VLADIMIR PUTIN: "Lecţia Afganistanului este că propriile valori nu trebuie impuse altor ţări"

S.B.
Internaţional / 20 august 2021

"Lecţia Afganistanului este că propriile valori nu trebuie impuse altor ţări"

Preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat vineri că alte state nu ar trebui să impună Afganistanului propriile lor valori şi faptul că talibanii au preluat aproape în întregime controlul acestei ţări este o realitate de care trebuie să se ţină cont pentru a nu se ajunge la o ''prăbuşire'' a statului afgan, informează Agerpres.

Liderul de la Kremlin a făcut aceste remarci - prima sa declaraţie pe acest subiect după victoria fulgerătoare a talibanilor în Afganistan - în declaraţii date presei după întâlnirea avută la Moscova cu cancelarul german Angela Merkel.

''Trebuie să înceteze (...) această voinţă de a construi în alte ţări democraţia după modele străine, fără a ţine cont de particularităţile istorice, naţionale sau religioase, ignorând complet tradiţiile conform cărora trăiesc alte popoare'', a indicat Putin.

''Cred că aceasta este lecţia Afganistanului'', a punctat el, calificând drept ''iresponsabilă'' politica occidentală prin care s-a încercat ''impunerea unor valori străine'' afganilor.

Preşedintele rus şi-a exprimat speranţa că talibanii îşi vor respecta promisiunea de a restabili ordinea în Afganistan, şi a subliniat că este important să nu li se permită teroriştilor să pătrundă în ţările vecine, inclusiv celor care pretind că sunt refugiaţi.

''Trebuie să facem totul să ne unim eforturile pentru a susţine poporul afgan, pentru a normaliza situaţia în această ţară şi a stabili relaţii de bună vecinătate'', a mai spus preşedintele rus.

La rândul ei, Angela Merkel a declarat la conferinţa de presă comună cu Putin că ''acum trebuie dialogat cu talibanii (...) şi să încercăm să-i salvăm pe aceia ale căror vieţi sunt ameninţate să părăsească ţara''.

În acest timp, ambasadorul rus în Afganistan, Dmitri Jirnov, a lăudat modul în care s-au comportat talibanii în cele câteva zile scurse de când au preluat controlul asupra Afganistanului, în opinia sa neexistând în prezent vreo alternativă în faţa acestei mişcări islamiste şi orice încercare de rezistenţă împotriva ei este zadarnică şi sortită eşecului.

În această declaraţie, acordată agenţiei Reuters, diplomatul rus a apreciat că situaţia de securitate din capitala afgană este acum mult mai bună faţă de cum era înainte ca talibanii să preia controlului asupra Kabulului, el exprimându-se în termeni optimişti cu privire la evoluţiile viitoare.

''Atmosfera în Kabul poate fi descrisă drept una de speranţă precaută'', spune ambasadorul prezent în capitala afgană. ''A fost un regim rău care a dispărut şi oamenii sunt încrezători. Dar mai este un test pe care talibanii trebuie să-l treacă. După ce restabilesc ordinea, ei trebuie să înceapă să îmbunătăţească situaţia socio-economică'', atenţionează ambasadorul rus.

Remarcile sale contrastează cu cele ale unor politicieni occidentali şi activişti, îngrijoraţi mai ales în privinţa drepturilor femeilor şi sceptici că talibanii vor fi acum altfel faţă de cum au fost înaintea înlăturării lor de la putere în 2001. Pe de altă parte, declaraţiile ambasadorului rus ilustrează eforturile Moscovei de a aprofunda legăturile deja stabilite cu talibanii.

Atmosfera la Kabul era vineri în general calmă, dar continuă haosul de la aeroport, de unde mii de afgani încearcă să părăsească ţara cucerită de talibani într-o ofensivă-fulger după retragerea trupelor americane. Talibanii s-au confruntat deja cu manifestaţii în capitală şi în alte oraşe, iar fiul lui Ahmad Shah Massoud, unul dintre liderii rezistenţei anti-sovietice din anii '80, a promis că va începe din fieful său din valea Panshir o rezistenţă armată împotriva talibanilor.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Rad cu lacrimi: deci rusii spun ca nu trebuie sa fie impuse propriile valori altor tari? E bancul anului, fratilor!

    1. Pai asa este! Fratii nostri rusi preiau valorile altor tari...

      De exemplu de la noi au preluat AUR si ne-au trimis inapoi A.U.R. 

      Plâng fără lacrimi știind că rușii-țariști, de-a lungul secolelor au impus multor popoare vecine "democrația" lor... iar rușii-sovietici au impus propriile lor valori (bolșevismul și subdezvoltarea) , țărilor ocupate în 1944-1945 (lagărul comunist) ... cu excepția Regatului România.

      Căci Stalin ne-a ocupat și a instaurat regimul roșu la propunerea ,,englezului cu trabucul în gură,,. Acesta , pe notoriul servețelul de hârtie l-a poftit pe Stalin să ia România 90/10% la schimb cu Grecia 10/90%.

      De curând, Putin a impus propriile valori ale Moscovei în nordul Georgiei și în Crimeea. Uite cine vorbește!  

      Păi ai omis să menționezi că...

      AURUL, deja ruginit, dar păstrat în siguranță la Moskova are puritate 99%.

      A.U.R. trimis? / repatriat acum este 100 % CURAT... după eliminarea zgurei ȘoȘo acra.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb