VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / SORIN BUMB, PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU INDUSTRII ŞI SERVICII DIN CAMERA DEPUTAŢILOR: "Avem nevoie de o perioadă de tranziţie până la trecerea exclusivă pe surse de energie regenerabilă"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 25 septembrie 2020

Sorin Ioan Bumb

Sorin Ioan Bumb

Realitatea din teren arată că doar 34% din populaţia României este racordată la reţelele de distribuţie a gazelor naturale, iar în ţară sunt oraşe întregi care nu au acces la reţelele de gaze naturale, în timp ce în spaţiul rural încălzirea locuinţelor se bazează pe lemn şi cărbune şi combustibilii solizi sunt folosiţi pentru preparea hranei, a precizat Sorin Ioan Bumb, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

"O trecere directă către folosirea electricităţii din surse regenerabile nu este posibilă în acest moment din cauza costurilor foarte mari pe care le presupune dezvoltarea infrastructurii aferente, care se vor reflecta în costurile plătite de consumatorul final, dar şi din cauza costurilor sociale. În plus, nu putem să renunţăm dintr-odată la producţia de energie electrică din arderea cărbunelui fără să afectăm securitatea energetică a ţării şi fără să dezechilibrăm sistemul energetic naţional. De aceea, avem nevoie în acest moment de o cale de mijloc şi aici avem şansa de a beneficia de o perioadă de tranziţie până la trecerea exclusivă pe surse de energie regenerabilă.

Gazul natural se dovedeşte o soluţie viabilă, iar centralele electrice de la Iernut şi Mintia sunt convertite pentru a produce energie pe baza gazelor naturale", a afirmat Sorin-Ioan Bumb.

Domnia sa a spus că gazul natural poate reduce emisiile de gaze cu efect de seră generând cu 60% mai puţin bioxid de carbon decât cărbunele, şi în acelaşi timp produce reduceri semnificative ale emisiilor de praf şi altor poluanţi precum oxidul de azot şi oxidul de sulf, cu până 99% faţă de cărbune.

"Există date certe că trecerea de la combustibili solizi la gaz a determinat o reducere substanţială a emisiilor păstrând un cost sustenabil al energiei pentru utilizatorul final. De aceea, construirea de noi reţele de distribuţie a gazului este o alternativă viabilă pentru România şi va rezolva problema accesului la energie pentru multe comunităţi, contribuind şi la dezvoltarea lor economică", a spus deputatul Sorin Bumb.

El a precizat că investiţia în reţelele de gaze contribuie indirect la trecerea către energia verde regenerabilă, gazul natural reprezentând doar o etapă de tranziţie.

"Reţelele vor putea să transporte în viitor biometan, metan sintetic sau hidrogen, în funcţie de avansul tehnologic al următorilor ani. Astfel, chiar dacă acum investim în reţelele de distribuţie gaze, vom putea utiliza aceeaşi infrastructură pentru gazele regenerabile, care vor contribui la decarbonarea pe care o avem ca ţintă la nivelul Uniunii Europene. În plus, reţelele în care vom investi sunt reţele inteligente, care utilizează instrumente noi de măsurare, colectare şi procesare de date, utilizează tehnologii IT, inteligenţă artificială pentru integrarea activităţilor participanţilor la piaţa de energie", a spus Sorin Bumb.

Şeful Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor s-a referit şi la programele pe care le avem la dispoziţie pentru dezvoltarea reţelelor inteligente de gaze naturale şi pentru interconectivitatea cu cele electrice.

"Avem nevoie de un cadru legal adecvat care să permită şi să stimuleze realizarea acestor reţele şi de finanţarea aferentă, unde putem folosi un mix de fonduri europene, guvernamentale şi de capital privat.

În iulie, s-a aprobat alocarea de fonduri pe Programul Operaţional Infrastructură Mare, axa prioritară 8, şi vom putea folosi în actualul exerciţiu financiar, 2014-2020, 200 milioane euro pentru proiecte de dezvoltare a reţelelor de gaze naturale. Beneficiarii sunt unităţile administrativ teritoriale, iar perioada de implementare este scurtă, până la 31 decembrie 2023. Cu toate acestea, în exerciţiul financiar multianual 2021-2027 fondurile respective vor fi suplimentate cu 800 milioane euro, bani cu care se pot finanţa mai multe proiecte în sistemele inteligente de distribuire a gazelor naturale şi în cele privind interconectivitatea. (...) În privinţa regulamentului pentru planul de redresare şi rezilienţă, în actualele negocieri susţinem o flexibilitate sporită a investiţiilor prin planurile naţionale. România îşi propune alocarea de până la 800 milioane euro în reţele de distribuţie inteligente", a spus deputatul Sorin Bumb.

În privinţa definirii consumatorului vulnerabil şi a reglementării situaţiei persoanelor care vor intra în această categorie, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor a precizat că aşteaptă de la Ministerul Muncii propunerile pentru a promova acest proiect de lege.

"Este normal, mai ales acum în perioadă de criză, când preţurile pot creşte foarte mult, iar majoritatea populaţiei nu poate să suporte aceste preţuri, mai ales pe perioada iernii, să reglementăm rapid această categorie de consumatori, serviciile şi sprijinul de care ei vor avea parte", a spus Sorin Bumb.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Hotilor ne vindeti resursele pe gratis. In timp ce populatia Romaniei sta in frig pentru ca reteau de gaze acopera doar 35% din populatie, hotii care ne conduc ne vand gazul pe gratis la unguri care au 95% din populatie conectata la gaz. Hotii care ne conduc ne-au vandut pe gratis toate resursele. Face Transgaz BRUA in regim de urgenta sa fie exportat gazul Romaniei ca asa au primit ordin de la cei din vest si culmea unii spun ca conducta va fi platita de populatia Romaniei. Jaf pe fata. Aia hoti, astea hoti mama lor la toti. Fratilor numai votati PSD si PNL = 1% nici atat nu meritra, acum nu peste 4 ani.

    1. Acum importăm la greu energie şi toţi vin doar cu promisiuni, că facem aia, că facem cealaltă şi de fapt nu facem nimic. Tot distrugem, ca să facem loc la import. Ce ne mai place să importăm pentru ca să trăiască alţii bine. Jaf pe fata. Aia hoti, astea hoti, mama lor la toti. Fratilor numai votati PSD si PNL = 1% nici atat nu meritra, acum nu peste 4 ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb