Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă că, joi, în prezenţa secretarului de stat din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Alexandru Nazare, s-a deschis circulaţiei Varianta de ocolire Caransebeş, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.
La eveniment a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, domnul Sorin Frunzăverde.
Secretarul de stat, Alexandru Nazare, a declarat: "Punerea în funcţiune a variantei de ocolire Caransebeş este extrem de importantă pentru fluidizarea DN6 care devine tot mai mult o alternativă la traversarea Văii Oltului pentru ieşirea din ţară. Deschiderea centurii Caransebeş vine după un an de efoturi extraordinare, având în vedere că la începutul acestui an stadiul fizic era de doar 30%, iar lucrările au fost cele mai complexe raportat la celelalte obiective din zonă. Tot anul acesta am deschis circulaţiei centura Domaşnea şi toţi kilometrii de pe centura Drobeta Turnu Severin, DN 6 devenind astfel tot mai mult o arteră cu adevărat europeană. În total în acest an am deschis circulaţiei 45 de kilometri de variante ocolitoare în valoare de 165 milioane euro".