W. LEE HOWELL, FORUMUL ECONOMIC MONDIAL O criză de genul COVID-19 se rezolvă doar consolidând rezistenţa la şoc

Severitatea pandemiei de coronavirus este tot mai mare, în condiţiile în care peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume sunt afectate, iar numărul îmbolnăvirilor la nivel mondial a trecut, ieri, de 955.000, potrivit datelor oficiale.

Criza majoră generată de răspândirea pandemiei nu ameninţă doar sistemele de sănătate, ci şi alte sectoare, în condiţiile în care va avea repercusiuni imprevizibile asupra educaţiei, ocupării forţei de muncă şi transportului, spre exemplu, conform unei analize semnate de W. Lee Howell, directorul general al Forumului Economic Mondial (WEF), care este de părere că, în acest moment, întrebarea care apare pentru liderii naţionali este dacă ţările lor pot înfrunta o asemenea criză fără precedent, care trece graniţele.

Oficialul WEF spune: "Rezolvarea acestei crize necesită acceptarea a două axiome fundamentale. În primul rând, riscurile globale, precum pandemiile, privesc atât nivelul naţional, cât şi cel regional. În al doilea rând, nicio ţară nu poate să prevină astfel de evenimente şi nu poate diminua impactul lor. Din păcate, mulţi lideri par să nu înţeleagă aceste reguli. Ei sunt de acord, în majoritate, cu faptul că sunt necesare măsuri economice fără precedent pentru a face faţă unui şoc simultan al cererii şi ofertei, de o asemenea magnitudine şi durată.

Guvernele şi întreprinderile se pot confrunta cu aceste provocări doar învăţând ce înseamnă şi consolidând rezistenţa lor la şoc - un termen asociat istoric cu testarea la stres".

Oficialul WEF este de părere că, după recesiunea ce a urmat crizei din 2008, rezistenţa la şoc a apărut ca un concept de bază pentru abordarea riscurilor financiare globale. De exemplu, în ediţia din 2013 a Raportului WEF privind riscurile globale, rezistenţa la şoc a fost definită ca fiind "capacitatea de redresare mai rapidă după stres, de a suporta tensiuni mai mari şi de a fi perturbat mai puţin de o anumită cantitate de stres".

Raportul a evidenţiat, de asemenea, că "riscurile globale pot apărea în mai multe ţări în acelaşi timp, ele se pot răspândi prin ţările cu graniţe comune, care au fundamente similare sau depind de aceleaşi sisteme critice".

WEF a propus un cadru nou pentru evaluarea rezistenţei financiare. Folosind indicatori calitativi şi cantitativi, instrumentul de diagnostic a funcţionat ca o radiografie pe care factorii de decizie naţionali ar putea să o folosească pentru depistarea lacunelor în pregătirea faţă de un risc global, care nu erau evidente prin metodele tradiţionale de evaluare a riscurilor.

O lecţie crucială pentru lideri (în special la nivel regional) este, conform oficialului WEF, că rezistenţa la şoc este cea mai importantă atunci când vine vorba despre riscuri dificil de prevăzut sau de gestionat în mod eficient. Cea mai importantă lecţie este evitarea examinării izolate a acestor riscuri, potrivit sursei, care spune că liderii ar trebui să adopte mentalitatea gândirii sistemelor, bazându-se pe un proces amplu de determinare a riscurilor.

În opinia sa, liderii trebuie să se gândească la ţara lor ca la un sistem format din alte sisteme mai mici şi care, în acelaşi timp, este o parte a sistemelor mai mari ce afectează rezistenţa ţării lor.

Riscurile globale pot avea efecte profunde asupra capacităţii de guvernare a politicienilor, a relaţiilor dintre întreprinzători şi guvern, a eficienţei cheltuielilor guvernamentale şi implementării reformelor, a încrederii publice, măsurilor anticorupţie şi furnizării de servicii pentru îmbunătăţirea performanţei afacerilor.

Potrivit lui W. Lee Howell, anticiparea unor riscuri precum cele legate de COVID-19 este o muncă de Sisif. "Sisteme precum asistenţa medicală sau educaţia sunt prea complexe pentru calcule matematice care să determine riscul şi colapsul. Dar, gândirea sistemelor poate oferi o bază pentru evaluarea rezilienţei luând în considerare soliditatea, redundanţa, resursele (inventivitatea), răspunsul şi recuperarea unui sistem, respectiv a unei ţări", afirmă oficialul WEF, precizând că este imperativ necesar ca liderii să crească rezistenţa la şoc, iar ca să facă acest lucru, guvernele trebuie să-şi asigure încrederea publică şi cooperarea cu sectorul privat.

Prin "soliditatea" mai sus menţionată, autorul înţelege proiectarea unor sisteme de siguranţă şi protecţie în reţelele critice ale unei ţări şi realizarea unor lanţuri de luare a deciziilor modulare pentru a răspunde circumstanţelor în schimbare, iar prin "redundanţă" - capacitatea excesivă şi sistemele de rezervă, adică funcţionalitatea principală a infrastructurii şi instituţiilor critice să poată fi menţinută în perioadele de criză.

"Inventivitatea" este capacitatea de a se adapta flexibil la crize, astfel încât industriile şi comunităţile să descopere soluţii pentru rezolvarea provocărilor neanticipate, iar "răspunsul" se referă la capacitatea de a se mobiliza rapid în faţa crizelor, echipat cu metode solide de a colecta informaţii relevante din toate părţile societăţii şi a le comunica mai departe.

"Recuperarea" este capacitatea de a recâştiga un grad de normalitate după o criză, potrivit autorului.

Conform reprezentantului WEF, un alt mod de creştere a rezistenţei la şoc este ca societatea civilă să fie un fel de gardian, care să nu permită corupţia şi risipa, respectiv să oblige la transparenţă.

Pentru acele ţări care se confruntă deja cu focare grave de COVID-19, solidaritatea, compasiunea şi colaborarea la care asistăm sunt o mărturie a puterii rezilienţei regionale, spune autorul analizei, concluzionând că ţările sau comunităţile care nu au fost lovite puternic de pandemie, trebuie să acţioneze acum, ca să poată avea un răspuns adecvat la o criză.