VATICANUL ÎNĂSPREŞTE MĂSURILE DE PROTECŢIE: Fără vaccin, fără loc de muncă

A.B.
Internaţional / 18 februarie 2021

Fără vaccin, fără loc de muncă

Autorităţile de la Vatican au transmis angajaţilor din Cetatea Sfântă că riscă să îşi piardă locurile de muncă dacă refuză să fie inoculaţi cu un vaccin anti-COVID-19 fără să prezinte motive medicale legitime, informează Reuters şi Agerpres.

Într-un decret semnat de cardinalul Giuseppe Bertello, preşedintele Guvernatoratului statului Vatican, se afirmă că imunizarea cu un astfel de vaccin reprezintă "o alegere responsabilă" prin prisma riscului de a face rău altor persoane.

Vatican, cel mai mic stat din lume, cu o suprafaţă de 0,44 kilometri pătraţi, are câteva mii de angajaţi, iar cei mai mulţi dintre ei locuiesc pe teritoriul Italiei. Campania sa de vaccinare a început luna trecută, iar papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a fost unul dintre primii rezidenţi din Vatican care s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Noul decret, redactat pe şapte pagini, precizează că angajaţii care nu se pot vaccina din motive medicale ar putea să primească alte funcţii, probabil unele care presupun contacte cu mai puţine persoane, dar vor beneficia de acelaşi salariu, chiar dacă noul loc de muncă ar putea fi considerat o retrogradare profesională.

Potrivit decretului, angajaţii care refuză să se vaccineze fără motive întemeiate vor fi plasaţi sub incidenţa unei dispoziţii specifice dintr-o lege adoptată în 2011, care reglementează drepturile şi îndatoririle angajaţilor.

Articolul din legea din 2011 stipulează că angajaţii care refuză "măsurile preventive" ar putea fi supuşi "unor diverse grade de consecinţe care ar putea să ducă la concediere".

Decretul a fost semnat pe 8 februarie şi publicat ulterior pe site-ul Guvernoratului statului Vatican.

Papa Francisc este un susţinător declarat al vaccinurilor, folosite pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

"Este o alegere etică, pentru că vă jucaţi cu sănătatea voastră, cu viaţa voastră, dar vă jucaţi şi cu vieţile celorlalţi", a declarat suveranul pontif într-un interviu acordat televiziunii de stat italiene, luna trecută.

Vaticanul a decis ca vaccinarea anti-COVID-19 să devină obligatorie pentru jurnaliştii care îl vor însoţi pe papa Francisc în vizita sa din Irak de luna viitoare.

Giuseppe Bertello, care a semnat decretul, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în decembrie 2020 şi s-a plasat în autoizolare.

Mai puţin de 30 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate la Vatican, cele mai multe în rândul membrilor Gărzii Elveţiene, care locuiesc în cazărmi comunale.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. sa-l arda Dumnezeu pe papa!

    Anatema asupra lui!  

    1. Eshti cam prost, nene ban.cher :)))

      Pana relativ recent, apreciam faptul ca userul "Vali" era decent in exprimare.

      De ceva timp insa s-a radicalizat :) 

      Cred ca nu-i prieste munca de acasa. Statul departe de oameni tinde sa potenteze valentele anti-sociale ale caracterului. Pacat...

      Come back fr om the Dark Side, Vali! 

      hmmm... radicalizat? poate.

      dar cum e sa obligi niste amarati de-ai Domnului sa se injecteze cu un vaccin netestat pe timp lung pe oameni si care in 3-4-5 ani poate porni cine-stie-ce blestematie de boala?  

      E normal asa pentru Papa sau pentru oamenii Vaticanului ?!?!?!?  

      Anatema! :)  

    Domnii Iohannis si Citu, care ne asigura ca vaccinarea nu va fi obligatorie, par sa fie modele de milostenie si comportament democratic in comparatie cu cardinalul Bertello.

    Ca sa fiu putin avocatul dia... cardinalului, o sa remarc faptul ca in Vatican gasesti o densitate mare de prelati catolici cu rang inalt, care sunt de regula foarte inaintati in varsta, adica exact genul de persoane care au risc mare de a face forme severe de COVID. 

    Cardinalul Bertello are 78 ani, Papa Francis 84 ani, etc. 

    Ca sa fie clar, le urez multi ani inainte. Oameni suntem toti, in fond. 

    Asa ca, vaccinul devenit de facto obligatoriu in Vatican este un mod subtil prin care liderii catolici se auto-protejeaza. 

    Pana si Isus a zis: dati Cezarului ce-i al Cezarului.

    1. astia batrani cam dau coltul intre prima si a doua doza !

      e normal sa nu lase oamenii Domnului sa isi manifeste liberul arbitru ?  

      intelegi ca Papa incalca conceptul crestin (si filosofic) de liber arbitru ?!? 

      Isus nu a zis asta.

      El a spus: "Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu!" 

      Ceea ce inseamna cu totul si cu totul altceva decit daca citezi doar prima parte, mai ales ca acesta a fost un raspuns la o intrebare specifica formulata in public("Invatatorule, se cuvine sa platim dajdia?"), ascunzind o capcana politico-religiosa periculoasa (Poruncile dumnezeiesti prescriu datoriile in anul sabatic, astfel ca plata dajdiei in al saptelea an reprezinta ignorarea iertarii dumnezeiesti, iar neplata reprezenta rebeliune fata de ocupatia romana), conceputa de irodieni si de ucenicii fariseilor. 

      Isus s-a referit aici la chestiuni concrete ale acelui moment istoric si in nici un caz nu a stabilit ingenunchierea in fata autoritatii (ca principiu), cu atit mai mult cu cit, in acea imprejurare, autoritatea era de ocupatie romana, (iar patru dintre ucenicii lui Isus - incepind cu Petru - se pare ca erau zeloti, luptatori cu arma in mina pentru eliberarea de sub ocupatie). 

      In realitate, Isus indeamna la supravietuire cu pretul unui compromis vremelnic si local in respectarea Poruncilor, pe relatia cu neiudeii.

      In mod reciproc, au existat imparati romani care au fost dispusi sa ingaduie Ierusalimului sa nu plateascva dajdia in anii sabatici (o exceptie fara pereche in teritoriile Imperiului Roman). 

    La Vatican e deja satanism in toata regula, pe fatza! Nici macar nu se mai ascund! Pe Papica asta, il pot pune oricand, chiar sef la USR, fiind mai neomarxist decat toti aia de-acolo, laolalta!

    Primul papa "negru" (iezuit). Satana isi arata coarnele !

    la faptele stiute din trecutul acestui papa nu mai mira nimic!

    mai nou invocraea creatorului in justificarea unor demersuri impuse (create de satan?) devin obligatorii? 

    si asta in gura unui papa? 

    unul dintre putinele "arme" ramase cat de cat nealterate - liberul arbitru- este in mod grosolan calcat in picioare! 

    de ce? 

    pentru ce?

    JALNIC! 

    "Este o alegere etică, pentru că vă jucaţi cu sănătatea voastră, cu viaţa voastră, dar vă jucaţi şi cu vieţile celorlalţi"

    de cei care s-au jucat "legal" si "au studiat" virusul ce se mai aude?  

    au murit oameni din cauza unei "neglijente criminale " dar cine a fost neglijent nu este dovedit ca autor ?  

    vreti sa spuneti ca pe langa "autor moral" inventam "autor etic" ca nu pot avea o raspundere legala? 

    ramane "crima perfecta" din cauza ca nu avem "tratate internationale" in domeniu si legilor Cezarului le trebuie o "actualizare" macar o data la 2000 de ani ? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb