VLAD VOICULESCU: "Ne propunem ca de acum să lucrăm la mecanisme privind deschiderea anumitor activităţi"

C.I.
Politică / 29 martie 2021

"Ne propunem ca de acum să lucrăm la mecanisme privind deschiderea anumitor activităţi"

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, astăzi, că vaccinarea şi testarea anti-COVID-19 sunt soluţii pentru deschiderea unor activităţi, relatează Agerpres.

"La un moment dat, probabil că soluţia va avea aceste două componente - vaccinarea şi testarea. Şi da, ne propunem ca de acum să lucrăm la mecanisme care să permită deschiderea sau anumite activităţi culturale, anumite activităţi sportive şi da, cu siguranţă, ne vom folosi de testare. Ne uităm la posibilitatea de a organiza concerte. Avem modele, puţine încercări în state din vestul Europei, în Barcelona de curând. Avem, de asemenea, în Germania un exemplu. Ne uităm care sunt metodele prin care să putem cât mai curând să convieţuim cu pandemia prin care trecem şi care va mai dura o vreme. Trebuie să vedem şi dincolo de ceea ce se întâmplă în spitale, pe de-o parte să păstrăm restricţii, pe de altă parte să dăm posibilitatea restaurantelor, activităţilor culturale şi, în general, vieţii să continue", a afirmat Voiculescu la Parlament.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că testarea rapidă va fi parte din soluţie şi că farmaciile sunt locuri în care se poate organiza testarea, dacă există anumite condiţii, spaţii şi dacă vor fi oameni dispuşi să realizeze testele, arătând că aceste aspecte au fost definite în ordinul de ministru şi în ordonanţa de urgenţă, care cel mai probabil va fi adoptată luni.

"Testele vor fi puse la dispoziţie, cel mai probabil, de către autorităţile centrale, prin Ministerul Sănătăţii, respectiv Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă sau cine le-a achiziţionat, s-ar putea să existe diferenţe acolo, prin Comisia Europeană avem, de asemenea, o achiziţie, respectiv o donaţie, preţul ar putea să difere de la o farmacie la alta. S-ar putea ca unele să vrea să ofere testarea gratuită, altele să pună o anumită taxă. (...) Nu ştiu care va fi costul final. S-ar putea să fie gratuit sau s-ar putea ca unele farmacii să vrea să taxeze, să pună un anumit preţ pentru manoperă. Testele evaluăm acum posibilitatea de a le transmite gratuit către farmacii", a explicat Vlad Voiculescu.

El a indicat că în prezent sunt disponibile peste 2 milioane de kituri pentru testare.

"Lucrurile sunt dinamice. Avem donaţii de la Comisia Europeană şi luăm în considerare achiziţii suplimentare. (...) Probabil că testarea va ajunge un serviciu decontat de Casa de Asigurări, aşa cum este testarea de sânge", a spus ministrul Sănătăţii.

Toate măsurile de restricţie au fost recomandate de specialişti şi că niciuna nu a venit de la un politician, a subliniat Voiculescu.

"E o situaţie dinamică, lucrurile sunt critice în spitale. (...) În privinţa restricţiilor, nu există undeva în lume o reţetă care să fi fost de la începutul pandemiei până la final, există măsuri care sunt mai eficiente sau mai puţin eficiente. Încercăm să găsim mixul potrivit", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. recomandate de specialisti in ce? cumva si in psihologie? nu as crede. sau conteaza doar sa dam in cap covidului chiar daca omoram pacientul sau il facem sa innebuneasca? intr-o decizie care afecteaza drepturile tuturor, ca esti infectat sau nu, trebuie sa se implice si cei pe care i-am ales. e ca si cum au venit niste invadatori si parlamentul si guvernul sunt numai de forma, indeplinesc poruncile lor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb