Violenţa sexuală - obiceiuri vechi în noua lume digitală

În perioada ultimelor luni, toată atenţia celor mai buni specialişti europeni în domeniul securităţii cibernetice şi a jurnaliştilor s-a concentrat pe două subiecte majore:

1. războiul informaţional global "4.0", concentrat pe fenomenul "fake news" şi efectele sale asupra ecosistemului social-economic;

2. impactul generat de noile reglementări europene (GDPR, PSD2, NIS).

Deoarece subiectele de mai sus ocupă spaţiul public, relaţiile dintre noile "variante digitale" profesionale şi private ale persoanelor adulte rămân în continuare abordate la un nivel superficial sau chiar deloc.

La nivelul celor mai multe organizaţii de afaceri, instituţii sau ţări, departamentele de Resurse Umane, a căror principală sarcină este să angajeze cel mai bun candidat pentru o anumită poziţie şi să rezolve potenţialele conflicte interpersonale între angajaţi, au eşuat în încercarea de a implementa un nivel de bun simţ pentru educarea com­portamentului în lumea digitală.

Ca multe alte profesii care existau cu mult înaintea apariţiei Internetului, specialiştii HR au înţeles în mod eronat faptul că o dată cu extinderea fără precedent a lumii digitale "2.0", totul s-a schimbat, iar caracterul anonim al comportamentului indecent sau criminal online la locul de muncă nu reprezintă una dintre priorităţile lor principale.

Aceeaşi înţelegere eronată se aplică şi autorităţilor de aplicare a legii din cele mai multe state, a căror principală sarcină este să rezolve activitatea criminală cu care se confruntă persoanele fizice. În acest domeniu, numărul de agenţi pregătiţi pentru a înţelege impactul transformării digitale a societăţii este foarte limitat, prin comparaţie cu numărul agenţilor implicaţi în programe de formare pentru abordarea criminalităţii clasice.

Totuşi, sunt două domenii în care majoritatea autorităţilor de aplicare a legii au investit resurse semnificative, umane şi tehnologice: serviciile destinate identificării pedofililor şi unităţile specializate în combaterea fraudelor online.

Ilustrat prin date extrase din sute de cazuri reale, studiul magistral realizat de Anastasia Powell şi Nicola Henry (1) asupra violenţei sexuale împotriva femeilor în era digitală, ne lasă cu un gust amar şi un sentiment de revoltă, în special având în vedere numărul semnificativ de victime şi impactul generat de astfel de fapte în viaţa lor.

Cercetarea are la bază studiul paralel privind manifestările acestui fenomen în Marea Britanie şi Australia, alese datorită abundenţei de date disponibile (încă nevalorificate corespunzător) şi pentru diferenţele socio-culturale. Exemple punctuale din SUA, Canada, Noua Zeelandă şi alte state completează imaginea creată de autori. Alegerea menţionată este valoroasă, deoarece prezintă în oglindă realităţile unei ţări importante din "Vechea Europă", cu o cultură şi mentalităţi înrădăcinate într-un trecut extrem de bogat din punct de vedere guvernamental, filozofic şi juridic, şi, de cealaltă parte, o "Ţară nouă", cu propria identitate, în cadrul căreia cultura adaptării este foarte importantă, reprezentând un mix social multicultural de succes care se află într-o permanentă transformare.

Un mesaj cheie care trebuie înţeles de orice profesionist în domeniile HR, aplicarea legii, sociologie etc. este subliniat clar în cercetarea menţionată:

- Instrumentele digitale nu au creat sau schimbat dramatic natura infracţiunilor sau agresiunilor cu caracter sexual.

- Principala diferenţă raportată la perioada anterioară Internetului este generată de faptul că noile tehnologii facilitează, în egală măsură, agresiunea şi amplifică efectele acesteia.

O altă consecinţă directă şi provocare generată de utilizarea în masă a mijloacelor de comunicare digitale este determinată de procentajul scăzut al victimelor care se prezintă într-o secţie de Poliţie pentru a formula o plângere, de cele mai multe ori din cauza unei înţelegeri greşite a faptelor şi credinţei că poartă o parte a res­ponsabilităţii.

Cercetarea a identificat cifre îngrijorătoare privind cele mai importante modificări comportamentale într-o nouă lume a hărţuirii. În ziua de astăzi, violenţa sexuală împotriva femeilor la locul de muncă a atins, în Australia, Marea Britanie şi SUA, acelaşi procend ca faptele de violenţă domestică raportate (între 6% şi 8% din totalul cazurilor - p.249). Acest rezultat este mic totuşi prin comparaţie cu agresiunile anonime prin mijloace electronice (între 27% şi 38% din cazuri) sau cu cele săvârşite de către prieteni/ cunoştinţe (între 18% şi 26% din cazuri).

Aceste statistici sunt îngrijorătoare, evidenţiind faptul că, în noua realitate generată de tehnologie, agresiunile la locul de muncă precum şi cele generate de către prieteni/cunoştinţe, realizate prin utilizarea de mijloace electronice, au crescut exponenţial, prin comparaţie cu perioada anterioară Internetului, când predominau abuzurile domestice şi infracţiunile săvârşite de persoane total necunoscute.

Anonimitatea oferită de tehnologie, precum şi relativa dificultate de a preveni în lumea digitală impactul, în lumea fizică, al unei agresiuni, creează dificultăţi majore în identificarea unor mecanis­me instinctuale de identificare a agresorilor şi autoprotecţie, deoarece statistic agresiunile cele mai relevante în acest domeniu sunt generate de persoane cunoscute, în special de colegi de muncă.

O altă problemă subliniată în cadrul studiului de referinţă, care generează transferul acestui tip de criminalitate din lumea reală în online, este reprezentată de inechitatea constantă socio-profesională între bărbaţi şi femei. Această realitate ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare majoră pentru factorii de decizie din ţările scandinave şi lumea anglo-saxonă, adesea date drept exemple globale privind promovarea egalităţii între genuri, dar reprezintă de fapt cele mai violente ţări din Uniunea Europeană din această perspectivă: din cauza libertăţii de expresie, mesajele care promovează egalitatea sunt în mod evident îngropate de numărul uriaş de mesaje generate de diversele canale electonice (web, blogs, etc.) care promovează ura între genuri.

Conform analizei, în Australia situaţia este şi mai gravă.

Această ţară a fost în mod frecvent considerată un pionier în implementarea de noi metode de luptă împotriva hărţuirii de orice natură şi agresiunilor sexuale împotriva adulţilor şi copiilor, cu instrumente eficiente şi instituţii puternice dedicate protecţiei minorilor. Astfel, Europa ar trebui să ia acest studiu ca referinţă pentru a înţelege toxicitatea deciziei luate la nivel global de a crea nişe diferenţe de abordare pentru adulţi şi copii. Această greşeală majoră, adesea justificată de motive electorale şi viziune pe termen scurt, a determinat ca resurse uriaşe umane şi tehnologice să fie, ca în Australia, orientate către protecţia copiilor, abandonând adulţii unor organizaţii non-profit subfinanţate şi ineficiente.

Astfel, studiul identifică faptul că mai mult de 80% dintre problemele şi infracţiunile care pun probleme minorilor sunt similare, sau au corespondenţă sau originea în lumea adulţilor. Mai mult, lumea adulţilor este de departe mai complexă şi mai puţin structurată decât lumea minorilor, ceea ce înseamnă că trebuie abordată de la 0 din perspectiva conştientizării riscurilor şi educaţiei de bază, pentru recuperarea zecilor de ani pierduţi, continuând în paralel campaniile de prevenire a riscurilor ce se manifestă împotriva minorilor.

Concluzia autorilor, deşi accentuează gravitatea situaţiei, oferă şi soluţii pe termen lung: "Tehnologiile de comunicare moderne ne oferă o perspectivă înfricoşătoare a prejudecăţilor rasiale, sexuale, legate de originea socială care continuă să pătrundă în conştiinţa colectivă; în mod paradoxal însă, aceleaşi tehnologii ne oferă o gamă provocatoare de instrumente şi platforme care facilitează activismul, justiţia informală şi intervenţia justă" (p. 290).

Revenind la Marea Britanie, se evidenţiază nevoia de intervenţie imediată: contrar Poloniei şi Europei Mediteraneene, care au cel mai scăzut nivel al infracţionalităţii cu tentă sexuală - analiză (2) realizată asupra numărului de persoane spitalizate sau decedate şi prin raportare la populaţia fiecărui stat, nu prin utilizarea eronată a numărului de plângeri depuse la autorităţi. Această realitate a fost confirmată în 2014 prin analiza datelor realizată de Agenţia Europeană pentru Drepturi Fundamentale (European Union Agency For Fundamental Rights), pe un eşantion semnificativ de 43.000 femei (3). Situaţia din Marea Britanie este foarte gravă, fiind clasată pe cea de-a cincea poziţie privind cele mai "violente sexual" ţări, alături de Franţa, după Danemarca, Finlanda, Suedia şi Olanda. Ce lovitură şi semnal de alarmă pentru convingerile tradiţionale privind care sunt cele mai "periculoase ţări"! Fiecare cetăţean ar trebui să ştie că toleranţa de gen sau etnică care se manifestă în Londra sau Amsterdam este pe cale să se transforme într-un coşmar al violenţei colaterale ascunse. Există, prin urmare, o mare şi imediată nevoie, aşa cum rezultă fără echivoc din rezultatele studiului, pentru un plan de acţiuni reale şi concrete coordonate de stat, dar în apropiată cooperare cu organizaţiile/entităţile cele mai relevante din zona privată.

România, în schimb, se află într-o poziţie similară Italiei sau Spaniei, cu un nivel sub media EU a infracţionalităţii cu tentă sexuală, aşadar o acţiune imediată şi concertată din partea actorilor publici şi privaţi poate aduce rezultate rapide şi preveni creşterea fenomenului.

Analiza realizată de Anastasia Powell şi Nicola Henry demonstrează că mijloacele pentru a lupta împotriva tendinţei de înrăutăţire a situaţiei prezentate există... prin utilizarea de mijloace similare celor care permit existenţa acestui fenomen. Ei demonstrează cum programe utile ca "justiţia digitală" sau "justiţie prin recunoaştere" pot fi funcţionale, aceste concepte având drept obiectiv diseminarea de informaţii referitoare la cazuistică şi exemple reale, texte educaţionale cu scop de prevenire, sprijin prentru victime etc.

Dacă ONG-urile, sectorul privat şi statul contribuie la propagarea acestor mesaje, fenomenul "survivor selfie" poa­te deveni rapid viral şi poate atinge o proporţie uriaşă a populaţiei, prin creşterea nivelului de curiozitate privind înţelegerea acestui tip de infracţionalitate.

Sistemul academic trebuie de asemenea să facă progrese relevante, acceptând să se reformeze în vederea adaptării la realităţile zilei de astăzi, pentru a putea oferi societăţii specialişti şi resurse care să prevină riscurile ce se pot manifesta la nivelul ecosistemului uman al oricărei organizaţii (4).

De asemenea, având în vedere noile strategii din domeniul resurselor umane, companiile private pot utiliza noua abordare privind protecţia propriilor echipe, într-un avantaj competitiv semnificativ.

Dacă, într-o companie, capabilităţile din domeniul HR ar fi completate printr-o cooperare mai apropiată cu departamentele de securitate (CISO, CSO), care deja folosesc aceleaşi instrumente pentru evitarea exploatării vulnerabilităţilor angajaţilor prin metode de inginerie socială, protejarea angajaţilor şi identificarea comportamentelor cu un nivel ridicat de risc ar putea deveni sarcini mult mai uşor de realizat.

Chiar dacă, din modestie, autorii repetă, de la prima la ultima pagină, că cercetarea lor este o simplă abordare tehno-feministă cu o perspectivă criminologică, metodologia lucrării, relevanţa analizei, şi, nu în ultimul rând, modul cuprinzător de a examina un fenomen precis dar extrem de complex cum ar fi violenţa sexuală împotriva femeilor, oferă o adevărată operă de artă şi de referinţă în acest domeniu.

Acest studiu ar trebui citit de orice profesionist care are de gestionat echipe mari sau care este responsabil cu integrarea şi interacţiunea socio-profesională a angajaţilor. Ar trebui să devină obligatoriu pentru profesioniştii în domeniul resurselor umane şi să fie utilizat ca referinţă în cadrul pro­gramelor universitare în domeniul afacerilor.

Mai mult, este necesară o conştientizare urgentă a faptului că violenţa sexuală, ca şi sinuciderile sau jihadismul, are din ce în ce mai mult o componentă digitală de durată destul de lungă înainte de trecerea la actul propriu-zis; în consecinţă, ea poate fi prevenită - într-o proporţie importantă - printr-un studiu atent al mesajelor vehiculate în chat-uri şi reţele sociale şi prin acţiuni concrete de conştientizare adresate societăţii civile şi mediilor profesionale.