România trebuie să redevină exportator net şi un furnizor de securitate energetică în regiune, a afirmat Ovidiu Demetrescu, partener London Brokers şi OCD Capital & Resource. Viziunea adevarată, corectă şi coerentă pentru asta vine de la practicieni, a mai spus Demetrescu, iar aceşti practicieni din industrie ar trebui să fie cooptaţi în fotolii de decidenţi astfel încât în Parlamentul României să nu mai avem tot felul de iniţiative legislative care nu fac altceva decât să frâneze dezvoltarea României.
Acesta a afirmat: "Noi am fost un pol de securitate energetic adevărat pentru regiunea din Europa în care ne aflăm. Am ştiut să integram în lanţul economic componentele fundamentale pentru industria energetică ajungând în trecut până la performanţa de a putea furniza 60% din echipamentele unei centrale nucleare (Cernavodă). Iată că printr-un şir de evenimente nefaste am ajuns să devenim importator net de energie, lucru care mă întristează şi care cred că întristează pe mulţi practicieni din industria energetică şi trebuie să facem ceva, cu toţii, ca să întoarcem această tendinţă şi să redevenim un exportator net şi un furnizor de securitate energetică în regiune. Putem să avem un rol energetic regional şi cred că este la îndemâna noastră să ne alegem calea corectă şi să putem să influenţăm lucrul ăsta, măcar să redevenim un pol energetic regional".
Demetrescu a mai spus că în ultimii 30 de ani ne-au lipsit leadership-ul şi progresul în energie: "Următorii 30 de ani trebuie să fie ani de progres şi ani de înscriere pe un trend de leadership al energeticii româneşti. Trebuie să readucem profesionalismul şi pragmatismul la nivelul companiilor şi viziunea strategică la nivelul ministerelor şi decidentilor de politici economice".
"Cu management profesionist vom putea face proiecte care să treacă filtrele de finanţare şi astfel să atragem şi resursele financiare care vin întotdeauna după profesionişti şi într-un cadru legislativ stabil", a conchis Ovidiu Demetrescu.
1. Sariti lume hotii ne fura
(mesaj trimis de gogu în data de 25.09.2020, 11:55)
Hotilor ne vindeti resursele pe gratis. In timp ce populatia Romaniei sta in frig pentru ca reteau de gaze acopera doar 35% din populatie, hotii care ne conduc ne vand gazul pe gratis la unguri şi austrieci care au 95% din populatie conectata la gaz. Hotii care ne conduc ne-au vandut pe gratis toate resursele. Face Transgaz BRUA in regim de urgenta sa fie exportat gazul Romaniei ca asa au primit ordin de la cei din vest si culmea unii spun ca conducta va fi platita de populatia Romaniei. Jaf pe fata. Acum ce să vezi importăm la greu energie şi toţi vin doar cu promisiuni, că facem aia, că facem cealaltă şi de fapt nu facem nimic. Tot distrugem doar să importăm. Aia hoti, astea hoti mama lor la toti. Fratilor numai votati PSD si PNL = 1% nici atat nu meritra, acum nu peste 4 ani.