Oligarhul rus Roman Abramovici şi negociatorii ucraineni ai păcii au prezentat simptome ale unei presupuse otrăviri, în urma unei reuniuni la Kiev, la începutul lui martie, declară surse la curent cu subiectul cotidianului The Wall Street Journal (WSJ), conform News.ro.
Oligarhul rus şi alte persoane care au prezentat aceste simprome acuză adepţi ai liniei dure de la Moscova de faptul că vor să saboteze negocieri ruso-ucrainene în vederea opririi Războiului din Ucraina.
În urma acestei reuniuni, la Kiev, Abramovici şi cel puţin doi negociatori de rang înalt ucraineni au prezentat simptome, scrie WSJ.
Potrivit cotidianului,Abramovici şi cel puţin doi negocatori ucraineni de rang înalt au prezentat simptome ca o înroşire a ochilor, o lăcrimare constantă şi dureroasă şi o jupuire a pielii pe faţă şi pe mâini.
Abramovici face naveta între Moscova Liov şi alte locuri în care au loc negocieri ruso-ucrainene, scrie WSJ.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.03.2022, 21:49)
Acest lucru arata inca o data cit de odioasa este aceasta conducere bolsevica care nu stie alceva decit sa omoare inclusiv cetateni sai doar pt., a obtine numai ce vor ei niste criminali inascuti .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.03.2022, 15:07)
Zici ca era vreo lampa cu ultraviolete in camera de negocieri,asa simptome au.Or fi dezinfectat aia camera si au uitat sa scoata lampa din priza.