Vizita preşedintelui Xi la Moscova l-a încurajat pe Putin

D.T.
Internaţional / 23 martie 2023

Vizita preşedintelui Xi la Moscova l-a încurajat pe Putin

Deşi a sosit săptămâna aceasta la Moscova într-o postură de mediator între Rusia şi Ucraina, preşedintele chinez Xi Jinping a semnalat mai degrabă prin această vizită sprijinul său pentru preşedintele rus Vladimir Putin în faţa occidentalilor care încearcă izolarea sa, informează Agerpres.

Reales pentru a treia oară la conducerea Chinei, Xi Jinping şi-a rezervat prima sa vizită de stat în străinătate la Kremlin. O vizită extrem de simbolică, care a consacrat consolidarea legăturilor între cei doi lideri şi, totodată, a subminat pretinsa neutralitate a Beijingului în conflictul din Ucraina.

"Vizita lui Xi l-a încurajat pe Putin", rezumă Liana Fix, expertă la Council on Foreign Relations (CFR), subliniind că această vizită a avut loc la câteva zile după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat internaţional de arestare pe numele preşedintelui rus.

Această vizită a fost "percepută de lumea non-occidentală drept o contrapondere la decizia CPI", apreciază la rândul său Aleksandr Baunov, expert la Fundaţia Carnegie. "Este ca şi cum liderul chinez a rupt blestemul asupra lui Putin", spune el.

Şi ca dovadă că Xi doreşte să-i acorde preşedintelui rus un rol important, acesta l-a invitat să viziteze Beijingul, precizează sursa.

Din punctul de vedere al Moscovei, afirmă Liana Fix, această vizită semnalează "un sprijin implicit - chiar dacă nu este un sprijin proactiv din partea Chinei" pentru a continua să lupte în Ucraina. Sam Greene, director CEPA, cu sediul la Washington, subscrie la această idee.

"A fost un cadou pentru Putin, însemnând în esenţă permisiunea Beijingului de a continua campania în Ucraina", a reacţionat el pe contul său de Twitter.

China nu a pus în aplicare sancţiunile occidentale împotriva Moscovei. Dimpotrivă, nu s-a abţinut să îşi crească importurile de hidrocarburi provenind din Rusia şi să-şi sporească interesele economice în ţara vecină, iar recentele propuneri de pace ale Chinei au suscitat mult scepticism în Occident, se mai precizează în sursă.

Potrivit lui Antoine Bondaz, specialist în politica externă a Chinei la Fundaţia pentru cercetare strategică (FRS/Franţa), "ceea ce este în joc astăzi pentru China în războiul din Ucraina nu este viitorul Ucrainei, pentru că puţin îi pasă. (...) Este rivalitatea sino-americană şi dorinţa de a discredita ţările occidentale". Călătoria preşedintelui chinez "este orice altceva, dar nu o distanţare" faţă de Moscova, afirmă Bondaz.

Dincolo de semnalul politic din partea Beijingului, care împărtăşeşte cu Moscova aceeaşi ostilitate viscerală faţă de SUA, parteneriatul sino-rus se dovedeşte a fi mai mult în avantajul Chinei decât al Rusiei, apreciază experţii.

"Deşi Xi şi Putin au o mulţime de interese comune, pare din ce în ce mai evident că nu este un parteneriat de la egal la egal", constată Jon Alterman, expert la think tank-ul american CSIS (Center for Strategic and International Studies). "Putin are nevoie de Xi mult mai mult decât Xi de Putin", adaugă el, făcând aluzie la dependenţa în creştere a Rusiei de exporturile sale de hidrocarburi spre China, care au explodat de la începutul războiului şi care se aşteaptă să crească şi mai mult odată cu realizarea proiectului de gazoduct Forţa Siberiei 2.

Cu toate acestea, Moscova, împotmolită în conflictul din Ucraina, nu a reuşit să obţină deocamdată sprijin militar din partea Chinei.

China încă nu a "trecut linia" constând în livrarea de arme letale Rusiei în plin război împotriva Ucrainei, a semnalat ieri şeful diplomaţiei americane Antony Blinken în faţa Senatului SUA, adaugă sursa.

De mai multe săptămâni, diplomaţia americană exercită o intensă presiune diplomatică la adresa Chinei pentru ca aceasta să se abţină de la astfel de livrări.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. La incurajat sa vanda petrol Chinei la 40 $ barilul, pana la faliment, in loc sa-l vanda europenilor cu 70.

    Dar na, in Rusia curge doar lapte si miere, toate femeile de servici de la scolile din Siberia sunt oligarhe! 

    1. si au mopul de aur? :))) cu maciulia mopului batuta cu diamante? :))

    ARE ȘI PENTRU CE SĂ FIE ÎNCURAJAT . ȘI ...VICE-VERSA ! HEGEMONIA SUA, UE și NATO S-A TERMINAT ! ...

    1. RUSAKEEE- JET!

      esti exagerat... da, intram intr-o lume clar multipolara, dar declaratiile bombastice nu isi au sensul, fiind nerealiste.

      Lumea multipolara exista de mult. Ai auzit de Nation Building, politica externa americana? Adevarul e ca Rusia si China nu vor o lume multipolara, vor sfere de influenta. Americanii sunt singurii care-si permit Soft Power pentru ca au deja extrem de multa influenta economica si culturala.

    peste 17-20 de ani granita China-Rusia va fi la muntii Urali ! ...si asta doar datorita prostiei strategice a lui Putin de acum care nu mai intelege deloc ca cu cat prelungeste razboiul din Ucraina cu atat slabeste si dezintegreaza Rusia mai rapid! Pentru interesele Rusiei, razboiul cu Ucraina trebuia inchis de multa vreme!

    ce urmeaza? 

    mai intai: Rusia, anexa Chinei 

    mai apoi: China, anexand Rusia (partial) ... dar nu de catre Xi (care e un presedinte care dovedeste multa intelepciune si istetime ascutita in decizii), ... mai apoi vine la carma Chinei un mare conducator militar care va duce China pe cele mai inalte culmi ale reusitelor razboinice (nu acum, ci dupa 2040)!  

    China se va revarsa peste Lume si Putin si Rusia nu inteleg deloc asta acum! Si ar trebui sa deshida ochii RAPID!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb