VALERIU GHEORGHIŢĂ: ''Echipe mobile vor vaccina personalul din învăţământ''

G.U.
Miscellanea / 16 februarie 2021

''Echipe mobile vor vaccina personalul din învăţământ''

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, astăzi, că imunizarea personalului din învăţământ va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile, arătând că o decizie în acest sens va fi luată la sfârşitul acestei săptămâni, transmite Agerpres.

"Încercăm să punem în practică vaccinarea cu prioritate a personalului din învăţământ, ceea ce include tot personalul din creşe, din grădiniţe şi cadrele didactice din şcoala primară, gimnazială, licee şi cadrele didactice din sistemul universitar. Această etapă va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare. Este un scenariu care încă nu este definitivat. Foarte probabil, locaţia în care se va efectua vaccinarea cu echipe mobile este în casa corpului didactic din fiecare judeţ, unde se asigură vaccinarea personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar şi, respectiv, în centre de vaccinare organizate în cadrul universităţilor, spaţii aferente universităţilor în judeţele în care avem aceste universităţi în activitate", a spus Valeriu Gheorghiţă.

El a precizat că la sfârşitul acestei săptămâni va fi luată decizia în baza datelor care urmează să fie centralizate de la Ministerul Educaţiei, notează sursa citată.

Preşedintele CNCAV a arătat că se are în vedere şi atribuirea cu prioritate de vaccinuri în judeţele cu creştere mare a ratei de incidenţă.

"Strategia naţională de vaccinare împotriva COVID-19 prevede, printre alte criterii medicale, şi criteriul epidemiologic care ne permite alocarea cu prioritate a vaccinurilor în judeţele care înregistrează o creştere disproporţionat de mare a ratei de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 faţă de media naţională. Urmează să se definească acest prag de incidenţă de la care luăm în calcul atribuirea cu prioritate a acestor vaccinuri, să definim perioada pentru care trebuie să înregistrăm această creştere, moment în care se declanşează un mecanism prin care vor fi organizate centre de vaccinare sau vor fi deschise noi linii de vaccinare în judeţul respectiv, pentru a creşte şi a accelera campania de vaccinare în judeţele afectate", a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb