VOCI Un triunghi amoros

Băsescu şi Tăriceanu nu cred că s-au iubit niciodată. Cel mult au împins împreună o remorcă ca să nu rămână de căruţă amândoi.

După doi ani de certuri în public, divorţul lor părea întârziat deja de mult. Nu mi-a fost clar nici ce-i desparte, după cum nu mi-e clar nici ce-i mai ţine împreună.

Pare că vieţuirea lor e o răzbunare adusă celuilalt prin prezenţă. Ca şi cum Tăriceanu stă lângă Băsescu doar ca să-l enerveze. În politică, nu ştiu dacă e ca în dragoste. Dar sentimentele sunt omeneşti şi nu ţin nici de matematică, nici de ştiinţă. Le ai sau nu le ai. Nimeni nu învaţă din cărţi cum să iubească, ci doar poate lăcrima la un roman bun de dragoste.

Aşa că, probabil că Băsescu are el un motiv de nu i-a spart capul lui Tăriceanu. Căci ura e mult mai raţională decât iubirea.

Cred că Traian Băsescu are nevoie de Tăriceanu ca să-şi poată salva pielea de la eşec.

O fi redus totul la aritmetica elementară: ce e bun trece la mine, ce e rău rămâne la tine. Ca la un partaj la mica înţelegere, în care unul a muncit şi a greşit, iar celălalt a socotit doar.

Oricând Băsescu poate să spună: eu am vrut să scap de Tăriceanu, dar el n-a vrut să plece. Apoi ne-ar explica că fără el şi-ar fi putut respecta promisiunile. Deci, Tăriceanu e de vină!

Băsescu a făcut tot ce-a putut ca să stârpească corupţia şi să ne trăim bine. Nu i-a ieşit, pentru că Tăriceanu avea prea mulţi prieteni.

Un principiu drag lui Băses­cu şi repetat de ani de zile: "Daţi-mi un consiliu şi fac totul!". După ce a avut Consiliul a plecat de la Primărie... Acum Băsescu ne dă de veste că ar vrea un alt Guvern.

Ei bine, nu cred. Cred că ar pleca iar, dacă l-ar avea. Pentru că Băsescu se hrăneşte din antiteză. Are nevoie de unul ca Tăriceanu, pe care să-l înjure, nu de unul ca Stolojan, pe care să-l mângâie. Pentru că atunci partajul la mica înţelegere s-ar face altfel. S-ar strânge toate la el, dar cu rele cu tot.

Triunghiul ăsta amoros, cu schimb de locuri, îl are drept constantă pe Băsescu. Băses­cu e dependent de el însuşi, Stolojan de Băsescu, iar Tăriceanu de prieteni. Alţii decât cei doi.

Dacă tot circul ăsta a avut ca unic scop aducerea lui Stolojan în locul lui Tăriceanu, înseamnă că Băsescu îi vrea răul lui Stolojan. Ne-am în­toar­ce la situaţia din 2004, când Stolojan a obosit chiar înainte să poată ajunge pre­şedinte. Atunci era şi candidatul Alianţei la preşedinţie şi şeful PNL, ceea ce l-a stors de vlagă. S-a retras onorabil, îm­pingându-l pe Băsescu la pre­şedinţie şi pe Tăriceanu la PNL. Acum, Stolojan probabil că ar obosi mai iute ca în 2004, pentru că e mai greu să fii premier decât candidat la pre­şedinţie, şi pentru că e mai în vârstă cu doi ani. Dacă Băsescu nu-l vrea pe Stolojan premier, atunci înseamnă că l-a dus cu zăhărelul pe Stolojan, ca să-l şantajeze pe Tăriceanu. Le-a promis amândurora acelaşi pat.

Triunghiul amoros s-a clătinat puternic când Tăriceanu i-a aruncat rufele lui Stolojan din casa PNL. De atunci, între cei trei dragostea şi ura au răbufnit, circulând public în bileţele parfumate cu petrol şi aluminiu. Când toate arătau că merg cu toţii la Tribunal să consfinţească divorţul, tocmai Tăriceanu a dat înapoi, cerând armistiţiu.

Pentru că nu pot unul fără celelălalt. Se agaţă unul de altul ca râia, transformând un triunghi amoros într-un cerc vicios. Pentru că mimarea dragostei e mai comodă şi mai profitabilă decât ura.