VIORICA DANCILĂ: ''Regret că l-am susţinut pe Ciolacu în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor''

G.U.
Politică / 21 ianuarie 2021

''Regret că l-am susţinut pe Ciolacu în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor''

Fostul premier şi preşedinte al PSD Viorica Dăncilă l-a acuzat, astăzi, pe actualul lider al social-democraţilor, Marcel Ciolacu, de faptul că a trădat-o, ea exprimându-şi regretul că l-a susţinut pe acesta, în mandatul trecut, pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, informează Agerpres.

Viorica Dăncilă s-a referit, într-un interviu pentru Antena 3, la "cartea-interviu" pe care o va lansa şi în care vorbeşte despre "provocările perioadei" în care a fost şef al Executivului.

"Mulţi oameni vor crede că acest demers este unul de răzbunare. Nu, nu este răzbunare. Dacă doream răzbunare, veneam cu aceste dezvăluiri înainte de alegerile locale sau parlamentare. Este un demers pentru adevăr, pentru că eu consider că PSD nu se poate reclădi decât prin adevăr. Am folosit aceste cuvinte pentru actualul preşedinte PSD, Marcel Ciolacu, iar când am vorbit de trădare m-am referit la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care l-am condus, la învestirea noului guvern, unde iar Marcel Ciolacu a avut un rol foarte important, dar şi la Paul Stănescu, care a trădat din prima clipă", a declarat Dăncilă.

Ea a spus că moţiunea de cenzură în urma căreia a căzut executivul condus de ea a fost adoptată cu ajutor din interiorul PSD, transmite Agerpres.

"Nu pot să acuz nici PNL, nici USR, nici preşedintele României, pentru că trădarea a fost din PSD. Înainte de moţiune am avut toate asigurările din partea lui Marcel Ciolacu că această moţiune nu va trece. Am pe telefon un tabel trimis de Marcel Ciolacu, cu calcule făcute, în care noi aveam minim 241 de voturi fără nicio problemă. Mi-a garantat că moţiunea nu va trece. (...) În timpul moţiunii mi-am dat seama că am fost trădată din PSD, şi aici, pe lângă Marcel Ciolacu care a dirijat toate aceste lucruri, alături de domnul Simonis", a afirmat Viorica Dăncilă.

Fostul lider PSD a spus că regretă că l-a susţinut şi propus pe Marcel Ciolacu pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

"Regret pentru că am avut încredere. L-am susţinut cu toată deschiderea. În momentul în care a fost votat Marcel Ciolacu, eu am plecat de la Palatul Victoria şi am venit în Parlamentul României să îl susţin, pentru că eu am considerat că într-un partid trebuie să existe susţinere reciprocă. L-am numit pe Marcel Ciolacu sperând că va avea o abordare foarte serioasă şi foarte corectă. Era preşedinte de filială judeţeană, m-am gândit că nu trebuie să fiu doar eu, să aduc cât mai mulţi preşedinţi din teritoriu alături de mine, astfel încât să luăm cele mai corecte decizii. Ceea ce s-a întâmplat a demonstrat că, de fapt, am crezut în cine nu trebuia", a susţinut Viorica Dăncilă.

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. Pai, ce-ai crezut, Veorico, ca daca faci pactul cu Securitatea prin reprezentantul ei, tiganul borat Ciolacu, apoi totul o sa-ti mearga ca-n Rai? Tu n-ai stiut de faptul ca , "securistii nu uita si nu iarta" sau ai stiut la fel cum ai retinut si aria cercului, cu valoarea de "?R"?

    taranca de la coada vacii din videle are regrete. te du invirtindu-te prosta satului

    1. Din respect pentru comentatorul ~Prostul satului~ (sper să nu arunce cu pietre în mine că intervin aici), ale cărui comentarii inteligente le citesc cu plăcere (regret lipsa d.lui Pribeagul) ...

      ...  

      Domnule Make, vă rog respectuos să eliminați comentariul .2. , sau  

      ,,posesorul,, acestuia să înlocuiască eticheta de "proasta satului" cu ~Proasta videlului~, sau mai bine cu ~Ne.deșteapta orașului~. 

      Vă mulțumesc! 

      PS : și a mai scris . 2. " țăranca asta de la codița vacii".

      Să ne mândrim cu V V Dăncilă. A fost prima femeie--Premieră, din istoria nu numai a României, ci și a celor trei Principate române... o blondă reușită, ca și prima femeie--Primară Generală a Cetății lui Bucur. Dar iată recunoștința poporului... iată-le aruncate, precum Donald Trampu, așa ... fără al doilea , al treilea mandat.  

      ...prima femeie premier, nu premiera!.

      In premiera, prim ministru ( nu prim ministra).  

      A, ca o fi fost premiata, este alta mancare de peste.

      Deci: prim ministru, ca oricum este sinistru!. 

      "prima femeie-Premieră și prima femeie-Primară Generală a Capitalei" , sunt intenționat scrise așa. (Găbița s-a prezentat odată la TV ca Primarul General al României, ați văzut-o ?) . Amândouă au fost o neagră năpastă (ciumată roșie) peste Țară și Capitala sa. Pentru a nu întina realizările și memoria acelor premieri și primari merituoși ale căror nume sunt date unor bulevarde, străzi, parcuri, localități.... celor două blonde le stă bine cu astfel de etichete + urările celorlalți comentatori.

      NB. : Premier, Președinte al Consiliului de Miniștri ( perioada interbelică), Prim-ministru, Primar al Capitalei... sunt titulaturi corecte, cunoscute de aproape toți cetățenii...  

      Nu chiar de toți cetățenii căci Tăriceanu (pe care /care) spunea : Primul ministru Dorel în loc de Prim-ministrul Dorel .... Primului ministru Dorel în loc de Prim-ministrului Dorel.

      Dar și mulți alții văzuți pe sticlă sau au scris. De exemplu : într-un editorial a scris, anul trecut de 7 ori - "primul ministru"- domnul C. C.  

    eu nu regret ca la timpul respectiv am promovat intens si prin toate mijloacele acceptarea dvs ca prim-ministru (desi ulterior Iohannis s-a dezis de alegerea dvs ca prim-ministru).

    ati avut un rol masiv in trezirea electoratului din Romania - intr-o directie sau alta.  

    Iohannis nu trebuia sa aiba regrete fata de alegerea dvs ca prim-ministru.  

    A fost cea mai buna alegere avand in vedere interesele Romaniei pe termen mediu si mai ales lung.

    :) 

    1. Susținând-o pe Dăncilă pt Victoriei, l-ai susținut pe păpușarul ei D N-L în afara Rahovei... meșterind împreună cu Vâlcov ^Marele Program de Guvernare^ pt și numai pt "românii mei iubiți".

      Așa cum ai greșit când mi-ai replicat că "nu sunt critici la adresa vaccinului rusesc, pentru că nu e aprobat pentru țările UE". Dar Ungaria deja îl primește, iar Serbia ne.membră prin vaccinarea populației cu rusescul vaccin, poate afecta securitatea sanitară a țărilor vecine, la fel ca Turcia cu vaccinul sovietic și al tov. chinezi.

      { Eu întrebasem doar : De ce vaccinul rusesc nu e criticat și toți au ce au cu Pfizer - ul imperialist(!)}  

      .

      Domnule Make, dacă trimit un email pot să obțin eu rezervarea pt. ,,vai de Vali,, ?  

      "Așa cum ai greșit când mi-ai replicat că "nu sunt critici la adresa vaccinului rusesc, pentru că nu e aprobat pentru țările UE". Dar Ungaria deja îl primește"

      Se vede ca ai dezvoltat o obsesie in directia identitatii mele virtuale.  

      Astfel incat nici macar nu observi ca Ungaria a luat decizia acceptarii acelui vaccin la aproximativ 12 ore dupa postarea acelui comentariu. Si pozitia Ungariei e impotriva pozitiei oficiale a UE.  

      Inca odata iti repet:  

      vaccinul rusesc nu exista.  

      rusii incearca o mixtura de vaccinuri cu germanii pentru ca produsul rusesc nu a primit ok-ul de distributie in UE pe cand cel din Germania, da.  

      Inca ceva: care e problema ta cu mine?  

      Ai o viata prea goala si nu mai ai de ce sa te ocupi ?  

      Ma flateaza atentia data - daca as fi irelevant m-as zbate in anonimitate ( :D ).

      Nu vrei tu sa ma consideri irelevant si sa nu ma mai bagi in seama? Deloc?.  

      Fals.

      Sustinand-o cu toate fortele mele pe Dancila (si sunt un tip puternic peste medie in majoritatea domeniilor , in cel putin unul dand lectii la nivel inalt - in domeniul modelarii situationale ca disciplina de frontiera in aria psyops, alaturi de alte capacitati de care nu am amintit niciodata aici si nici nu voi aminti vreodata) am dat ocazia poporului roman sa invete live!  

      Din carti nu invata.  

      Istoria nu o citesc.  

      A fost nevoie sa retraiasca istoria recenta sub diverse forme si aspecte pentru a o intelege si a integra invatamintele.  

      Era nevoie de Dancila. Si de Dragnea. 

      Poporul avea nevoie de ea si de Dragnea pentru a retrai live atmosfera unei alte epoci anterioare.  

      Se numeste Scoala pe viu.  

      Oamenii trebuiau sa invete de la ea, de la Dragnea (care ca un vaccin, vaccina cu apucaturi comportamentale de neo-Ceausescu memoria fiecarui roman nescolit si neinvatat, pe care l-a durut efectiv la opinci de integrarea invatamintelor Vietii), de la fiecare individ catarat in preajma puterii, manifestandu-si zgomotos mizeria si micimea de Mare Om Politic.  

      De asta am regretat ca Iohannis a regretat numirea lui Dancila ca prim-ministru. Intreaga tara a fost trimisa la scoala atunci, la lectia de Istorie.  

      Iar acel 10 august a fost epic. Grandios ! 

      A fost un imens experiment la scara larga pentru ca si ultimul votant sa retraiasca si sa rememoreze timpurile pre-1989. Ca atmosfera. Ca apucaturi. Ca profil politic. Ca decizii. Ca raportare conducator-condus. Ca TOT.  

      Te rog sa iesi din paradigma "l-ai sustinut pe ala sau pe celalalt".  

      Eu am sustinut un act paideic (de invatare) la nivel de natiune.  

      Si crede-ma ca mi-a trebuit ceva efort sa leg atatea situatii.  

      Dragul meu, cei ce uita, repeta. De aceea in baza unei logici inversate, trebuia repetat (la o scara mai mica, diluata) Istoria recenta pentru a fi uitata. Si pentru a nu se repeta la scara mare, necontrolata. Exact ca un vaccin (clasic).  

      Constiinta romanilor a fost vaccinata.  

      Eu am sustinut o Romanie trezita la nivel de constiinta publica, unitara, indivizibila. Nu pe Dancila sau Dragnea.

      Intelegi ce iti zic?  

      De aceea in baza unei logici inversate, trebuia repetat (la o scara mai mica, diluata) Istoria recenta pentru a *NU fi uitata

      [ ora tarzie...bat-o vina] 

      Veorica te iubim ca una ca tine nu gasim....la atac, LA VIDELE !!!

      ?!

      ?? !!

    Regret că l-am susţinut pe Ciolacu în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor''

    si noi regretam ca inca mai existi! 

    Cucoana si el trebuie sa regrete multe. Si are ce. Dar el trebuia sa stie ca unde isi baga femeile coada se duce totul de rapa.

    Ai fost cel mai nepotrivit premier. Politica nu este totuna cu "a face piata", cum ai crezut tu. Dar poate nici atat nu stii. Ai determinat o catastrofa politica si astazi vedem rezultatele. Ai distrus PSD-ul, social-democratia atat cat a fost si speranta romanilor saraci de a razbate si de a traii decent.  

    Sa scrii o carte, daca stii scrie, ca de vorbit nu prea stii. O asteptam ca de un timp incoace de nu prea mai am ras.

     

    mai baga marfa sa avem de ce rade!

    1. ... eu îmi rog smartphonul să-mi dea ^Irena Boclincă sosia Vioricăi Dăncilă^ și văd aparițiile actriței din România de Est (capitala Chișinău) , la iUmor Antena 3 și gafele create de prima..."Premieră" a României, din istorie, și femeie , și mamă, și intelectuală. (pupată și de președintele Vaticanului). Păcat că Dealul ăla... Cotroceni parcă îi zice, că nu a vrut-o. Soacra mea a votat-o și a susținut-o tare, daaar....

      de-ar fi întrebat-o ziarista aceea răutăcioasă circumferința cercului, și nu aria... ar fi avut țara o guvernare strălucită, rotundă ca ecuatorul.  

      CORECȚIE

      Am scris greșit Chișinău.  

      Cernăuți este capitala României de Est (de peste Prut).  

      Chișinău este capitala României de Nord-Est. 

      Mai întreb Wikipedia, prin vecini și mai revin. Doamne, cele le mai încurc! ; ca mulți ani după 1990 pe tovarășii Nicolae Iliescu de Scornicești și Ion Ilici Ceaușescu oltenițeanul.

      ( uite cine îl sfătuiește pe Sabin... Vai de mine!).  

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb