Vânzările Farmec au crescut cu 8% în primele patru luni ale anului

F. A.
Companii / 27 iunie 2012

Vânzările Farmec au crescut cu 8% în primele patru luni ale anului

În primele patru luni ale anului, Farmec Cluj-Napoca a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 37 milioane lei, în creştere cu 8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Farmec a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 110,9 milioane lei, cu 15,6% mai mare faţă de 2010, iar pentru anul acesta estimează o creştere ponderată, de 5%, în contextul în care şi 2012 se anunţă un an dificil pe toate segmentele economiei.

Mircea Turdean, Directorul General al Farmec Cluj-Napoca, a declarat: "În ultimii ani, cifra de afaceri Farmec a crescut constant, evoluţia pozitivă a companiei de la an la an situându-se peste creşterea pieţei pe care activăm. Acest lucru se datorează eforturilor noastre de a veni mereu cu produse noi, cu formule inovatoare, care răspund celor mai diverse cerinţe ale consumatorilor şi care sunt oferite la un raport corect calitate-preţ. Investiţiile pe care le-am făcut în modernizarea liniilor de producţie şi a tehnologiei, ca şi procesele de eficientizare a producţiei şi operaţiunilor au avut de asemenea un cuvânt de spus".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb