Victo-înfrîngerea republicanilor şi înfrîngo-victoria democraţilor

De ce cred americanii că alegerile lor sunt mai grozave şi mai importante decît ale altora, nu este deloc prea clar. Oricum, nici nu are mare importanţă. Important este că o lume întreagă se uită la rezultatele votului din marţea lui 8 noiembrie şi începe să citească în frunze de ceai viitorul politic al Americii şi al lumii care depinde de ea. Deşi rezultatele finale sunt încă la cîteva ore bune depărtare, posibil chiar zile, tabloul general a fost deja conturat de tradiţie şi de ciclurile electorale pe termen lung ale politicii americane, aşezate în structuri şi modele relativ stabile. Partidul "de guvernămînt", cel care deţine Casa Albă, executivul federal, pierde de obicei locuri în Camera Reprezentanţilor şi uneori chiar şi majoritatea din Senat, dacă o avea. Mai ales dacă popularitatea Preşedintelui în exerciţiu, adică temperatura politică a primilor săi doi ani de mandat este la cote scăzute. Dacă este un Preşedinte performant şi rata de susţinere publică se află la cote înalte, partidul său poate să se impună în una, două sau chiar toate cele trei scrutinuri care se derulează simultan la jumătatea mandatului: toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor, o treime din locurile Senatului şi una sau două treimi din funcţiile de Guvernator de Stat.

Este perspectiva din care aceste alegeri sunt considerate un fel de barometru pentru cele care, peste alţi doi ani, vor decide Casa Albă şi, din nou, Camera Reprezentanţilor, plus o treime din locurile din Senat, plus o parte din poziţiile cheie de Guvernator de Stat etc.

Ce arată deci, în linii generale, rezultatul urnelor? Un fel de jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop. Cu un Preşedinte democrat care în preziua alegerilor abia avea 39% cotă de susţinere, republicanii şi-au asigurat o jumătate de victorie care asigură preluarea majorităţii în Camera Reprezentanţilor, dar nici pe departe la cotele sperate, cele ale unui uriaş "val roşu" (culoarea GOP). Gruparea şi agenda "trumpistă" din partidul Republican au suferit mai degrabă o înfrîngere care, desigur, fardată binişor cu demagogia lui Trump, va fi prezentată drept victorie. De cealaltă parte, Democraţii încă mai speră că vor păstra controlul, fie şi numai cu un vot, asupra majorităţii din Senat, ceea ce, dacă se întîmplă, seamănă a jumătate de victorie, fie şi numai pentru că nu poate fi trecută de republicani în contul lor. Acestea sunt contururile trasate de electoratul american raporturilor de putere dintre republicani şi democraţi, acum, la jumătatea actualului mandat prezidenţial Biden.

Două orizonturi de interes se profilează imediat. Primo, cum vor influenţa aceste rezultate "războiul din Ucraina", altfel spus, confruntarea indirectă a Americii cu Rusia putiniană, respectiv relaţiile SUA cu Europa. Secundo, dacă şi cum vor afecta ele marile trenduri ale economiei şi finanţelor acestei lumi ireversibil globalizate şi implacabil supusă crizelor majore ale schimbării de ciclu, de structură şi model?

Dacă Democraţii pierd controlul asupra majorităţii, atît în Camera Reprezentanţilor, cît şi în Senat, atunci cei doi ani de mandat la Casa Albă ai Administraţiei Biden vor fi doar un lung şi penibil exerciţiu de uzură, vizînd aproape exclusiv influenţarea decisivă a rezultatelor viitoarelor alegeri pentru Casa Albă. În măsura în care mai are o agendă legislativă menită să sprijine realizarea anumitor obiective politice şi electorale, Biden şi democraţii vor trebui să lupte "la baionetă" şi pentru fiecare "metru de teren" pentru a mai realiza ceva. Şi, aproape sigur, nu vor reuşi mai nimic. În logica aceasta, sprijinul "necondiţionat" acordat de Administraţia Biden Ucrainei şi lui Jelenski ar putea să se transforme într-unul "condiţionat". Deşi nu pare mare lucru, o asemenea schimbare desenează un cu totul alt tablou al relaţiilor din triunghiul SUA-Rusia-Ucraina, respectiv al dinamicii acestora. Precipitarea unei soluţii "la masa verde" ar putea deveni obiectivul principal al politicii americane, înlocuindu-l pe cel actual: "Putin nu trebuie să cîştige, cu nici un preţ"! Dacă această schimbare de politică are loc, atunci şi poziţiile, respectiv reacţiile europenilor vor fi inevitabil modificate. Departe de a presupune ajustări radicale, noua perspectivă se pliază pe aşteptări şi soluţii sugerate, mai ales de la Paris şi Berlin, chiar şi atunci cînd erau declarat împotriva politicii oficiale a lui Biden. Politica europeană ar putea să fie, astfel, din nou splitată, ceea ce nu va face decît să adauge la tensiunile de fond ale "proiectului" şi ale eficienţei instituţiilor Uniunii Europene.

O administraţie democrată, "prizonieră" a majorităţilor republicane, atît în Camera Reprezentanţilor cît şi în Senat, va slăbi semnificativ postura Americii în marele joc de putere al lumii. "Atacurile" pe dimensiunea economică se vor împleti cu cele pe dimensiunea politică şi, deloc exclus, pe cea militară. O administraţie slabă la Washington este o fereastră de oportunitate pentru competitorii Americii, mai ales pentru tandemul China-Rusia, pe care Putin şi Xi s-ar putea precipita să o exploateze. "Dacă nu acum, atunci cînd!" După "criza covid" şi "criza Ucraina", Administraţia Biden ar putea avea de înfruntat şi o criză financiar-economică de tipul şi anvergura celei din 2008. Imposibil nu este. Dacă se precipită evenimentele, atunci Biden va fi în situaţia critică de tipul "make it or break it"! Pe scut sau sub scut! Dacă puseul acut al crizei economico-financiare iese din raza următorilor doi ani, atunci Biden nu mai are nici o şansă la un viitor mandat. Foarte probabil, atît democraţii, cît şi republicanii vor încerca din răsputeri să evite un "remake" al confruntării Biden vs Trump. Prea ar fi de rîsul curcilor. Pînă atunci, însă, va mai trece ceva apă pe Potomak, iar alegerile din marţea lui 8 noiembrie vor fi deja istorie. Şi, nici aceea importantă cine ştie ce.