VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / ION LUNGU, PREŞEDINTELE AFEER: "Cea mai importantă problemă din sectorul energiei este reglementarea"

A.V.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 25 septembrie 2020

Ion Lungu

Ion Lungu

Cea mai importantă problemă din sectorul energiei este, în prezent, cea legată de reglementări, conform domnului Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), care subliniază că există "o serie de inconsecvenţe, confuzii şi prevederi contradictorii în ce priveşte legislaţia românească raportat la cea europeană".

Ion Lungu aduce în atenţie, în acest sens, Regulamentul nr. 143 al Uniunii Europene, care este obligatoriu şi, cu toate acestea, au apărut, cel puţin în legislaţia primară românească, "prevederi limitative, dacă nu contrarii".

"Avem în vedere că într-o perioadă extrem de scurtă trebuie să fie preluată în legislaţia noastră şi Directiva europeană 944 care aduce unele modificări de substanţă", mai spune Ion Lungu.

Domnia sa declară că, pe termen scurt, este foarte importantă redeschiderea pieţei de energie electrică (la 1 ianuarie 2021). "Din acest punct de vedere există o experienţă cu ce a fost în trecut şi cred că nu vor fi probleme foarte multe, dar trebuie să avem în vedere informarea consumatorului, ca element crucial", afirmă oficialul AFEER, adăugând: "Noi am lansat o campanie pentru că un consumator informat este un consummator protejat. Campania a fost de succes, dar nu putem spune că nu mai sunt pe piaţă unele oferte înşelătoare, care pot crea anumite confuzii".

În acelaşi timp, AFEER are în vedere instruirea participanţilor la piaţă astfel încât lucrurile să se producă fără perturbări în piaţa de energie.

Totodată, spune domnul Lungu, odată cu deschiderea pieţei apare consumatorul vulnerabil. "Cred că este necesar un dialog constant şi real pentru că pur şi simplu reglementarea fără unele detalii privind aplicarea problemelor legate de consumatorul vulnerabil ar putea crea unele dificultăţi şi chiar ar limita aplicarea şi protejarea acestuia", atrage atenţia reprezentantul AFEER, menţionând: "Este absolut necesar să fie definit pentru că altfel ne trezim cu măsuri de protecţie sau care vizează toţi consumatorii, gândindu-ne în special la cei vulnerabili. Trebuie să avem în vedere definirea de urgenţă atât a conceptului, cât şi a regulilor de aplicare".

Totodată, conform domnului Lungu, având în vedere că majoritatea furnizorilor de energie electrică au devenit şi furnizori de gaze naturale începând cu jumătatea acestui an, AFEER a hotărât să-şi extindă activitatea şi pe piaţa gazelor naturale.

"Vom asista la o integrare mult mai profundă în piaţa de energie"

Pe termen lung, pe piaţa energiei vor apărea unele modificări esenţiale, care schimbă extrem de mult relaţiile din domeniu, conform oficialului AFEER, care atrage atenţia: "Trebuie să avem în vedere că vom asista la o integrare mult mai profundă în piaţa de energie. Au apărut deja prosumatorii, ceea ce schimbă nu doar relaţia lor cu reţeaua, ci şi aspectele de furnizare, de compensare a energiei electrice etc. Apar, de asemena, noţiuni noi - agregatorii -care preiau o parte din preocupările furnizorilor. Se pot agrega la noi producători şi consumatori, dar problemele privind rolul lor sunt delicate, la fel posibilităţile lor de a acţiona. Apar şi consumatorii activi, care pot să îşi modifice consumul în funcţie de anumite necesităţi ale sistemului energetic şi pot să producă şi energie. Acestea sunt concepte care necesită o pregătire foarte intensă pentru că anumite disfuncţionalităţi au impact imediat în preţul pentru consumatorii finali".

Totodată, liderul AFEER spune că sunt necesare instrumente care să asigure flexibilitatea pe perioade extrem de scurte, astfel încât să poată fi ajustate poziţiile, iar costurile cu echilibrarea să fie cât mai mici.

Ion Lungu: "Funcţionarea în perioada de pandemie a arătat nişte lucruri extrem de interesante, şi anume că unele acţiuni care în trecut păreau de neconceput fără o întâlnire faţă în faţă se pot face foarte bine şi de la distanţă (online), şi am în vedere în principal relaţia cu consumatorii, care a permis ca numărul de reclamaţii să nu cunoască nicio mărire faţă de ce s-a întâmplat în trecut. Plăţile au evoluat foarte mult, aproape totul s-a făcut online, ceea ce arată că în domeniul furnizării de energie a existat o preocupare continuă pentru digitalizare, pentru automatizare a tuturor aspectelor legate de comunicarea şi colaborarea cu consumatorii.

Evident, au fost şi unele probleme legate de întârzieri la plată, de anumite facilităţi fiscale oferite numai unor consumatori, fără să fie avute în vedere şi unele măsuri compensatorii la nivelul furnizorilor, dar situaţia este sub control".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb