Veniturile Vodafone România au crescut cu 4% în trimestrul doi fiscal, la 172,9 milioane euro

Ziarul BURSA #Companii / 11 noiembrie 2015

Veniturile din servicii ale Vodafone România au crescut cu 4% în trimestrul încheiat la 30 septembrie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 172,9 milioane de euro, în termeni organici, potrivit datelor anunţate marţi de grup, citate de Mediafax.

Comparaţia în bază organică reflectă evoluţia comparabilă, atât din privinţa impactului fuziunilor şi achiziţiilor, cât şi a efectului de curs valutar.

Vodafone România a înregistrat la 30 septembrie 2015 un număr total de 9.053.810 de clienţi, în creştere cu 546.371 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Din numărul total de clienţi, 8.432.970 sunt utilizatori ai serviciilor mobile.

Numărul de clienţi include utilizatorii serviciilor mobile, ai serviciilor de voce şi internet fix şi m2m (machine to machine).

Venitul mediu pe utilizator mobil al Vodafone Romania a ajuns la 6,2 euro în trimestrul încheiat la 30 septembrie.

La sfârşitul trimestrului al doilea fiscal, abonaţii serviciilor Vodafone reprezentau 40,7% din baza de clienţi, iar utilizatorii Cartelei Vodafone 59,3%. Utilizatorii serviciilor prepaid au crescut cu 0,8 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Consumul de date mobile a crescut cu 135,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Rata de penetrare a smartphone-urilor în baza de utilizatori a crescut cu 7 puncte procentuale în trimestrul al doilea, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările de smartphone-uri au avansat cu 63% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Vodafone Romania este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţtii mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date şi comunicaţii fixe. Vodafone are divizii în 26 de ţări, 57 de reţele partenere în întreaga lume şi operaţiuni de broadband fix în 17 ţări.

La 30 septembrie 2015, Vodafone avea 454 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile şi 12,5 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix. Vodafone România raportează rezultatele financiare în funcţie de anul fiscal britanic, care începe la 1 aprilie şi se încheie la 31 martie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb