Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat astăzi la întâlnirea de la sediul ministerului cu reprezentanţii Industriei navale şi ai Industriei de material rulant, în cadrul consultărilor în privinţa elaborării Strategiei de Reindustrializare, că această strategie are în vedere şi "instituirea instituţiei investitorului român în străinătate", prin susţinerea exporturilor şi a industriaşilor autohtoni.
"Prin această strategie încercăm să avem o revelaţie a ceea ce înseamnă România pentru că noi nu o mai cunoaştem. Noi trebuie să refacem manualul de geografie economică pentru a şti exact când vrem să dezvoltăm industria, de unde trebuie să plecăm", a spus ministrul, conform unui comunicat de presă.
Reprezentanţii celor două mari industrii au ridicat o serie de probleme cu care se confruntă, printre care necesitatea transparenţei licitaţiilor, a susţinerii din partea statului a domeniului naval şi a celui privind materialul rulant, precum şi clarificarea şi uniformizarea legislaţiei şi reducerea birocraţiei. De asemenea, s-a solicitat ca cele două industrii să fie considerate de importanţă strategică, să fie eliminate anumite taxe suplimentare, considerate inoportune şi dăunătoare domeniilor respective.
Firmele de plasare a forţei de muncă în străinătate au fost criticate în special de reprezentanţii şantierelor navale pentru că acestea atrag specialiştii formaţi pe aceste şantiere, fără a îndeplini condiţiile impuse de lege în privinţa formării şi calificării personalului muncitor.