Biletele de avion cu perioada de călătorie în luna ianuarie sau februarie sunt mai ieftine cu aproximativ 40-45% decât media preţului biletelor în restul anului. Pe de altă parte, în luna ianuarie companiile aeriene lansează cele mai mari promoţii din an, transmite turoperatorul "Vola.ro" într-un comunicat de presă trimis Redacţiei.
Compania a afirmat în documentul remis astăzi: "Luna decembrie este cunoscută drept cea mai scumpă şi aglomerată lună pentru călătoriile cu avionul. Creşterea numărului celor ce îşi doresc să meargă acasă de sărbători sau a celor ce caută să petreacă sărbătorile departe de casă, a adus cu sine şi cele mai mari preţuri la biletele de avion, de pe parcursul întregului an. Cu toate acestea, turiştii români care îşi doresc să călătorească în sezonul de iarnă mai au o şansă. Luna ianuarie aduce cele mai ieftine zboruri pentru călătorii europeni sau intercontinentali, de pe parcursul întregului an şi, totodată, aduce şi cele mai mari promoţii la biletele de avion".
Astfel, compania informează că dacă în alte luni ale anului preţul mediu al unui zbor spre Roma este de 20 euro dus-întors, în luna ianuarie turiştii au posibilitatea să îşi achiziţioneze un bilet de avion cu până la 50% reducere.
"Situaţia se repetă şi în cazul altor destinaţii-vedetă pentru turiştii români precum Londra, Milano, Paris şi altele", se regăseşte în comunicat.
Per total, dacă optează să călătorească în luna ianuarie, turiştii din ţara noastră pot lua bilete cu până la 40% mai ieftine decât în restul anului.
Dincolo de preţurile considerabil mai mici pentru călătorii în lunile ianuarie şi februarie, călătorii împătimiţi se pregătesc şi de cele mai mari reduceri din an la biletele de avion, care sunt implementate de companiile aeriene în prima parte a lunii ianuarie.
Daniel Truică, CEO "Vola.ro", a declarat: "Luna ianuarie s-a împământenit printre turişti şi companii aeriene drept luna cu cele mai mari reduceri la bilete de avion. Majoritatea companiilor aeriene au promoţii încă din primele zile ale anului cu până la 50 - 60% reducere. Dincolo de reducerile clasice ale companiilor aeriene, prin sistemul Smart Connections implementat de Vola.ro, putem combina ofertele a 2 sau mai multe companii aeriene, astfel încât pasagerii noştri au acces la cel mai mic tarif de zbor, indiferent de destinaţie".
Previziunile anului 2017 în materie de turism extern ale companiei spun că destinaţiile externe cele mai cerute de turiştii români vor rămâne şi de această dată Londra, Roma, Milano şi Paris.
Dintre destinaţiile interne, cererea de bilete pentru Cluj "va creşte considerabil", în special datorită companiilor low cost care vor opera mai multe zboruri pe aeroportul Avram Iancu.
În cazul city break-urilor, Roma se clasează în topul preferinţelor clienţilor "Vola.ro" şi în 2017. Barcelona şi Paris sunt următoarele două variante în ordinea popularităţii. În topul destinaţiilor de city break se mai află Dubai şi Lisabona. Un mini-sejur la Roma format din avion şi 2 sau 3 nopţi de cazare începe de la 109 euro, la Veneţia de la 119 euro, respectiv 129 euro la Milano.