Vândutele şi nevândutele lumii

Nu avem cataloage de cote, nici FMI-ul nu ni le-a dat, oricât de mormon ar fi trimisul său pe pământul românesc, degrabă plecatul la el acasă, J. Franks. E drept că nici nu putem să le constituim, nu avem nici cantitatea, nici seriozitatea necesare. Şi, atunci, cum ştim noi cât să cerem şi, mai ales, cât să dăm. Nu de alta, dar cu cerutul e simplu - cât mai mult! Şi, totuşi, cum stabilim preţurile, cum le alegem pe cele care au puncte comune cu realitatea, să fie practicabile, să ajute sau măcar să facă posibil comerţul cu lucrări de artă, să nu îl omoare în umorile dorinţelor noastre? După 1989, românul a fost disperat să trăiască bine, să aibă totul şi dintr-o dată. Cineva este dator să ne dea. La noi cerşetorii te acuză de starea lor, tu, decent trecător, eşti vinovat că trebuie să îi dai. Şi acum, imediat! Construcţia nu are loc aici, or piaţa se face uşor şi ferm, în timp, creşte odată cu societatea, se şlefuieşte odată cu ea. După atâta timp tot nu ne-am convins că nu există izvorul fermecat şi curat al bogăţiei. Sau, cel puţin, nu pe plaiurile noastre mioritice. Despre ce discutam, totuşi? A, da, despre cum punem preţurile.

Şi cataloagele sunt de fapt culegeri de fapte de vânzare, de preţuri confirmate în licitaţii mai presus de orice suspiciune. Specificul românesc vine nu numai din lipsa unei mase critice de vânzări care să ofere, într-un timp îndelungat, informaţia prelucrabilă statistic, ci şi din permeabilitatea teribil de mare la fapte suspicionabile. Nu ne mai rămâne decât să ne facem propriile cote, să ne adunăm noi înşine preţurile pe care să le analizăm. Întotdeauna, în această rubrică am oferit aceste servicii, cu ge-nerozitatea discuţiei între prieteni.

Să vedem, aşadar, ce preţuri se mai vehiculează pe la licitaţiile româneşti. Cea mai scumpă vânzare la un Alis trecut a fost o alcătuire de flori filiforme galbene de Piliuţă, un preţ normal de vreo 4 mii de euro, sau, mai exact, de 16 mii de lei. Vine în apropiere un bronz cizelat dar şi conceput de Marcel Guguianu, cu ceva mai mult drapaj decât de obicei, poate pentru asta fiind botezat "Briseis" şi vândut cu 14 mii de lei. Cam atât a costat şi "Drum spre capelă" de marele Cos-tin Petrescu. Mai jos, la Alisul anterior, a fost un "Peisaj cu case" de Adam Bălţatu, la 9,5 mii de lei, şi, dincolo de imobiliarul care nu mai mişcă precum în trecut, "Omul cu pisica" de Sorin Ilfoveanu, un ulei recent. Un alt mare contemporan, care va împlini 85 de ani în vara asta, de ziua Americii, pictorul de patrimoniu na-ţio-nal Traian Bră-dean, este prezent cu un peisaj rural din 1962, vândut cu 6 mii de lei. Direct din amintirile cu Balcicul, Ali Baba al acelor locuri, pictorul C.C. Constantinescu trăieşte nostalgia Golfului cu un peisaj în pantă, centrat pe un lac, vândut cu 4 mii de lei, limita celor o mie de euro pe care o practicăm de atâta timp în discuţia noastră. La acelaşi preţ s-a vândut şi o "Cadână" în creion şi guaşă, de Tia Peltz.

Până la licitaţia Goldart de aseară, încă discretă apropourilor noastre, să vedem ce a fost data şi mai trecută. Întâi o doză zdravănă de contemporani, conform unei bune şi deja tradiţionale preocupări pentru această latură a creaţiei contemporane, care are viitor şi s-ar putea să ne salveze în domeniul banilor daţi pe artă. Guguianul şedinţei costă 6 mii dar de euro, moneda în care lucrează Goldart. Este o "Ciocârlie" foarte suplă, mai în spiritul venerabilului maestru. La contemporani trebuie să îi menţionăm şi pe Peter Jecza, dispărut în 2009, cu o structură geometrică numită "Monadă", din ograda fundaţiei familiei Jecza, Interart TRIADE, adjudecată pentru 2,2 mii de euro, dar şi Miliţa Petraşcu, cu un cap clasic, portretul în teracotă al soţiei lui Ilarie Voronca, Colomba, plecat la 1,3 mii de euro. Chiar dacă nu s-a vândut, şi asta doar din lipsa de rezonanţă a numelui, Elena Zelezny, o importantă sculptoriţă cehă, aş aminti de un ursuleţ alb ca de la Coca-Cola, neadjudecat, însă, în urma, probabil maşinaţiunilor concurenţei din zona băuturilor de zaţ superdulce cu sifon. Deoarece licitaţia Goldart s-a desfăşurat în preziua căderii guvernului Ungureanu, când eram asiguraţi că acest eveniment este imposibil, bustul lui Brătianu de Jalea s-a vândut cu doar 500 de euro. Acum, cu altă putere în el, este mult mai scump, chiar de ar fi făcut de Guguianu.

Dintre contemporanii peste care am trecut aşa repede, ies în evidenţă doi titani, stâlpi ai templului picturii contemporane, Ilfoveanu şi Câlţia, cu două lucrări reprezentative, vândute cu 4,5 şi, respectiv, 5 mii de euro. Un accent aparte aş pune pe numele lui Aureliu Răzvan Ionescu, un artist de excepţie, aflat la maturitatea sa artistică, cu o operă de mare originalitate şi de coerenţă a mesajului. Un fragment recent din "Oraşele" sale s-a vândut cu 900 de euro la Goldart, casă de licitaţii care l-a promovat şi cu o expoziţie, şi cu vânzări sau oferte aproape de exclusivitate. Pe lângă insistenţa pe marfă contemporană bună, Goldart mizează şi pe revelarea de artişti contemporani, pe care mizează şi ne cheamă să îi apreciem. Unii sunt smulşi uitării şi aduşi în prim-plan. Ovidiu Oprea, dispărut în 2007, la 50 de ani neîmpliniţi, ar fi rămas în şirul trist al celor ce ar fi trebuit să fie dacă nu îl mai vindea din când în când Goldartul. Acum, "Zaraful" lui a adunat 1,8 mii de euro.

Dar să nu uităm de marile preţuri: "Maternitate" de Camil Ressu, din colecţia Dona, cu 15 mii de euro, iată-l din nou pe Piliuţă, şi la un alt preţ, de 6 mii de euro, dar imaginea este una bazată pe idee, cu garantarea apariţiei în albumul din 1969. Din gruparea de final fac parte şi Theodorescu-Sion, cu 3 mii, şi Pacea, seniorul, la 2 mii. Doamna discuţiei este Mina Byck Wepper, artistă care a cunoscut şi persecuţiile din anii '30 şi '40, şi gloria proletcultismului de după schimbarea de macaz, totul terminându-se cu dizolvarea în anonimat. "Odihnă", o scenă mare cu nud alb în prim plan şi o persoană de culoare mai în spate, a fost adjudecată cu 4,5 mii de euro.

Sunt preţuri de reţinut, alături, obligatoriu, de marfa care le-a generat, ce pictură, în ce condiţii, cât de mare, cât de veche, cât de adevărată. Pentru că, pur şi simplu cotele nu există, sau cel puţin nu există în formula aceea sacrosantă, imuabilă, inamovibilă, singura deţinătoare a adevărului, şi acela absolut, şi cu A mare. Fluctuează, se contestă, se resping, merg umăr la umăr, tac mâlc sau spun totul. Preţurile, să ştim preţurile corecte şi să le comparăm când avem nevoie de o bază concretă de la care să clădim cumpărarea. Şi apoi colecţia, investiţia, satisfacţia deplină pe care ţi-o aduc arta şi comerţul cu artă. Apropo, dacă aveţi acţiuni la Sotheby's, celebra casă de licitaţii de artă şi alte afaceri conexe, vedeţi că se dau dividendele, vreo 0,08 dolari. Pe acţiune.