Pentru noile vaccinuri, Marea Britanie a prioritizat persoanele de 75 de ani şi peste această vârstă, rezidenţii din centrele de îngrijire şi persoanele imunodeprimate. Aceasta contrastează cu abordarea Statelor Unite, unde Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) au aprobat săptămâna trecută utilizarea pe scară largă a vaccinurilor COVID-19 actualizate pentru toate persoanele cu vârste de peste 6 luni.

În acelaşi timp, autorităţile de reglementare din Uniunea Europeană au dat undă verde pentru un vaccin actualizat împotriva COVID-19 de la Pfizer şi partenerul său german BioNTech, care vizează varianta XBB.1.5 a tulpinii Omicron. Vaccinul actualizat al Moderna este, de asemenea, în curs de aprobare, notează Reuters. Comisia Europeană a autorizat vaccinul Moderna actualizat pentru a viza, în contextul apropierii sezonului rece, o subvariantă foarte comună a virusului care provoacă boala COVID-19, după ce a dat deja undă verde versiunii actualizate a vaccinului Pfizer-BioNTech.

Deşi, de la începutul lunii mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu mai consideră COVID-19 o urgenţă globală, virusul circulă în toate ţările, iar noi tulpini continuă să apară. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat în iunie ca vaccinurile să fie actualizate pentru a viza tulpina XBB a virusului, devenită dominantă în Europa şi în alte părţi ale lumii. Vaccinul actualizat al laboratorului american Moderna, care vizează subvarianta XBB.1.5 a Omicron, a fost aprobat pentru adulţi şi copii peste 5 ani şi trebuie administrat prin doză unică, indiferent de vaccinările primite anterior. La începutul lunii septembrie, Comisia a dat undă verde vaccinului actualizat al Pfizer-BioNTech, adaptat la rândul său pentru a contracara mai eficient subvarianta XBB.1.5 şi administrat, de asemenea, prin doză unică.

Aceste două vaccinuri, care oferă în general o protecţie mai bună împotriva altor variante aflate în circulaţie în prezent, susţine AFP, au fost aprobate în ultimele săptămâni de EMA, autoritatea europeană de reglementare. Comisia a autorizat introducerea pe piaţă a acestor vaccinuri actualizate printr-o procedură accelerată pentru a permite statelor membre să îşi pregătească la timp campaniile de vaccinare din toamnă şi iarnă.

În ţara noastră, un număr de 58 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 11 - 17 septembrie cu Pfizer Omicron adaptat la noile tulpini de coronavirus, ser a cărui administrare a început pe 28 noiembrie 2022. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, de la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.923.700 de doze de vaccin anti-COVID. Un număr de 8.131.247 de persoane au primit schema completă, iar 2.669.186 au fost imunizate cu doza a treia. În total, de la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 20.106 reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.248 de tip local şi 17.858 de tip general.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Numa' eu stiu 8-10 cazuri grave post vaccinare, adica 5 decese ( o femeie 38 ani si o fata 18 ani decedate In aceeasi zi, un domn la 1 zi, unul la 10 zile, altul la cca 30 zile) si altii cu afectarea unei vieti normale , 2 femei cu pierderi de sarcini (una e medic).

    Cine raspunde, CRIMINALILOR ? 

    1. 1.Un cunoscut de la morga: inainte de vaccinare, erau majoritari batranii , dupa inceperea vaccinarii au inceput sa fie mai multi tineri decedati.

      2. Verisoara, asistenta sefa spitinternational. Nr de internati in spital bolnavii vaccinati in acelasi procent cu cei nevaccinati din randul populatiei. Adica vaccinati 40% din popor, 40% internati. 

      Ne-au pacalit, rapit libertatea, ne-au indatorat !

      Sa ne ajute Dumnezeu! 

      40% din populatie e internata? Incredibil.

    Am trimis atâtea mesaje de când cu plandemia.

    Covidul există, dar a fost ridicat la rangul de rege și lumea a fost obligată să-l aplaude la scenă deschisă. 

    Din cauza lui am asistat la cel mai mare experiment social și medical din istoria omenirii. 

    Sper să nu le vină ideea să o ia de la capăt.  

    Nu le mai merge. O bună parte din cei înțepați s-au trezit, au ieșit din panică.

    Să ne lase. E pericoloso sporgesi. 

    1. Glumițe proaste. Gândire superficală. Dacă există Covidul, atunci ce trebuie sa facem? Să ne înțepăm sau să nu ne înţepăm? Care este recomandarea ta? Să ne înțepăm, dar fără panică pentru că ne-am trezit sau să ne panicăm, dar fără să ne înţepăm, că ne-am trezit? Scrii şi tu să te afli-n treabă... Plandemistule!

      Vrei un sfat?

      Fără panică și fără înțepat. 

      Rimează. 

      A fi plandemist e o onoare :) 

      Fiecare e pe cont propriu. Acum sunt toate informațiile despre acest virus creat în laborator și toate cercetările despre acest "vaccin". 

      Pe cei care nu au vrut de la început sau care nu mai vor în continuare să se ciuruiasca să-i lase în pace cu imunitatea lor naturală net superioară. Dovedită.

      Asta pentru că probabil și la cei înțepați a revenit imunitatea naturală, otrava din zeama vax fiind veche. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb