Topul intermediarilor activi pe segmentul derivatelor la Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu s-a schimbat în august, SSIF WBS România trecând pe primul loc în ierarhia brokerilor cu un total de peste 60.000 de contracte, după ce în august se clasase pe poziţia a treia, se arată intr-un comunicat al Sibex, potrivit HotNews.ro.
Locul secund este ocupat de Tradeville, cu 27.569 de contracte, de două ori mai puţin decât ocupantul primului loc.
Volumul tranzacţiilor realizate de WBS s-a datorat faptului că septembrie a fost cea mai bună lună pentru contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average, casa de brokeraj activând ca market-maker pe acest simbol.