Wizz Air anunţă inaugurarea celei de-a 13 baze operaţionale în Belgrad, Serbia, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Această bază urmează să devină operaţională din aprilie 2011. Pentru început, compania va aloca bazei sârbe o aeronavă complet nouă Aiburs A320.
În acelaşi timp, pe lângă destinaţiile deja operate - Londra şi Dortmund, Wizz Air va lansa cinci noi destinaţii din Belgrad: Roma (Italia), Malmo (Suedia), Stockholm - Skvasta (Suedia), Eindhoven (Olanda) şi Munchen - Memmingen (Germania).