Ministerul Afacerilor Externe din România ar trebui să clarifice foarte rapid poziţia oficială a Belgiei în ceea ce priveşte aderarea României la zona de liberă circulaţie, a declarat marţi eurodeputatul Victor Negrescu, după ce secretarul de stat belgian pentru migraţie şi azil, Nicole de Moor, a părut să condiţioneze extinderea viitoare a Schengen de reformarea sistemului, relatează Agerpres.
"Au fost contacte succesive între România şi Belgia şi, din toate acele contacte, ni s-au dat garanţii ferme că acest stat sprijină ţara noastră. Sper să fie doar o poziţie personală, însă trebuie să clarificăm rapid acest lucru şi trebuie să clarificăm poziţiile tuturor statelor membre în perspectiva unui eventual vot privind aderarea României la spaţiul Schengen", a declarat Negrescu pe marginea reuniunii de marţi a miniştrilor de interne ai UE.
El a precizat că, la reuniunea de marţi din cadrul Consiliului JAI, au existat "state care au dorit să ia cuvântul pentru a sprijini România, preşedinţia spaniolă, Germania, Franţa, partenerii noştri tradiţionali au fost vocali în această privinţă, însă nu am avut opiniile tuturor statelor membre".
El şi-a exprimat speranţa că România va reuşi cât mai curând posibil să afle poziţia curentă a tuturor statelor membre "pentru că nu putem să avem un consiliu extraordinar sau o decizie până la finalul anului fără să avem garanţii".
"Eu sper să evităm dezastrul de anul trecut şi surpriza pe care am avut-o, când, se pare că de nicăieri, Austria a decis să se opună extinderii zonei de liberă circulaţie. Anul acesta trebuie să avem o altă abordare şi aici salut poziţia premierului României, Marcel Ciolacu, care a cerut explicit miniştrilor responsabili, ministrul de externe şi ministrul de interne, să verifice toate aceste informaţii până la ultimul detaliu", a mai spus Negrescu.
Întrebată marţi, în mod explicit, dacă în opinia ei nu este momentul pentru extinderea spaţiului Schengen, Nicole de Moor a răspuns: "Bineînţeles, discutăm despre extinderea Schengen în viitor, dar mai întâi trebuie să reformăm sistemul însuşi, iar Europa trebuie şi ea să fie pregătită".